ICCJ. Decizia nr. 5048/2009. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5048/2009
Dosar nr. 1535/2/2008
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 4560 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, noiembrie 2007 s-au admis recursurile declarate de reclamantele SC E.Dobrogea SA Constanţa, SC E. Muntenia Nord SA şi SC EON Moldova SA Bacău împotriva sentinţei civile nr. 597 din 22 februarie 2007 şi a fost trimisă cauza spre rejudecare.
După casare, la data de 11 martie 2008 a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Dosarul nr. 4300/2/2006.
Prin acţiunea principală formulată de SC E. Muntenia Nord SA, la care au fost conexate acţiunile formulate de SC E. Oltenia SA, SC EON Moldova SA Bacău şi SC E. Dobrogea SA Constanţa s-a solicitat anularea Ordinului nr. 4 din 14 martie 2006 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei (ce va fi menţionată în cuprinsul deciziei, ANRE).
În motivarea acţiunii reclamantele au arătat că ordinul contestat încalcă legislaţia în domeniu, respectiv art. 49 din Legea nr. 318/2003, întrucât grupurile de măsurare a energiei electrice în vederea decontării se asigură de operatorul de sistem şi de transport, producători şi de operatorul de distribuţie.
Astfel, operatorul de reţea electrică este obligat să permită utilizatorilor să instaleze suplimentar, la cerere şi pe cheltuiala acestora, grupuri care nu pot avea şi funcţia de decontare.
Au apreciat reclamantele că ordinul în speţă contravine şi prevederilor art. 104 şi 106 din H.G. nr. 1007/2004, întrucât utilizatorii nu pot instala sisteme de măsurare proprii care să constituie echipamente de măsurare pentru decontare, ci cel mult contoare martor.
S-a susţinut totodată că utilizarea haotică a pofilelor de consum va face imposibilă demararea unitară, la nivel naţional, a acţiunii de stabilizare a pofilelor standard de consum şi va împiedica şi elaborarea unei metodologii prin care costurile să fie împărţite între cei care le-au generat.
Au mai arătat reclamantele că nu au fost consultate în procesul de emitere a acestor reglementări, potrivit deciziei Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei nr. 79/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 2538 din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea principală şi acţiunile conexe au fost admise, instanţa dispunând anularea Ordinului nr. 4 din 14 martie 2006 emis de Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin ordinul contestat, Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei a aprobat modificarea şi completarea procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică aprobată prin Ordinul nr. 21/2005, art. 33 alin. (3) fiind modificat în sensul că li s-a acordat dreptul consumatorilor persoane juridice pentru care decontarea consumului de energie electrică se realizează prin cel puţin 5 puncte de măsurare, să-şi procure propriul sistem de măsurare orară care să fie utilizat la decontarea energiei electrice consumate.
A mai constatat prima instanţă că reclamantele nu au contestat dreptul consumatorilor de a-şi procura şi a se instala grupuri de măsurare, ci au susţinut că potrivit legii consumatorii nu au dreptul la instalarea unor grupuri de măsurare pentru decontare, astfel încât, a apreciat judecătorul fondului, nu pot fi reţinute susţinerile pârâtei în sensul că acţiunea ar fi lipsită de un interes real şi că operatorul de distribuţie ar fi degrevat de activitatea de măsurare.
S-a reţinut că sintagma „suplimentar"; din cuprinsul art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, nu poate avea decât o interpretare, şi anume aceea că pe lângă grupurile de măsurare în vederea decontării, care se asigură numai de operatorii prevăzuţi de lege, se mai pot instala suplimentar şi grupuri de măsurare, care însă nu pot fi folosite la decontare.
De asemenea, dispoziţiile art. 104 din H.G. nr. 1007/2004 prevăd fără echivoc că grupurile de măsurare utilizate în decontare, indiferent de locul în care sunt montate, aparţin operatorului de reţea şi se montează numai de către acesta.
În acest sens este şi prevederea art. 106 din acelaşi act normativ, potrivit căreia consumatorul poate instala grupuri de măsurare martor care nu pot fi utilizate la decontarea energiei electrice cu furnizorul.
S-a reţinut şi faptul că există şi inconveniente de punere în aplicare a ordinului contestat cu repercusiuni asupra reclamantelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin recursul formulat, indicându-se ca temei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se aduc în esenţă, următoarele critici sentinţei atacate:
- instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, a energiei electrice, cât şi a prevederilor art. 104 şi art. 106 din H.G. nr. 1007/2004, întrucât acestea trebuiau interpretate în mod coroborat.
