ICCJ. Decizia nr. 515/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 515/2009
Dosar nr. 4882/2/2007
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1241 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse acţiunea principală, astfel cum a fost precizată şi acţiunea conexă, ambele formulate de organizaţia neguvernamentală „Romani C.R.I.S.S. – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii" Bucureşti, în contradictoriu cu C.N.C.D. şi cu T.B., Preşedintele României, având ca obiect: anularea Hotărârii nr. 92 din 23 mai 2007 emisă de primul pârât şi constatarea faptei de „discriminare pe criteriu de sex", săvârşită de cel de-al doilea pârât, cu toate consecinţele legale ce decurg de aici.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt: că, prin hotărârea contestată, s-a stabilit că folosirea de către T.B. a apelativului „păsărică" faţă de jurnalista Andreea Pană nu este o faptă de natură să atragă răspunderea contravenţională a pârâtului, în condiţiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare; că aceeaşi hotărâre, la punctele 3-6, se referă la folosirea de către pârât a expresiei „ţigancă împuţită", încadrată ca fiind faptă de discriminare, dar care nu formează obiectul cauzei de faţă.
În drept, instanţa a reţinut că hotărârea C.N.C.D. este legală, întrucât cuvântul „păsărică" are mai multe înţelesuri, dar astfel cum a fost folosit de pârât, deşi nu a fost adecvat şi a transmis un mesaj negativ în spaţiul public, nu poate fi catalogat ca atrăgând ori născând efecte cu caracter discriminatoriu, iar ca urmare nu poate atrage răspunderea contravenţională a pârâtului.
A considerat instanţa că C.N.C.D. a apreciat în mod corect că faptei de folosire a acelui apelativ îi lipsesc cele trei elemente cumulative pentru a atrage răspunderea: fapta să constea într-o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă; deosebirea să aibă la bază unul sau mai multe criterii de discriminare; deosebirea bazată pe unul dintre aceste criterii să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii folosinţei sau exercitării–în condiţii de egalitate–a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege.
A constatat instanţa că fapta reclamată la C.N.C.D. nu reprezintă o discriminare, întrucât nu corespunde nici dispoziţiilor art. 14 din C.E.D.O., potrivit cărora : diferenţa de tratament devine „discriminare" atunci când se induc distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.
A considerat instanţa că, în raport cu contextul în care a fost folosit cuvântul „păsărică" – faţă de un reprezentant feminin al presei, pentru a arăta că nu doreşte să răspundă întrebărilor ei – nu i se poate reţine o conotaţie sexuală sau sexistă aşa cum pretinde reclamanta, ci poate fi apreciat doar ca neadecvat.
În fine, în ceea ce priveşte coroborarea de către reclamantă a acestei fapte cu evenimentul ulterior, când pârâtul a folosit expresia „ţigancă împuţită", ea a fost considerată inadmisibilă de către instanţă, întrucât el nu face obiectul acţiunii de faţă şi a avut loc într-un spaţiu diferit, privat.
Instanţa a reţinut, cu privire la cererile accesorii ale reclamantei, adresate C.N.C.D., că respingerea lor de către acest organism a fost justificată şi legală.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen recursul de faţă reclamanta, cererea fiind legal timbrată (fila 69 dosar).
În motivarea cererii, recurenta susţine:
- Că instanţa, deşi a recunoscut că termenul „păsărică" poate avea mai multe înţelesuri şi a apreciat că utilizarea lui de către pârât nu a fost adecvată (transmiţând mesaje negative în spaţiul public), totuşi a considerat că fapta nu este de natură să atragă răspunderea contravenţională. În aceste condiţii, recurenta consideră că atitudinea instanţei este contradictorie, întrucât recunoaşte practic discriminarea, dar nu o sancţionează ca atare, deşi apelativul „păsărică", astfel cum a fost folosit în context şi după tonul cu care a fost rostit, nu putea avea decât un sens sexist.
Apreciază recurenta că pârâtul, prin funcţia pe care o are, este obligat să aibă o responsabilitate mai mare pentru limbajul folosit în public, ceea ce nu a dovedit în speţă, jignind o jurnalistă şi creând o atmosferă umilitoare faţă de ea, pe criteriul genului ei.
