ICCJ. Decizia nr. 4898/2009. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4898/2009
Dosar nr. 798/36/2003
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Sentinţa primei instanţe
Prin sentinţa nr. 143/ CA din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, pronunţată după casarea cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4506 din 4 decembrie 2008, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC G.M. SA prin lichidator judiciar M. SPRL Constanţa în contradictoriu cu M.F.P. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Direcţia Controlului Fiscal.
Instanţa a luat act de renunţarea parţială a reclamantei la soluţionarea contestaţiei în privinţa creanţei bugetare în sumă de 20.480.145.698 lei ROL reprezentând: impozit pe profit, taxă pe valoare adăugată, majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, stabilită prin procesul-verbal de control fiscal încheiat la data de 19 mai 2008 de către Direcţia Controlului Fiscal Constanţa, până la pronunţarea unei soluţii pe latură penală.
Instanţa a dispus anularea deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi anularea parţială a procesului-verbal de control fiscal întocmit la 19 mai 2003 de Direcţia Controlului Fiscal Constanţa pentru suma de 5.960.416.573 lei ROL, reprezentând majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi faliment faţă de SC G.M. SA dispusă prin Decizia civilă nr. 1308/COM din 16 februarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa.
2. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC G.M. SA, societate aflată în procedura judiciară a falimentului, prin administrator judiciar SC M. SPRL, numit în temeiul încheierii nr. 2564/COM din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Constanţa, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 emisă de M.F.P. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor Bucureşti şi a procesului –verbal de control încheiat la 19 mai 2003 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Direcţia Controlului Fiscal.
Instanţa de fond a reţinut că în urma unui control fiscal efectuat în perioada 30 ianuarie 2003 – 13 mai 2003 privind modul de constituire şi virare a obligaţiilor SC G.M. SA către bugetul de stat, Direcţia Controlului Fiscal Constanţa a întocmit la data de 19 mai 2003 un proces-verbal de control prin care a stabilit valoarea obligaţiilor fiscale ale societăţii datorate cu titlul de impozit, precum şi majorările şi penalităţile aferente calculate până la data încheierii controlului fiscal.
Prin acelaşi proces-verbal de control au fost aplicate societăţii amenzi pentru contravenţiile constatate, iar prin adresa din 27 mai 2003 Direcţia Controlului Fiscal Constanţa a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa cu privire la săvârşirea faptelor de evaziune fiscală reglementate de art. 11 şi art. 13 din legea privind combaterea evaziunii fiscale de către administratorii statutari ai SC G.M. SA.
Instanţa a reţinut că în urma controlului fiscal arătat, Administraţia Finanţelor Publice Constanţa a formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor debitoarei SC G.M. SA, solicitând înscrierea sa în tabel cu suma de 48.631.020.481 lei ROL, referitor la care a precizat că este stabilită conform dispoziţiilor de urmărire nr. 3934 din 22 mai 2003 şi avizului urmărire - încasare nr. 3934 din 22 mai 2008, care au avut la bază procesul - verbal nr. 1067 din 22 mai 2003. Creditoarea a menţionat că dobânzile şi penalităţile, ca obligaţii accesorii de plată, au fost calculate până la data de 13 mai 2003.
Instanţa a reţinut că procesul verbal de control nr. 1067 din 22 mai 2003 a fost contestat de administratorul judiciar al SC G.M. SA în procedura contenciosului fiscal sub două aspecte:
1. s-au contestat diferite sume, totalizând 20.480.145.698 lei ROL stabilite cu titlu de impozit pe profit şi TVA, inclusiv accesoriile aferente, datorită nerecunoaşterii prin actul de control a deductibilităţii unor cheltuieli efectuate de SC G.M. SA;
2. S-a contestat suma de 5.960.415.573 lei ROL reprezentând majorări, penalităţi şi dobânzi aferente debitelor principale calculate după data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de SC G.M. SA respectiv data de 16 decembrie 2002.
Contestaţia respectivă a fost soluţionată prin Decizia nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în sensul că a fost suspendată soluţionarea cauzei referitoare la suma de 20.480.145.698 lei până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului de suspendare şi a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantei pentru suma totală reprezentând majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat acţiunea ce face obiectul acţiunii de faţă.
Instanţa de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, a reţinut că în cursul soluţionării recursului declarat împotriva sentinţei nr. 206/ CA din 13 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, SC G.M. SA prin administratorul judiciar M. SPRL şi-a modificat poziţia procesuală în sensul renunţării parţiale la soluţionarea contestaţiei în ceea ce priveşte contestarea creanţei bugetare în valoare de 20.480.145.698 lei vechi reprezentând impozit pe profit, TVA, majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite prin procesul-verbal de control fiscal încheiat la data de 19 mai 2008 de către Direcţia Controlului Fiscal Constanţa, până la pronunţarea unei soluţii pe latură penală.