Se susţine că greşit s-a reţinut că prin Ordinul nr. 4/2006 se încalcă art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea energiei electrice nr. 318/2003 iar consumatorii nu au dreptul să-şi procure ei înşişi sisteme de măsurare orară, ci doar contoare martor care nu pot fi utilizate la decontarea energiei, întrucât din cuprinsul art. 49 alin. (3) rezultă tocmai contrariul, pentru că legea nu instituie o limitare cu referire la aceste contoare.
Se menţionează că obstrucţionarea instalării de contoare de decontare de către consumatorii de energie electrică care doresc să-şi exercite dreptul de eligibilitate pe piaţa de energie electrică şi implicit să-şi schimbe şi furnizorul de energie electrică, este un abuz din partea acelor operatori de distribuţie care deţin şi licenţă de furnizare a energiei electrice şi al căror interes este păstrarea clienţilor cu care au încheiat contracte de furnizare a energiei electrice.
Mai mult, se arată că, odată cu intrarea în vigoare a Legii energiei electrice nr. 13 la 23 februarie 2007, conform art. 60 alin. (3), astfel cum a fost modificat şi completat, operatorul de distribuţie nu mai are exclusivitate în ceea ce priveşte controlul asupra grupurilor de măsurare.
- referitor la permisiunea ca unii consumatori să facă decontarea energiei electrice pe baza profilelor de sarcină se arată că aceasta este o măsură temporară care nu aduce nici un prejudiciu operatorului de distribuţie care poate discuta şi stabili cu consumatorul alte profile în situaţia în care constată că acestea sunt necorespunzătoare, astfel că în mod greşit a fost anulat ordinul contestat în ceea ce priveşte art. 33 alin. (4).
Intimata-reclamantă SC E. Muntenia Nord SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece nu s-au adus dovezi referitoare la întârzieri sau blocări în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică.
Se susţine că instanţa de fond a interpretat corect atât dispoziţiile art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 318/2003 cât şi pe cele prevăzute de art. 104 şi 106 din H.G. nr. 1007/2004.
De asemenea, se menţionează că recurenta–pârâtă nu a combătut în mod concret inconvenientele pe care le creează operatorilor de distribuţie prevederile art. 33 alin. (3) din ordinul contestat.
Pentru aceleaşi considerente şi intimata-reclamantă SC EON Moldova SA, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Se mai arată că noua Lege a energiei electrice nr. 13/2007, care abrogă Legea nr. 318/2003, menţine aceleaşi reglementări cu privire la asigurarea grupului de măsură în vederea decontării, adăugând cu titlu excepţional în categoria operatorilor de măsurare şi „operatorul de măsurare independent”.
SC C.D. SA a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului pentru aceleaşi considerente invocate şi de celelalte intimate-reclamante.
Recurenta-pârâtă a depus concluzii scrise prin care a reiterat criticile menţionate în recursul formulat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Critica referitoare la greşita interpretare a art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 318/2003, a energiei electrice, precum şi a art. 104 şi 106 din H.G. nr. 1007/2004, privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, în contextul anulării Ordinului Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei nr. 4/2006, pentru modificarea şi completarea Ordinului nr. 21/2005, de aprobare a procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică, este fondată, în cauză fiind incidentă situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 318/2003, a energiei electrice, în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 4/2006 „(1) Energia electrică tranzacţionată pe piaţa de energie electrică se măsoară prin grupuri de măsurare conform codului de măsurare elaborat de autoritatea competentă (2) Grupurile de măsurare a energiei electrice în vederea decontării se asigură, după caz, de: - operatorul de transport şi de sistem, pentru asigurarea măsurătorilor pe piaţa angro; - producătorii, (…);- operatorul de distribuţie, pentru asigurarea măsurătorilor pe piaţa cu amănuntul. (3) Operatorul de reţea electrică este obligat să permită utilizatorilor să instaleze, suplimentar, grupurile de măsurare, la cererea acestora şi pe cheltuială proprie”.
Din cuprinsul dispoziţiilor menţionate rezultă faptul că energia electrică tranzacţionată pe piaţă se măsoară prin grupuri de măsurare care pot fi asigurate, în vederea decontării, de cei nominalizaţi la alin. (2) al art. 49 menţionat, fiind prevăzută şi posibilitatea utilizatorului să instaleze, suplimentar, pe cheltuială proprie, grupuri de măsurare.
Prevederile alin. (3) conduc la concluzia potrivit căreia legiuitorul nu a făcut o enumerare limitativă a celor care pot asigura şi instala grupuri de măsurare în vederea decontării.
