ICCJ. Decizia nr. 5071/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5071/2009
Dosar nr. 300/42/2009
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Ţ.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, respectiv Inspectoratul General al Poliţiei Române, constatarea caracterului nejustificat şi nelegal al refuzului exprimat de pârâţi prin adresele emise de Biroul Resurse Umane din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate - IGPR - MIRA, din data de 24 octombrie 2008, respectiv din 5 decembrie 2008, de a aproba încetarea raporturilor de serviciu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002.
A mai solicitat reclamantul anularea Ordinului nr. S/11/2023 din 6 ianuarie 2009, prin care s-a dispus încetarea raporturilor sale de serviciu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 360/2002 şi obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor să emită un ordin prin care să se dispună încetarea raporturilor de serviciu, începând cu data de 1 octombrie 2008, în temeiul art. 69 alin. (1) lit. e) din acelaşi act normativ.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a fost încadrat în Ministerul Administraţiei şi Internelor începând cu data de 23 iulie 2007, când a absolvit Academia de Poliţie „A.I.C.” şi până la data de 6 ianuarie 2009, data emiterii ordinului atacat prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, în toată această perioadă îndeplinind funcţia de ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Politie Române - Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate - Direcţia Operaţiuni Speciale - Serviciul Informaţii.
A mai precizat reclamantul că a participat la concursul de admitere la Institutul Naţional de Magistratură, iar în baza rezultatelor obţinute, prin hotărârea de validare a rezultatelor concursului, a fost admis, dobândind calitatea de auditor de justiţie, începând cu data de 1 octombrie 2008.
La solicitarea sa privind încetarea raporturilor de serviciu ca „urmare a numirii într-o altă funcţie publică, potrivit art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, reclamantul a primit răspuns din partea directorului Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organiyate prin adresa din 24 octombrie 2008, în care se precizează că nu se poate dispune încetarea raporturilor de serviciu în temeiul acestui text de lege, întrucât legea nu face vreo menţiune care să îndreptăţească asimilarea auditorului de justiţie cu o funcţie publică şi că, în conformitate cu prevederile aceluiaşi act normativ, cel abilitat să decidă cu privire la încetarea raporturilor de serviciu este cel care a dispus numirea în funcţie, respectiv Ministerul Administraţiei şi Internelor. La plângerea înregistrată la această autoritate, reclamantul arată că a primit răspuns prin adresa din 5 decembrie 2008, emisă tot de directorul Direcţiei Generaşe de Combatere a Criminalităţii Organizate.
A apreciat reclamantul, pe de o parte, că auditorul de justiţie reprezintă o funcţie, aspect prevăzut de art. 11 din O.U.G. nr. 100/2007, iar, pe de altă parte, auditorul de justiţie reprezintă o funcţie publică, întrucât Legea nr. 188/1999 menţionează printre funcţiile publice şi pe cea de auditor, iar Legea nr. 303/2004 precizând, de asemenea că funcţia de auditor de justiţie este o funcţie publică.
Prin sentinţa nr. 96 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în speţa dedusă judecăţii nu sunt incidente dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, întrucât reclamantul nu a fost numit într-o funcţie publică, având doar calitatea de auditor de justiţie.
Astfel, în această calitate reclamantul urmează un curs de formare profesională, neexistând însă un raport de serviciu între acesta şi Institutul Naţional al Magistraturii sau Consiliul Superior al Magistraturii, un atare raport urmând a se stabili numai după numirea acestuia în funcţia de judecător sau procuror, ulterior promovării examenului de absolvire a cursurilor.
A mai apreciat prima instanţă că activităţile pe care le desfăşoară auditorul de justiţie pe perioada programului de formare profesională nu se circumscriu unei funcţii publice, în speţă ansamblului atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia publică şi autorităţile administrative autonome.
