ICCJ. Decizia nr. 4908/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4908/2009
Dosar nr. 3019/30/2008
Şedinţa publică de 6 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 27 martie 2008, reclamantul I.V. a chemat in judecată pârâtul M.A.N. pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să anuleze Ordinul C.A11 din 15 iulie 1994 al Cdt C5A, respectiv Ordinul C.A.30 din 06 octombrie 1994 al Cdt C5. Totodată, a solicitat recunoaşterea funcţiei de locţiitor de comandant pentru logistica şi a gradului de locotenent colonel pe care le-a deţinut înainte de emiterea ordinelor de retrogradare şi a solicitat anularea ordinului nr. MP 59 din 20 ianuarie 1995.
Reclamantul solicită, de asemenea, să i se recunoască pensia militară de serviciu, având la bază solda lunară brută corespunzătoare funcţiei de locţiitor de comandant logistică şi gradului de locotenent colonel, pe care trebuia să le aibă la data trecerii în rezervă.
Solicită daune morale în cuantum de 1.000.000 lei.
În motivarea cererii, reclamantul arată că a beneficiat de pensie militară de serviciu, conform Deciziei de pensionare nr. 058493 din 06 iunie 1995 şi a Deciziei de recalculare 058493 din 10 martie 2006, începând cu data de 01 martie 1995, după 32 ani, o lună şi 3 zile de activitate în cadrul M.A.N.
Se menţionează că, fiind nemulţumit de cuantumul pensiei în urma recalculării, s-a adresat, cu contestaţie, Comisiei de contestaţii din cadrul M.A.N., care i-a fost respinsă prin Decizia nr. 216 din 02 iunie 2006.
Se precizează că, motivat de acest răspuns şi noile prevederi în materie de recalculare a pensiilor, în cursul anului 2007, a făcut demersurile necesare în vederea obţinerii de noi documente care să ateste că a beneficiat de indemnizaţie de comandă, la care pârâtul nu a ţinut cont de această recalculare.
În urma demersurilor efectuate la UM xxxx Timişoara, i s-a eliberat Certificatul nr. 576 din 04 martie 2008, în care sunt menţionate ordinele prin care s-a dispus retrogradarea sa, ocazie cu care a luat la cunoştinţă de existenta acestora şi pe care le contestă, respectiv Ordinul C.A.11 din 15 iulie 1994 al Cdt C5A, respectiv C C.A.30 din 06 octombrie 1994 al Cdt C5.A.
Faptul că nu i-au fost comunicate Ordinele contestate, a dus la imposibilitatea de a le contesta, în perioada când s-a pensionat, lucru care l-a prejudiciat.
Pârâtul M.A.N. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Timiş, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia tardivităţii acţiunii arătând că, obiectul principal al cererii îl constituie anularea unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise de către o autoritate publică centrală.
În considerentele întâmpinării, se arată că, potrivit dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de judecată a prezentului litigiu aparţine Curţii de Apel Timişoara.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, se apreciază că, în cauză, nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat autorităţii publice emitente a actelor administrative unilaterale.
Se menţionează că reclamantul a fost înştiinţat despre ordinele a căror anulare o solicită. Se arată că aducerea la cunoştinţă a Ordinului nr. CA nr. 30 din 06 octombrie 1994 rezultă din chiar raportul personal al reclamantului cu nr. CR 99 din 10 octombrie 1994, adresat comandantului UM xxxxx. De asemenea, se mai arată, că acest ordin cuprinde şi menţiunea că reclamantul s-a aflat la dispoziţia Corpului 5 Armată pentru încadrare, astfel cum s-a dispus prin Ordinul nr. CA 11 din 15 iulie 1994.
Ordinul nr. M.P.59 din 20 ianuarie 1995 privind trecerea în rezervă a fost comunicat imediat după emitere, reclamantul nemaiprezentându - se la serviciu.
Se învederează că, în ceea ce priveşte termenul de prescripţie a plângerii prealabile, nu există nici un dubiu, aşa cum s-a argumentat şi mai sus, că acesta se raportează la data emiterii .Aşadar, termenul de prescripţie de 6 luni trebuie calculat de la data emiterii ordinelor atacate, termen care a fost cu mult depăşit până în anul 2008, când reclamantul s-a adresat direct instanţei de judecată.
Astfel că orice plângere prealabilă este prescrisă, fiind făcută peste termenul de 6 luni de la emiterea actului administrativ unilateral individual atacat.
Referitor la excepţia tardivităţii acţiunii, reclamantul este decăzut şi din dreptul de a mai sesiza instanţa de contencios administrativ, aşa cum prevăd dispoziţiile alin. (2) şi (5) ale art. 11 din Legea nr. 554/2004, deoarece la data introducerii acţiunii, termenul de 6 luni, respectiv un an de la data comunicării actelor atacate, este demult depăşit.
