ICCJ. Decizia nr. 5469/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5469/2009
Dosar nr. 5613/2/2008
Şedinţa publică din 2 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 5613/2/2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul D.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A. desfiinţarea Hotărârii nr. 76 din 26 august 2008 pronunţată de M.A.I. – Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, în Dosarul nr. 233922/2008 şi a Hotărârii nr. 189160 din 2 iunie 2008 a aceleiaşi comisii; desfiinţarea Deciziei de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emisă de M.A.I. prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului producerea unei pagube de 18.215 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport; suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 s-a stabilit în sarcina sa o pagubă în valoare de 18.215 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport efectuate cu autoturismul de serviciu în alte condiţii decât cele stabilite prin Dispoziţia nr. 2/2006 a Directorului General al D.G.A. Prin această dispoziţie s-a stabilit ca autoturismul să fie folosit pe raza de competenţă a Curţii de Apel Bucureşti în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
De asemenea, reclamantul, în motivarea acţiunii, a invocat mai multe motive de nelegalitate ale deciziei de imputare şi ale hotărârilor prin care în faza administrativ jurisdicţională a fost respinsă contestaţia formulată.
Primul motiv de nelegalitate priveşte faptul că cercetarea administrativă efectuată în cauză este tardivă, fiind realizată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 23 alin. (1) – (2) şi art. 25 alin. (4) din OG nr. 121/1998 şi Ordinul M.I.R.A. nr. 830/1999.
Motivele II – VIII de nelegalitate privesc mai multe aspecte: încălcarea dreptului la apărare al reclamantului şi nemotivarea Hotărârii nr. 76 din 26 august 2008 emisă în soluţionarea contestaţiei prin faptul că nu s-a răspuns tuturor criticilor formulate de acesta.
La termenul de judecată din data de 19 martie 2009 s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantului de către intervenientul S.M.R. şi admisă în principiu în şedinţa publică din 30 aprilie 2009.
Prin sentinţa nr. 2523 din 11 iunie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul D.E.F. şi cererea de intervenţie accesorie în interesul acestuia, a anulat Hotărârea nr. 76 din 26 august 2008 şi Hotărârea nr. 1891 din 2 iunie 2008 emisă de pârât precum şi Decizia de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emisă de acelaşi pârât.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din analizarea actelor – fişelor de progres depuse la dosar rezultă că reclamantul şi-a îndeplinit toate atribuţiile de serviciu conform fişei postului, în interesul activităţii specifice D.G.A., în baza unor dispoziţii scrise sau verbale ale superiorului acestuia – Directorul General al D.G.A., intervenient în prezenta cauză.
S-a mai reţinut, că cererea de intervenţie accesorie confirmă susţinerile reclamantului, care a respectat dispoziţia nr. 2 din 9 ianuarie 2006, folosind autoturismul în exercitarea atribuţiilor de serviciu, inclusiv pentru transportul din localitatea sa de domiciliu Buftea, la locul de muncă D.G.A. Giurgiu, cu obligaţia respectată de acesta a parcării autoturismului, pe timpul nopţii, la Poliţia Buftea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.I., criticând-o pentru netemeinicie, susţinând în esenţă prin motivele de recurs formulate că la pronunţarea sentinţei, instanţa de fond nu a luat în considerare toate documentele depuse la dosar, din care rezultă că intimatul-reclamant a folosit autoturismul de serviciu în interes personal şi anume procesul verbal de cercetare administrativă încheiat la sediul corpului de control, în 11 aprilie 2008, nr. 185428 din 11 martie 2009 din care reiese fără echivoc faptul că pentru 126 curse rămase nu au fost identificate probe din care să rezulte că ofiţerul a utilizat autoturismul de serviciu în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, rulajul acestor curse însemnând 20.293 km.
Documentul intitulat fişele de progres, depuse la dosar cuprinde atribuţii cu caracter de generalitate, iar ofiţerul în cauză a desfăşurat activităţi zilnice pe baza sarcinilor stabilite de către şefii ierarhici, astfel că, susţine recurentul-pârât, motoresursele consumate în alte scopuri decât cele aprobate prin norme constituie pagubă adusă patrimoniului unităţii, potrivit prevederilor art. 2 din OG nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 2 pct. 4 şi 5 alin. 1) lit. c) din Instrucţiunile M.A.I. nr. 830 din 20 ianuarie 1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse M.A.I. cu modificările şi completările ulterioare.
Recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., conform căruia „recursul declarat împotriva unei hotărâi care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele".
Intimatul-reclamant a depus note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Contrara celor susţinute de recurentul-pârât, instanţa de fond a analizat şi a interpretat corect materialul probator administrat în cauză.
Astfel, prin dispoziţia nr. 2 din 9 ianuarie 2006 emisă de M.A.I. – D.G.A.; în baza art. 17 alin. (1) şi art. 36 alin. (1) din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al M.A.I. aprobat prin Ordinul M.A.I. nr. S/698 din 15 iunie 2005, s-a stabilit că în vederea îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, subcomisarul de poliţie D.E.F., împuternicit la comanda Biroului Anticorupţie pentru judeţul Giurgiu „să se deplaseze pe raza de competenţă a Curţii de Apel Bucureşti cu autoturismul marca D., la sfârşitul programului urmând a fi parcat în spaţiul aparţinând Poliţiei Oraşului Buftea din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Ilfov".