- Că, în speţă, sunt întrunite toate condiţiile angajării răspunderii contravenţionale a pârâtului, deoarece: a) formula folosită de pârât „mă păsărică, n-ai şi tu treabă azi" denotă o atitudine sfidătoare şi este jignitoare, umilitoare, ofensatoare pentru jurnalistă, aspecte care reprezintă o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, în sensul OG nr. 137/2000; b) pârâtul, prin crearea unei atmosfere umilitoare faţă de jurnalistă, a realizat o deosebire care are la bază criteriul genului, expresia folosită de el fiind de natură să lezeze orice femeie din România şi să-i inducă un sentiment de inferioritate în raport cu bărbatul; c) deosebirea făcută de pârât şi bazată pe criteriul genului, are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori exercitării dreptului la egalitate de tratament, garantat de Constituţie în art. 4 alin. (2) şi de art. 16 alin. (1).
- Că nu se poate disocia folosirea apelativului „păsărică" de cea a expresiei „ţigancă împuţită", chiar dacă cele două au fost utilizate în spaţii diferite, public şi privat, deoarece ele sunt unite prin efectul pe care l-au produs public, din momentul în care expresia folosită în cadrul privat a ajuns la cunoştinţă publicului.
Consideră recurenta că ambele fapte, vizând pe Preşedintele României, trebuie cunoscute de public, acesta având dreptul de a fi informat chiar şi asupra unor aspecte din viaţa privată a unor politicieni, în calitatea lor de persoane publice.
- Că hotărârea C.N.C.D., cosemnând doar că folosirea cuvântului „păsărică", în contextul în care a fost rostit transmite mesaje negative în spaţiul public, este insuficientă în a combate discriminarea pe criteriul genului şi nu reprezintă o măsură de protecţie efectivă şi eficace împotriva acestui tip de discriminare.
Consideră recurenta că atât atitudinea C.N.C.D., cât şi cea a primei instanţe denotă ignorarea statutului celui care a comis faptele, întrucât el, ca Preşedinte al Statului, reprezintă un personaj–simbol şi un formator de opinie în România, astfel încât purtarea sa trebuia să fie impecabilă şi să constituie un model.
În aceste condiţii, apreciază recurenta, derapajele anticonstituţionale ale Preşedintelui trebuie sancţionate cu promptitudine pentru a transmite un mesaj ferm de toleranţă opiniei publice, în caz contrar, ele devenind o încurajare a discriminării şi o instigare la un tratament inadecvat.
În fine, a susţinut recurenta şi admiterea cererilor accesorii.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pentru termenul din 4 noiembrie 2008 (fila 23 dosar), intimatul - pârât a solicitat respingerea recursului, în principal ca fiind introdus de o persoană fără capacitate procesuală de folosinţă, iar în subsidiar ca neîntemeiat.
1. În privinţa excepţiei invocate în principal, intimatul a arătat că, pornind de la dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, doctrina a definit capacitatea procesuală de folosinţă ca fiind „aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual".
De asemenea, arată intimatul că principiul specialităţii, consacrat de acelaşi decret, generează capacitatea de folosinţă a persoanei juridice, în sensul că aceasta nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înfiinţare sau statut.
Ca urmare, în speţă, arată intimatul, organizaţia neguvernamentală „Romani C.R.I.S.S.", având drept scop – conform statutului – apărarea şi promovarea drepturilor romilor din România, nu are capacitatea de a promova în instanţă o acţiune pentru sancţionarea pârâtului pentru o faptă de discriminare care priveşte o altă persoană decât una de etnie rromă.
2. În privinţa netemeiniciei recursului, invocată în subsidiar, intimatul a reiterat apărările formulate la instanţa de fond.
Înalta Curte, având în vedere excepţia invocată şi motivele de recurs, reţine:
I Asupra excepţiei invocate de intimat
1. Legea nr. 324/2006 (M. Of. nr. 626 din 20 iulie 2006) a modificat dispoziţiile OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în mod substanţial, astfel încât a ajuns să instituie o jurisdicţie specială administrativă, în sensul art. 21 alin. 4 din Constituţia României.
Astfel, prin Art. I pct. (6) al legii, după art. 194, au fost introduse articolele 195 – 1910 care redefinesc Colegiul director al C.N.C.D. ca organ de jurisdicţie care-şi desfăşoară activitatea pe baza principiilor generale ale oricărui proces: contradictorialitatea, dreptul la apărare, nemijlocirea în administrarea probelor, dreptul la o cale de atac judiciară pentru părţile procedurii din jurisdicţia specială administrativă.