Prin sentinţa civila nr. 680/ CA din 08 septembrie 2008, Tribunalul Timiş a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat cauza, spre soluţionare, către Curtea de Apel Timişoara.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 19 septembrie 2008.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 56 din 23 februarie 2009, a admis excepţia tardivităţii procedurii prealabile şi a respins acţiunea, ca fiind inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că reclamantul a luat cunoştinţă de actele administrative contestate în cauză, cel mai târziu la data de 5 septembrie 1995, dată la care acesta a ridicat de la Centrul Zonal Militar livretul său militar şi că, în raport cu data menţionată, introducerea plângerii prealabile la data de 18 martie 2008, împotriva unor acte administrative emise la 15 iulie 1994, s-a făcut cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 7 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, ceea ce echivalează cu neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile obligatorii.
Că, Decizia Curţii Constituţionale nr. 797/2007 a constatat că prevederile art. 7 alin (7) din Legea nr. 554/2004, sunt neconstituţionale dar numai în ipoteza în care termenul de 6 luni de la emiterea actului este aplicat plângerilor formulate de terţe persoane, iar nu de destinatarii actelor administrative respective.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul I.V., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru judecarea fondului pricinii şi, în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Recurentul a susţinut că motivarea soluţiei Curţii de Apel este nelegală şi contradictorie în raport cu natura cauzei.
A arătat că pârâtul a menţionat greşit că el nu ar fi îndeplinit procedura prealabilă, atâta timp cât, la dosar, s-au depus înscrisurile doveditoare în acest sens.
Referitor la data de la care începe să curgă termenul legal privind îndeplinirea procedurii administrative prealabile, recurentul I.V. apreciază că atâta timp cât intimatul-pârât a recunoscut expres că nu i-a comunicat ordinele atacate (care erau considerate ca având caracter secret) şi că, după pretinsa retrogradare, până la încheierea anului 1994 el şi-a desfăşurat activitatea ca locţiitor al comandantului pentru logistică (funcţie corespunzătoare gradului de locotenent colonel) şi, dat fiind că a aflat de ordinele în discuţie la 4 martie 2008 şi de conţinutul lor concret abia şa termenul acordat de Tribunalul Timiş la 23 iunie 2008, în mod greşit instanţa a considerat că procedura administrativă nu a fost realizată în termen, fiind astfel, practic, neîndeplinită.
Recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru motivul că aceasta este rezultatul interpretării greşite a actului dedus judecăţii şi a probelor administrate la dosar.
Analizând sentinţa pronunţată în cauză, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia".
Conform prevederilor art. 7 alin. (7) din legea menţionată, „Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie".
Cum, în speţă, recurentul-reclamant este beneficiar al actelor administrativ unilaterale contestate, în conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, termenul de formulare a plângerii prealabile nu putea depăşi termenul de 6 luni de la data emiterii actului, neavând relevanţă, din acest punct de vedere, faptul necomunicării formale a actelor respective.
Dată fiind natura acestui termen de 6 luni, pe care însuşi legiuitorul îl defineşte ca fiind unul de prescripţie şi având în vedere că recurentul nu a invocat şi dovedit nici unul dintre motivele de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie, prevăzute de lege, în mod corect a apreciat prima instanţă că procedura administrativă formulată în cauză este tardivă.
Împrejurarea că recurentului nu i-au fost comunicate în materialitatea lor actele administrative contestate este nerelevantă, pe de o parte pentru că, de conţinutul acestor acte el a luat cunoştinţă, într-adevăr, în anul 1995, când şi-a ridicat, sub semnătură, livretul militar, în care erau menţionate operaţiunile administrative în cauză iar, pe de altă parte, pentru că, acest fapt nu constituie un motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de formulare a plângerii prealabile.
Având în vedere că, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 103 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea"şi cum, în contencios administrativ, formularea plângerii prealabile este o condiţie obligatorie, care afectează însuşi exerciţiul dreptului de chemare în judecată, este legală şi temeinică soluţia Curţii de apel, care a considerat că acţiunea este inadmisibilă deoarece, fiind realizată peste termenul legal, practic, procedura administrativă prealabilă nu s-a îndeplinit.
În raport cu cele expuse şi în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, faţă de această soluţie nemaiimpunîndu-se analizarea aspectelor invocate de recurent pe fondul cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul I.V. împotriva sentinţei civile nr. 56 din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 4905/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4909/2009. Contencios. Refuz acordare... → |
---|