Din interpretarea acestei dispoziţii, coroborate cu susţinerile intervenientului S.M.R., ce a formulat cerere de intervenţie în interes accesoriu intimatului-reclamant, rezultă în mod cert că autoturismul i-a fost repartizat prin ordin expres, spre folosinţă zilnică, inclusiv pentru transportul din localitatea de domiciliu, Buftea (aflată în raza de competenţă a Curţii de Apel Bucureşti) spre locul de muncă, Giurgiu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, fără a se impune anumite restricţii.
Aşa cum susţine recurentul-pârât, această dispoziţie nu a fost semnată de intervenient, care avea calitatea de Director General al D.G.A., dar a fost emisă la ordinul acestuia şi semnată în numele său de către magistrat G.M. (la momentul emiterii dispoziţiei intervenientul fiind contactat telefonic şi fiind de acord cu conţinutul dispoziţiei, privind folosirea autoturismului – vezi raportul din 16 aprilie 2008 – filele 456 – 457 dosar fond).
În al doilea rând, deşi autoturismul în cauză a fost folosit în interesul biroului D.G.A. Giurgiu, fiind foarte probabilă afirmaţia intimatului-reclamant, cum că autoturismul a fost folosit şi de către alţi colegi, suma imputată a fost repartizată numai în sarcina intimatului-reclamant, ţinut a răspunde în exclusivitate de prejudiciul produs.
Or, aşa cum corect reţine şi instanţa de fond, de vreme ce prin pct. 4 al Hotărârii nr. 5/2008 s-a dispus efectuarea unei noi cercetări de către o comisie desemnată sub aspectul stabilirii cu certitudine a pagubei şi a persoanelor vinovate de producerea acesteia, noua cercetare administrativă a pornit de la premisa greşită că intimatul-reclamant este vinovat în exclusivitate de producerea pagubei în sumă de 18.215 lei reprezentând contravaloarea unor cheltuieli de transport.
Notele de progres depuse la dosar în faţa instanţei de judecată, la insistenţele intimatului-reclamant, relevă că acesta a desfăşurat activităţi conform fişei postului, îndeplinirea atribuţiilor de serviciu fiind făcută şi în alte zile lucrătoare, decât cele strict reţinute în sarcina sa.
Aceste note de progres depuse vizează doar perioada 5 ianuarie – 1 februarie 2006, dar ele s-au întocmit pe toată perioada anului 2006, rolul lor fiind acela de a înlătura concluziile cercetării administrative a pârâtei în sensul că ar fi folosit autoturismul de serviciu în mod nejustificat.
Critica recurentului-pârât referitore la faptul că instanţa de fond nu a ţinut cont de procesul verbal de cercetare administrativă încheiat la sediul Corpului de Control la 11 aprilie 2008, proces verbal cu nr. 185428 din 11 martie 2009, prin care s-a stabilit fără echivoc că intimatul-reclamant a efectuat 126 de curse pe care nu le poate justifica ca fiind în interesul serviciului, este şi ea neîntemeiată.
Intimatul-reclamant a făcut dovezi în sensul că în zilele lucrătoare s-a aflat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, din nicio probă contrară nerezultând că acesta ar fi exercitat activităţi extraprofesionale, folosind autoturismul de serviciu în acest sens.
Faptul că nu există menţiuni în agenda de lucru a intimatului-reclamant sau că nu s-au găsit foi de parcurs întocmite, decât pentru 37 de zile lucrătoare, doar acestea fiind luate în calcul la cercetarea efectuată, nu înseamnă că acesta nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi nu s-a prezentat zilnic la serviciu, din adresa din 19 martie 2008 emisă de D.G.A. – Serviciul Anticorupţie Bucureşti, rezultând că a beneficiat doar de 46 zile concediu de odihnă, perioadă în care într-adevăr nu a folosit autoturismul.
Trebuie menţionat şi faptul că activitatea cu caracter specific desfăşurată de intimatul-reclamant, care impunea nu numai îndeplinirea strictă a sarcinilor din fişa postului ci şi unele sarcini zilnice stabilite de şefii ierarhici, justifică folosirea autoturismului doar în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, chiar dacă în agenda de lucru a sa nu au fost găsite înscrisuri făcute zilnic, acest fapt putând reprezenta cel mult o omisiune din partea intimatului-reclamant.
Aşadar, întrucât din probele administrate rezultă cu certitudine că intimatul-reclamant a folosit autoturismul repartizat doar în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile nr. 2 din 9 ianuarie 2006, nici recurentul-pârât neaducând dovezi care să demonstreze contrariul, în mod corect instanţa de fond a procedat la anularea Hotărârilor nr. 76/2008, 1891/2008 şi a Deciziei de imputare nr. 183696 din 23 aprilie 2008 emise de pârât.
Pentru toate aceste considerente, recursul se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.
În baza art. 274 C. proc. civ., recurentul pârât urmează a fi obligat la plata sumei de 2000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, prin apreciere, către intimatul reclamant D.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.I. împotriva sentinţei nr. 2523 din 11 iunie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei (prin reapreciere) către intimatul-reclamant D.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4932/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5534/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