Judecătorul fondului a mai reţinut că susţinerile reclamantului nu pot fi primite, întrucât prevederea art. 86 din Legea nr. 303/2004 este aplicabilă numai pentru situaţia vizată şi nu atribuie auditorului de justiţie calitatea de funcţionar public, iar art. 14 din Legea nr. 188/1999 face referire la auditorul al cărui raport de serviciu se stabileşte şi se derulează în temeiul acestui act normativ, funcţiile publice, între care cea de auditor de justiţie nu se regăseşte, fiind enumerate limitativ în anexa la această lege.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamantul care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9, art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Astfel, susţine recurentul, dispoziţiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002 trebuie interpretată sistematic, logic şi teleologic, ceea ce va duce la concluzia că sintagma „funcţie publică” este folosită în sens mai larg decât cel prevăzut de Legea nr. 188/1999, care înglobează şi calitatea de auditor de justiţie.
Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au depus întâmpinări prin care au cerut respingerea recursului, susţinând în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată mai sus, recurentul-reclamant, ca urmare a dobândirii calităţii de auditor de justiţie la Institutul Naţional al Magistraturii, a cerut încetarea raporturilor de serviciu pe care le avea ca poliţist, ceea ce s-a şi dispus prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. S/II/2003 din 6 ianuarie 2000, cu consecinţa restituirii cheltuielilor efectuate cu pregătirea sa.
Într-adevăr, potrivit art. 70 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, poliţistul care a absolvit o instituţie de învăţământ a Ministerului Administraţiei şi Internelor şi căruia i-au încetat raporturile de serviciu în primii 10 ani de activitate din motive imputabile lui, este obligat să restituie cheltuielile efectuate cu pregătirea sa, proporţional cu perioada rămasă până la 10 ani, potrivit angajamentului încheiat în acest sens.
În esenţă, recurentul-reclamant a susţinut că încetarea raporturilor sale de serviciu nu s-a produs din motive imputabile, din moment ce a fost numit într-o funcţie publică şi anume, aceea de auditor de justiţie la Institutul Naţional al Magistraturii, ceea ce impunea ca ministrul să emită ordinul respectiv în condiţiile art. 69 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 360/2002, iar nu în temeiul art. 69 alin. (1) lit. d), cum în mod greşit a procedat.
În motivarea recursului formulat, recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile legale incidente, funcţia de auditor de justiţie fiind o funcţie publică, în sens larg, ceea ce este lipsit de temei legal.
Argumentul folosit de recurentul-reclamant, cum că art. 14 alin. (1) şi anexa Legii nr. 188/1999, republicată, enumeră între funcţiile publice de execuţie şi pe aceea de auditor, astfel că şi calitatea de auditor de justiţie trebuie considerată a fi o funcţie publică, are la bază o eroare.
Astfel, din ansamblul prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici rezultă că termenul de auditor este folosit pentru a desemna funcţia publică a cărei titular are prerogativele de control de audit în cadrul unei autorităţi sau instituţii publice, în timp ce calitatea de auditor de justiţie este definită de prevederile Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată.
Astfel, la art. 16 şi urm. din această lege, se precizează că, pe durata cursurilor de formare profesională, „cursanţii Institutului Naţional al Magistraturii au calitatea de auditori de justiţie, participând la activităţi de pregătire teoretică şi practică pentru a deveni judecători sau procurori”.
Deci, este evident că, în perioada cursurilor, auditorii de justiţie nu exercită atribuţii şi responsabilităţi în scopul realizării unor prerogative de putere publică de către Institutul Naţional al Magistraturii, ci realizează activităţi specifice de pregătire profesională, având calitatea de cursanţi, iar nu pe aceea de funcţionari publici.
Astfel fiind, nu există temei legal care să permită asimilarea calităţii de cursant auditor de justiţie cu funcţia publică de auditor prevăzută de dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată.
Faptul că art. 17 din Legea nr. 303/2004, republicată, dispune că „auditorii de justiţie beneficiată de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar” nu poate fi interpretat decât în sensul că auditorii de justiţie sunt doar cursanţi ai unor forme de pregătire profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii şi că pe durata cursurilor beneficiază de bursă al cărei cuantum este raportat la nivelul indemnizaţiei judecătorului sau procurorului stagiar.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, urmând ca recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ţ.A. împotriva sentinţei nr. 96 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5068/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5074/2009. Contencios. Alte cereri.... → |
|---|