Cu privire la motivul nr. 2 al contestaţiei, instanţa de fond a reţinut că suma de 5.960.416.573 lei ROL, reprezentând majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate după deschiderea procedurii (16 decembrie 2002) este greşit stabilită de organul de control.
Astfel, instanţa de fond a constatat că procedura generală de reorganizare judiciară şi faliment a fost deschisă faţă de SC G.M. SA la data de 16 decembrie 2002, în baza Deciziei nr. 1308/COM din 16 decembrie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, sub imperiul OG nr. 38/2002, iar organul administrativ-fiscal a reţinut greşit faptul că actul normativ arătat (OG nr. 38/2002) nu este aplicabil în cauză.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile legale, de la momentul deschiderii procedurii insolvenţei unei societăţi comerciale, creanţele creditorilor nu pot fi modificate în sensul majorării acestora ca urmare a includerii dobânzilor, penalităţilor sau majorărilor de întârziere, ci singura modalitate de valorificare a creanţelor aparţinând creditorilor este formularea declaraţiilor de creanţă şi înscrierea acestora în tabloul creditorilor sub supravegherea judecătorului sindic.
Astfel, instanţa a constatat că legiuitorul a înţeles să stopeze curgerea de drept a dobânzilor şi a oricăror cheltuieli care ar putea majora cuantumul creanţei debitorului, urmărindu-se menţinerea patrimoniului societăţii comerciale, aflată în insolvenţă comercială, în starea existentă la data deschiderii acestei proceduri.
3. Recursul declarat de pârâtă
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs A.N.A.F., solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a arătat următoarele:
3.1. Instanţa de fond a anulat în parte actele administrativ-fiscale contestate, cu privire la suma de 5.960.416.573 ROL, fără să observe că majorările, penalităţile şi dobânzile calculate asupra taxei pe valoarea adăugată şi impozitului pe profit sunt parte integrantă a sumei de 20.480.145.698 ROL, pentru care societatea reclamantă şi-a exercitat dreptul la dispoziţie în sensul renunţării la judecată, potrivit art. 246 C. proc. civ.
3.2. În ceea ce priveşte majorările, dobânzile şi penalităţile aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, contribuţiilor la fondurile speciale şi impozitului pe veniturile din salarii, recurenta - pârâtă a arătat că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, aşa cum au fost modificate prin OG nr. 38/2002, preluate apoi în art. 41 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, fără să ţină seama, pe de o parte, de dispoziţiile art. 60 alin. (7) din aceeaşi lege, potrivit cărora pentru neachitarea obligaţiilor bugetare datorate atât înainte, cât şi după deschiderea procedurii, debitorul datorează majorări de întârziere şi penalităţi până la data achitării lor sau, după caz, până la data intrării în faliment şi pe de altă parte că prevederile Legii nr. 85/2006 s-au aplicat doar începând cu data de 20 iulie 2006. Pentru societăţile în cazul cărora procedura a fost deschisă în baza Legii nr. 65/1995 şi continuată după intrarea în vigoare a legii noi, calculul accesoriilor se face în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data respectivă.
În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că dispoziţiile legale aplicabile speţei sunt: art. 13 şi art. 31 alin. (2) din OG nr. 11/1996 privind executarea obligaţiilor bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, menţinute prin OG nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2003, coroborate cu prevederile art. 37 şi art. 60 alin. (7) din Legea nr. 64/1995, conform interpretării date prin Decizia nr. 5/2004 a Comisiei fiscale centrale, aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 1365/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulu.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., ţinând seama şi de apărările formulate de intimata - reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
1. Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o acţiune întemeiată pe prevederile art. 12 din OUG nr. 13/2001, corelate cu art. 1 din Legea nr. 29/1990, îndreptată împotriva Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003, privind soluţionarea contestaţiei formulate de SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC M. SPRL, împotriva procesului-verbal încheiat de Direcţia Controlului Fiscal Constanţa la data de 19 mai 2003.
Dispozitivul deciziei cuprinde două măsuri distincte adoptate în procedura administrativă de soluţionare a contestaţiei fiscale:
i) Suspendarea soluţionării contestaţiei cu privire la suma de 20.480.145.608 lei (ROL) până la pronunţarea unei soluţii pe latura penală, în temeiul art. 10 din OUG nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele M.F.P.
ii) Respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei pentru suma de 35.889.974 lei (ROL), reprezentând majorări de întârziere de venitul microîntreprinderilor, contribuţiei la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuţiei la fondul special de susţinere a învăţământului de stat şi impozitului pe venitul din salarii.