În speţă, recurenta „Romani C.R.I.S.S." a fost titulara sesizării formulate la C.N.C.D. la data de 21 mai 2007, aşadar după modificarea ordonanţei în sensul celor mai sus arătate, pentru ambele fapte săvârşite de intimat: folosirea cuvântului „păsărică" – considerat de recurentă ca faptă de discriminare pe criteriul de sex şi folosirea expresiei „ţigancă împuţită" – considerată ca faptă de discriminare pe criteriul etniei.
Iar întrucât, prin hotărârea nr. 92 din 23 mai 2007, Colegiul director al C.N.C.D. a respins sesizarea în legătură cu prima faptă, Romani C.R.I.S.S. a fost şi titulara contestaţiei formulate la C.N.C.D. împotriva acestei hotărâri, contestaţia sa fiind respinsă prin Decizia nr. 7931 din 3 august 2007 a C.N.C.D.
Ca urmare, petiţionara a introdus cele două acţiuni în justiţie având acelaşi obiect, la data de 3 iulie 2007 şi respectiv 27 august 2007.
Aşadar, reclamantului în acţiune nu i se poate contesta calitatea şi capacitatea procesuală de recurent în calea de atac, astfel încât excepţia pe care o invocă în recurs intimatul nu poate fi calificată ca fine de neprimire a recursului.
2. În aceste condiţii, se pune problema dacă o asemenea excepţie, care nu este una procedurală, în raport cu recursul, poate fi invocată prin întâmpinare, în combaterea recursului reclamantei, iar răspunsul este negativ.
În raport cu scopul organizaţiei neguvernamentale Romani C.R.I.S.S., lipsa capacităţii de folosinţă a acesteia în sesizarea unei discriminări pe criteriul sexului ar fi putut şi trebuit invocată la soluţionarea sesizării organizaţiei în procedura jurisdicţională desfăşurată în faţa Colegiului C.N.C.D.
Dar din considerentele Hotărârii nr. 92/2007, pct. V „Susţinerile părţilor", nu rezultă că o asemenea excepţie ar fi fost invocată de către intimat, a cărui reprezentare în faţa Colegiului a fost asigurată de Administraţia Prezidenţială. Aceeaşi concluzie rezultă şi din conţinutul memoriului în apărarea pe care intimatul la depus la C.N.C.D. la 22 mai 2007 (şi aflat în dosarul de fond la fila 72).
Aşadar, atât părţile în procedura jurisdicţională, cât şi Colegiul director al C.N.C.D. au recunoscut, implicit recurentei de faţă capacitatea de folosinţă procesuală – în sens larg – în a sesiza Consiliul pentru o faptă considerată de ea discriminare pe criteriul sexului, deşi nu avea o legătură directă cu etnia rromă ale cărei drepturi le apără recurenta conform statutului ei.
Ulterior, intimatul - pârât nu a invocat această „excepţie" nici la soluţionarea cauzei în fond, iar din punct de vedere procedural, se cuvine a constata că pârâtul nu ar fi putut invoca aceasta situaţie decât în cadrul procesual al unei acţiuni/contestaţii formulate de el însuşi împotriva Hotărârii nr. 92/2007, prin care să solicite respingerea sesizării Organizaţiei Romani C.R.I.S.S. – în partea privitoare la discriminarea pe criteriul sexului – în fond, astfel cum a procedat Colegiul, ci pe excepţie, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a petiţionarei.
Aşa fiind, excepţia invocată urmează a fi respinsă, în principal, în temeiul principiului „non reformatio in pejus" şi al celui conform căruia iniţiativa unui proces aparţine părţilor, iar în subsidiar în considerarea situaţiei de fapt reclamate în speţă.
Astfel, recurenta, ca organizaţie pentru apărarea drepturilor cetăţenilor de etnie rromă, a sesizat C.N.C.D. în legătură cu două fapte săvârşite de o singură persoană faţă de o unică persoană, succesiv, la un interval de timp foarte mic şi care, în percepţia publică, au reprezentat componentele aceluiaşi incident.
