ICCJ. Decizia nr. 5063/2009. Contencios. Cetăţenie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5063/2009
Dosar nr. 995/2/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 04 februarie 2009, reclamanţii B.L. şi L.V. au solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe, obligarea pârâtului la primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei române, însoţite de actele doveditoare.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că şi-au manifestat dorinţa de a depune cerere pentru redobândirea cetăţeniei române la data de 15 ianuarie 2009, însă li s-a refuzat primirea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 1617 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa obligând pârâtul să primească de îndată cererea reclamanţilor şi actele pentru redobândirea cetăţeniei române.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată nu se reclamă refuzul de acordare a cetăţeniei române ci faptul că autorităţile române refuză chiar primirea cererii respective.
În atare condiţii, a apreciat prima instanţă, reclamanţilor li se încalcă însuşi dreptul de petiţionare, iar cum cererea în speţă vizează cetăţenia reclamanţilor, autorităţile române ar fi trebuit să procedeze la soluţionarea pretenţiilor într-un termen rezonabil, conform Convenţiei Europene pentru Cetăţenie.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs Ministerul Afacerilor Externe, care a invocat prevederile art. 309 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit existenţa unui refuz nejustificat din partea ministerului în ceea ce priveşte soluţionarea cererii reclamantului în legătură cu redobândirea cetăţeniei române.
Astfel, susţine recurentul, instanţa de fond a ignorat faptul că, din cauza numărului foarte mare de astfel de cereri adresate secţiei consulare a Ambasadei României în Republica Moldova, ministerul s-a aflat într-o imposibilitate obiectivă, care a fost confirmată şi de modificările şi completările aduse Legii nr. 21/1991, legiuitorul limitând numărul maxim de cereri la 30.000 de dosare într-un interval de un an.
Intimaţii-reclamanţi au depus concluzii scrise prin care au cerut respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a arătat şi în expunerea rezumativă prezentată mai sus, instanţa de fond a obligat autoritatea recurentă să primească de îndată cererea reclamanţilor şi actele pentru redobândirea cetăţeniei române.
În cauză, este necontestat faptul că la data de 15 ianuarie 2009 intimaţii-reclamanţi s-au adresat personal secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău pentru depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română şi pentru că au fost refuzaţi, la data de 16 ianuarie 2009 au expediat cererile prin poştă, fără ca ulterior să primească vreun răspuns în legătură cu înregistrarea cererilor respective.
Într-adevăr, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, republicată, modificată prin O.U.G. nr. 147/2008, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire sau de acordare potrivit art. 10 alin. (1) şi art. 101, la misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României, iar cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod corect că, în cauză, reclamanţii nu se plâng pentru refuzul de soluţionare a cererilor pentru redobândirea cetăţeniei române, ci pentru refuzul autorităţii române de primire a cererilor respective şi înregistrarea lor în vederea soluţionării.
Din ansamblul prevederilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor şi din dispoziţiile art. 51 din Constituţie, cetăţenii au dreptul să se adreseze autorităţilor publice cu cereri, iar autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile ordonanţei, având, deci, şi obligaţia primirii şi înregistrării lor la data depunerii.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere înseamnă exprimarea explicită din partea autorităţii a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, astfel încât refuzul de primire a unei cereri trebuie interpretat ca formă explicită de exprimare a voinţei de a nu rezolva cererea respectivă.
Astfel fiind, instanţa de recurs reţine că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 1617 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 5058/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5068/2009. Contencios. Anulare act... → |
---|