2. Aşa cum s-a menţionat la pct. I.1 în cuprinsul prezentei decizii, curtea de apel a luat act de renunţarea reclamantei la soluţionarea acţiunii în ceea ce priveşte contestarea sumei de 20.480.145.698 lei (ROL) reprezentând impozit pe profit, taxa pe valoarea adăugată, majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente şi a anulat, totodată, procesul-verbal de control fiscal şi Decizia de soluţionare a contestaţiei, în parte, pentru suma de 5.960.416.573 lei (ROL) reprezentând majorări, dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi faliment.
Instanţa şi-a fundamentat soluţia pe considerentul că debitele accesorii (dobânzi, penalităţi de întârziere şi majorări) în litigiu, calculate nelegal după data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară şi faliment, totalizează 5.960.416.573 lei (ROL), iar nu 35.889.976 lei (ROL), cum a stabilit în mod eronat autoritatea fiscală.
Verificând sumele reţinute în procesul-verbal de control fiscal şi în Decizia contestată, Înalta Curte constată însă că eronat este calculul efectuat de prima instanţă, care nu a observat că debitele accesorii aferente taxei pe valoarea adăugată şi impozitului pe profit au fost incluse în suma de 20.480.145.698 lei vechi pentru care s-a luat act de renunţarea la judecarea cererii.
Astfel, din motivarea Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. rezultă că suma de 20.480.145.608 lei ce formează obiect al punctului 1 din dispozitiv, este compusă din:
14.091.123.846 lei – cheltuieli nedeductibile fiscal;
464.495.163 lei – taxa pe valoarea adăugată nedeductibilă fiscal:
- 2.942.429.953 lei – majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 51.725.841 lei – dobânzi aferente impozitului pe profit;
- 1.045.070.397 lei – penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 123.516.161 lei – majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată;
- 1.341.761.376 lei - dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată;
- 420.022.871 lei – penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunţat practic două soluţii contradictorii pentru aceleaşi sume reprezentând debite accesorii taxei pe valoarea adăugată şi impozitului pe profit: pe de o parte, a luat act de exercitarea dreptului de dispoziţie al părţii conform art. 246 C. proc. civ. (act de dispoziţie care nu a fost contestat în nici un fel de partea care l-a exercitat) şi pe de altă parte a anulat parţial actele administrativ-fiscale, pentru o sumă globală care include şi datoriile precizate anterior, depăşind limitele cadrului procesual, astfel cum a fost fixat prin manifestarea de voinţă a societăţii reclamante şi cum a fost reţinut în Decizia de casare nr. 4506 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de rejudecare în fond după casare era limitat la pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 242 din 31 iulie 2003 a M.F.P. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
3. În ceea ce priveşte legalitatea stabilirii de dobânzi, penalităţi şi majorări după data deschiderii procedurii, în limitele sumei de 35.889.974 lei (ROL) aferente impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, contribuţiei la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuţiei la fondul special de susţinere a învăţământului de stat şi impozitului pe veniturile din salarii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 37 din Legea nr. 64/1995, astfel cum a fost modificată şi completată prin OG nr. 38/2002, în condiţiile în care procedura a fost deschisă faţă de intimata-reclamantă la data de 16 decembrie 2002, sub imperiul acestui din urmă act normativ.
Recurenta-pârâtă a făcut referire la dispoziţiile pct. 5 din Decizia nr. 5 din 22 iulie 2004 a Comisiei fiscale centrale, publicată în M. Of. nr. 879 din 27 septembrie 2004, ignorând însă evoluţia ulterioară a legislaţiei în materie şi chiar interpretarea dată acesteia prin Decizia Comisiei de proceduri fiscale nr. 1/2008, publicată în M. Of. nr. 770 din 17 noiembrie 2008, în sensul că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, după caz, nu se mai datorează şi nu se mai calculează obligaţii fiscale accesorii pentru creanţele înscrise în masa credală şi pentru cele rezultate din activitatea curentă indiferent de data deschiderii acestei proceduri.
Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul anulării parţiale a actelor administrativ-fiscale, în limitele sumei de 35.889.974 lei (ROL).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva sentinţei nr. 143/ CA din 2 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că dispune anularea pct. 2 din Decizia nr. 242 din 31 iulie 2003 emisă de M.F.P. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi anularea parţială a procesului-verbal de control fiscal încheiat de Direcţia Controlului Fiscal Constanţa cu privire la suma de 35.889.974 ROL (3.588,99 RON), reprezentând majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe venitul microîntreprinderilor, contribuţiei la fondul special de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, contribuţii la fondul special de susţinere a învăţământului de stat şi impozitului pe venitul din salarii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4827/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4901/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