Din acest motiv, sesizarea a fost formulată printr-o plângere unică şi a fost soluţionată printr-o hotărâre unică, chiar dacă, în cuprinsul ei, Colegiul a analizat separat cele două fapte.
Ca urmare, necesitatea coerenţei în soluţionarea cauzei de faţă impune recunoaşterea capacităţii de folosinţă procesuală a organizaţiei Romani C.R.I.S.S.
II Asupra recursului şi în ordinea logică a problemelor pe care acesta le aduce în discuţie, Înalta Curte va respinge cererea ca nefondată, pentru următoarele argumente.
1. Soluţionarea cauzei în fond s-a făcut în mod legal prin disociere, iar nu prin coroborare, faţă de cealaltă faptă de discriminare reclamată, întrucât: 1) Colegiul director al C.N.C.D. a soluţionat separat cele două fapte, pentru cea de faţă respingând sesizarea, pentru cealaltă constatând că reprezintă o discriminare; 2) acţiunea formulată de pârât împotriva părţii din hotărâre prin care a fost sancţionat pentru discriminare a fost soluţionată separat prin sentinţa civilă nr. 2799/8 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, iar soluţia pronunţată nu poate avea valoarea unei prezumţii de lucru judecat, întrucât în procedura jurisdicţional – administrativă faptele au fost analizate separat sub aspect procedurale şi distinct din punctul de vedere al dreptului substanţial; 3) nu există, între cele două fapte, un raport de cauzalitate şi nici de condiţionare reciprocă de natură a justifica analizarea lor împreună sau una pe baza celeilalte.
2. În raport cu motivele expuse de Romani C.R.I.S.S. în sesizare, la C.N.C.D., pentru ca fapta reclamată să reprezinte o discriminare, ea ar fi trebuit să îndeplinească două condiţii:
- Pe de o parte, să se încadreze într-una dintre formele de tratament prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000, adică să fi exprimat, faţă de persoana vizată, o deosebire ori o excludere sau o restricţie ori o preferinţă, pe bază de sex şi care să fi avut drept scop sau efect fie restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege; fie înlăturarea recunoaşterii, a folosinţei ori a exercitării aceloraşi drepturi, în condiţii de egalitate.
- Pe de altă parte, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (3) din ordonanţă, atât exerciţiul drepturilor, cât şi deosebirea, excluderea, restricţia ori preferinţa trebuia să privească persoanele aflate în situaţii comparabile.
Sub aspectul primei condiţii, în speţă, dintre toate formele de discriminare enumerate de text, fapta reclamată ar putea fi, teoretic, considerată o excludere pe criteriul sexului, căci intimatul a refuzat să-i răspundă jurnalistei şi a folosit un apelativ considerat de recurentă drept „sexist".
Dar în cauză lipseşte cea de-a doua condiţie: persoana aflată într-o situaţie comparabilă, deci termenul de comparaţie pe baza căruia să rezulte discriminarea.
Împrejurările faptei, descrise de recurentă, recunoscute de intimat şi mediatizate, dovedesc pe deplin că jurnalista, aflată (întâmplător sau nu) în acelaşi spaţiu public cu intimatul, i-a adresat acestuia o întrebare legată de un eveniment politic viitor. Dar dialogul celor doi nu a avut loc într-un cadru oficial, la o conferinţă de presă ori într-o altă împrejurare în care jurnalista, acreditată fiind şi în exerciţiul profesiei sale în mod evident să fi fost exclusă pe motiv că este femeie, fiind preferat, în acelaşi timp, un jurnalist bărbat.
Recurentul a pretins că discriminarea s-ar fi manifestat printr-un tratament de deosebire pe baza criteriului genului, deoarece apelativul „păsărică" ar fi creat o atmosferă umilitoare, de natură a leza orice femeie, inducându-i un sentiment de inferioritate în raport cu bărbatul.
Dar o pretinsă faptă de discriminare, pentru a fi sancţionată, nu poate fi o abstracţie, ci trebuie să fie efectivă, în sensul de a se realiza concret în raport cu persoane aflate în situaţii comparabile. Or, nici în această ipoteză, a deosebirii, nu există un termen concret de comparaţie.
În fine, tot ca o consecinţă a inexistenţei celei de-a doua condiţii pentru constatarea unei discriminări, nu se poate reţine în speţă că fapta sesizată ar fi avut ca efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori exercitării dreptului la egalitate de tratament.
