ICCJ. Decizia nr. 4905/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4905/2009
Dosar nr. 7798/2/2008
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2008, reclamanţii P.V. şi P.M., cetăţeni moldoveni, au chemat în judecată pe pârâtul M.A.E. - pentru Ambasada României din Republica Moldova, solicitând obligarea acestuia să le primească cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române, într-un termen rezonabil de 6 luni.
În motivarea în fapt a acţiunii, reclamanţii arată, în, esenţă, că la data de 21 septembrie 2006 s-au adresat cu scrisoare recomandată Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău în vederea depunerii cererii şi a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, în temeiul art. 101 din Legea nr. 21/1991, la care nu au primit răspuns, la data de 21 mai 2008 au trimis din nou, recomandat, o cerere scrisă, însă prin adresa din 26 mai 2008, li s-a comunicat să aştepte, întrucât cererea lor, la un moment dat, va fi procesată şi vor fi invitaţi să depună cererea de redobândire a cetăţeniei române.
Reclamanţii mai arată că, în data de 03 septembrie 2008, s-au adresat din nou recomandat cu o cerere către pârâtă, la care au primit un răspuns identic cu cel anterior şi consideră că termenul de programare este exagerat de lung şi nu poate fi justificat, în condiţiile în care Legea nr. 21/1991 nu prevede o procedură de programare, lipsind-o de eficienţă juridică, atitudinea pârâtei conducând la restrângerea dreptului de a obţine cetăţenia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10 din Lega nr. 21/1991 şi art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 21/1991, Legea nr. 554/2004, C.E.D.O., Constituţia României.
La data de 03 februarie 2009, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că există un număr foarte mare de cereri, care depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei, prin luarea peste rând a cererii reclamanţilor ceilalţi solicitanţi ar fi discriminaţi, iar în această situaţie, nu suntem în prezenţa unui refuz nejustificat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 373 din 3 februarie 2009, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să procedeze la stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române într-un termen rezonabil.
Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale, ca neîntemeiat şi a obligat pârâtul la plata sumei de 354, 3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepţia prescripţiei, prima instanţă a reţinut că soluţia se impune, având în vedere obiectul acţiunii – refuzul nejustificat de soluţionare a cererii şi faptul că, deşi reclamanţii nu au insistat în cererea depusă în 2006 şi la care nu au primit răspuns, au revenit cu o nouă cerere la data de 21 mai 2008, în raport cu care se poate analiza existenţa nesoluţionării în termen a cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că amânarea cu peste 6 luni a operaţiunii de înregistrare a unei cereri, formulată încă din anul 2006 nu poate constitui un termen rezonabil în sensul art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei şi încalcă prevederile Legii nr. 554/2004, reclamanţii fiind vătămaţi în drepturile lor, legate de aplicarea prevederilor legale privind redobândirea cetăţeniei.
Referitor la cererea privind despăgubirile morale, instanţa a considerat că nu s-a făcut dovada unui prejudiciu moral, iar admiterea acţiunii reprezintă o reparaţie morală suficientă, nefiind solicitată decât plata unei sume simbolice de 1 leu.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.A.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respingerea acţiunii, în principal, ca prescrisă şi, în subsidiar, ca nefondată.
Recurentul a susţinut că, în mod greşit, prima instanţă a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, prin interpretarea eronată a art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că prima cerere a reclamanţilor (şi pe care instanţa a avut-o în vedere) a fost formulată în 21 septembrie 2006.
A mai arătat că nu ne aflăm nici în situaţia unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, în sensul prevederilor art. 2 lit. h) şi i) din Legea nr. 554/2004, pentru că acest refuz nejustificat presupune o exprimare explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea, or, în speţă, reclamanţilor li s-a răspuns prin adresa din 26 mai 2008, neputându-se astfel da curs cererii reclamanţilor.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport cu dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În mod corect, prima instanţă a apreciat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este neîntemeiată. Astfel, intimaţii reclamanţi au adresat autorităţii recurente mai mult cereri, solicitând prin acţiunea în cauză să se constate refuzul nejustificat de soluţionare de către autoritate a ultimei petiţii, nerezolvată şi la momentul formulării acţiunii. Prin urmare, faţă de cererea depusă la data de 3 septembrie 2008, depunerea acţiunii la data de 9 decembrie 2008, s-a făcut cu respectarea termenului prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Soluţia instanţei de fond este corectă şi în ceea ce priveşte fondul cauzei.
Astfel, art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, statuează că „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat cât şi public".
Aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, reclamanţii - intimaţii s-au adresat în mai multe rânduri Secţiei Consulare din Chişinău, solicitând a fi programaţi la o anumită dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, în temeiul Legii nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cererea lor a fost însă nesoluţionată de autoritatea respectivă, care, în mod nejustificat, a invocat motive de ordin administrativ organizatoric pentru a nu putea rezolva cererea reclamanţilor-intimaţi.
Ne aflăm aşadar, în ipoteza „nesoluţionării în termenul legal a unei cereri", prevăzută de art. 1 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, cererea formulată de intimaţii-reclamanţi fiind aceea de a li se stabili o dată pentru depunerea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, a cărei soluţionare se încadrează în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ.
Prin urmare, în mod corect şi legal, instanţa de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului M.A.E. - Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, de a soluţiona cererea reclamanţilor-intimaţi şi l-a obligat la stabilirea datei pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Aşa fiind, instanţa de fond, a dat o rezolvare corectă cauzei, respingând excepţia prescripţiei acţiunii, invocate de pârât şi pronunţându-se pe fond prin admiterea în parte a acţiunii.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de pârât se priveşte ca nefondat şi va fi respins, cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 373 din 3 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4903/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4908/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