Mai mult, legiuitorul a prevăzut chiar obligativitatea operatorului de reţea electrică de a permite instalarea, pe lângă grupul său de măsurare şi a unui alt grup al utilizatorului.
În raport de principiul potrivit căruia unde legea nu distinge nici interpretul acesteia nu trebuie să distingă, cât şi de cele reţinute anterior instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 318/2003, reţinând că aceste grupuri de măsurare instalate de utilizator nu pot fi folosite pentru decontare, fiind evident că măsurarea se face în vederea decontării.
De asemenea, potrivit Codului de măsurare a energiei electrice, art. 171-173, este posibilă instalarea, folosirea pentru măsurarea energiei electrice a contoarelor ce asigură facilităţi de tarifare sau facturare sau realizează servicii pentru consumatori, acestea putând fi proprietatea furnizorului sau consumatorului.
În concluzie, în mod greşit s-a apreciat de prima instanţă că Ordinul nr. 4/2006 a fost emis cu încălcarea art. 49 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 318/2003.
Criticile care vizează interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 104 şi 106 din H.G. nr. 1007/2004 privind aprobarea Regulamentului de furnizare a energiei electrice la consumatori, sunt fondate.
În conformitate cu art. 108 alin. (2) din Constituţia României, hotărârile de guvern se emit pentru organizarea executării legilor.
Cum H.G. nr. 1007/2007 a fost emisă pentru organizarea executării Legii nr. 318/2003, dispoziţiile art. 104 şi 106 din hotărârea menţionată nu pot fi interpretate individual, ci numai în coroborare cu prevederile de ansamblu ale acestei legi.
Având în vedere considerentele expuse anterior cu privire la modul de interpretare a prevederilor art. 49 alin. (3) din Legea nr. 318/2003, se apreciază că nici aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul excluderii posibilităţii consumatorilor de a-şi procura şi instala, cu fonduri proprii, contoare de măsurare în vederea decontării, care trebuie să respecte reglementările tehnice privind măsurarea energiei electrice.
O altă interpretare, restrânsă, susţinută de intimatele-reclamante este contrară obiectivelor Legii nr. 318/2003, respectiv celor transpuse în art. 2 lit. d) şi e), referitoare la asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor participanţilor la piaţa de energie electrică, la reţelele electrice de interes public precum şi transparenţa tarifelor, preţurilor şi tarifelor la energia electrică, în condiţiile în care art. 33 alin. (3) din Ordinul nr. 4/2006 se referă la dreptul consumatorilor persoane juridice pentru care decontarea consumului de energie electrică se realizează prin cel puţin 5 puncte de măsurare să îşi procure propriul sistem de măsurare orară a energiei electrice consumate.
Mai mult, această măsură degreva intimatele-reclamante de obligaţia de instalare a contoarelor pentru aceşti consumatori cu un număr mare de puncte de măsurare.
De altfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007, a energiei electrice, a fost abrogată Legea nr. 318/2003.
Potrivit art. 60 alin. (2) coroborat cu art. 3 pct. 28 din această lege grupurile de măsurare a energiei electrice, în vederea decontării, se asigură şi de consumatori, astfel că toate criticile intimatelor-reclamante care vizează nelegalitatea şi netemeinicia Ordinului nr. 4/2006, contestat, au căzut în desuetudine.
Critica menţionată de recurenta-intimată referitoare la aprecierea greşită asupra legalităţii ordinului contestat având în vedere permisiunea pentru unii consumatori să facă decontarea energiei electrice pe bază de profile de sarcină este fondată.
Necontestat este faptul că măsura a fost una temporară, până la realizarea sistemului de măsurare orară şi nu a impus anumite profile de sarcină, părţile putând conveni asupra acestora.
Inconvenientele de ordin tehnic reţinute de prima instanţă nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate a Ordinului nr. 4/2006.
Susţinerile intimatelor-reclamante în sensul că recurenta-pârâtă trebuia să dovedească faptele şi împrejurările ce au condus la emiterea ordinului contestat nu pot fi reţinute.
Autoritatea de reglementare a emis Ordinul nr. 4/2006 în temeiul atribuţiilor prevăzute de art. 11 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 318/2003, astfel că nu îi incumba această dovadă.
Având în vedere toate aceste considerente se apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
În cauza dedusă judecăţii nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, astfel că acţiunea formulată este neîntemeiată.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute cât şi de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza I alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi admis, va fi casată sentinţa recurată şi respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională de Reglementare a Energiei împotriva sentinţei civile nr. 2358 din 1 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamante ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5039/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5050/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