3. Controlul de legalitate a hotărârii nr. 92/2007 a Colegiului director al C.N.C.D. a fost exercitat de către prima instanţă în limitele competenţei sale, în sensul că prima sa îndatorire era de a stabili conformitatea cu legea a acestui act, sub aspectul încadrării faptei sesizate în mod corect, pe baza definiţiilor şi condiţiilor prescrise de OG nr. 137/2000.
Câtă vreme prima instanţă a constatat, pe baza probelor, că fapta sesizată a fost corect apreciată de C.N.C.D. ca nefiind discriminare, consideraţiile colaterale ale hotărârii Colegiului privind mesajele negative pe care apelativul folosit de pârât le-ar transmite în spaţiul public sunt irelevante juridic. Ele au doar valoarea unor constatări de natură sociologică şi pot fi semnificative doar pentru percepţia subiectivă a pârâtului.
Dacă însă nu s-a constatat existenţa unei discriminări, remarca făcută de Colegiu nu poate fi supusă controlului instanţei sub aspectul eficienţei ei în combaterea discriminării, întrucât se situează în afara cadrului sancţionării unei discriminări.
4. Dispoziţiile OG nr. 137/2000 stabilesc, în partea specială, faptele care constituie contravenţii, fără a prevedea nici o agravantă în raport cu calitatea persoanei care o săvârşeşte.
Doar dispoziţiile art. 2 alin. (6) prevăd o circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale, dar ea se referă la săvârşirea discriminării pe baza a două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1).
Aşa fiind, calitatea oficială a pârâtului în speţă, de Preşedinte al României, nu poate constitui o agravantă în stabilirea răspunderii juridice în situaţia în care discriminarea ar fi fost constatată şi, cu atât mai mult, ea nu poate constitui un argument ori o condiţie suficientă pentru a stabili că fapta acestuia reprezintă o discriminare, în absenţa condiţiilor legale.
5. În sesizarea sa, Romani C.R.I.S.S. a invocat dispoziţiile art. 2 alin. (4) din ordonanţă, potrivit cărora:
„Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţionala conform prezentei ordonanţe, daca nu intra sub incidenţa legii penale";
A invocat, de asemenea, dispoziţiile art. 15 din ordonanţă care, plasate în partea specială a actului normativ, nu fac decât să transpună textul din partea generală mai sus redat. Colegiul C.N.C.D. a analizat temeinicia sesizării sub incidenţa acestor două texte invocate şi a ajuns la concluzia că fapta nu este de natură să atragă răspunderea contravenţională, deşi cuvântul folosit nu este unul adecvat. În acest mod Colegiul a acordat prevalenţă, în mod implicit, condiţiilor obiective prevăzute de lege pentru ca fapta reclamată să constituie contravenţie, iar nu atitudinii subiective a pârâtului.
O asemenea manieră de a proceda este corectă, întrucât se circumscrie principiului legalităţii încriminării. Or, textul art. 2 alin. (4), prevede că răspunderea contravenţională este atrasă de comportamentul (activ ori pasiv) care – prin efectele sale – favorizează sau defavorizează în mod nejustificat ori supune la un tratament injust sau degradant o persoană faţă de alte persoane.
Iar dispoziţiile art. 15 încriminează acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii sau crearea unei atmosfere intimidante, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, comportament îndreptat împotriva unei persoane şi legat de sexul acestei.
Câtă vreme se admite că termenul „păsărică" este susceptibil de mai multe înţelesuri în limba română, trebuie admis şi că, în absenţa unei exprimări, explicit jignitoare sau umilitoare a pârâtului la adresa jurnalistei în legătură directă cu sexul ei, termenul trebuia primit în înţelesul său primar, literal, nici C.N.C.D. nici instanţei de fond nefiindu-le permis să confere un alt înţeles termenului folosit. Iar calificarea acestui termen, neincriminator direct pentru pârât, putea fi, la limită, aceea de „inadecvat", fără să însemne însă o recunoaştere a faptului că ar fi reprezentat o „discriminare" întrucât nu se încadra în definiţia legală a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de „Romani C.R.I.S.S. - Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii", împotriva sentinţei civile nr. 1241 din 16 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 513/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 516/2009. Contencios → |
|---|
