ICCJ. Decizia nr. 522/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 522/2009
Dosar nr. 9123/1/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 3 februarie 2008, G.C. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, şi al dispoziţiilor art. 299 şi urm. C. proc. civ., împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând anularea hotărârii atacate şi admiterea cererii sale.
În motivarea recursului, recurenta G.C. a arătat că în intervalele 1 august 2005-1 martie 2006 şi 13 septembrie 2006-1 mai 2007 a fost delegată în cadrul structurii specializate a D.I.I.C.O.T., iar prin Ordinul nr. 2279 din data de 14 noiembrie 2007 al Procurorului General a fost numită, cu începere de la data de 15 noiembrie 2007, procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bacău, unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.
S-a arătat că potrivit dispoziţiilor legale, promovarea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. D.N.A., se realizează în urma susţinerii unui interviu ce constă în verificarea pregătirii profesionale, a capacităţii de a lua decizii şi de a-şi asuma răspunderea, a rezistenţei la stres, precum şi a altor calităţi specifice.
A apreciat recurenta să intenţia legiuitorului a fost aceea ca numirea în cadrul acestei structuri să constituie, în fapt şi în drept, o promovare în interesul legii.
D.I.I.C.O.T. a fost înfiinţată prin Legea nr. 508/2004 ca direcţie în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii din cadrul acestei structuri beneficiind de gradul profesional corespunzător şi de remuneraţia aferentă acestui grad profesional.
O interpretare în sensul dobândirii în mod temporar a calităţii de procuror pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie contravine legii şi teoriei " dreptului dobândit", având un caracter profund discriminatoriu.
Or, art. 63 alin. (6) din Legea nr. 303/2004 consacră teoria drepturilor câştigate cu caracter definitiv, prevăzând că magistratul eliberat din funcţie din motive neimputabile îşi păstrează gradul profesional dobândit în ierarhia instanţelor şi a parchetelor.
Recurenta a mai invocat, în sprijinul susţinerilor sale, practica unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorilor numiţi la D.I.I.C.O.T., în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 508/2004.
Analizând recursul formulat de G.C., prin prisma motivelor, în raport cu dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi în conformitate cu legislaţia aplicabilă în speţă, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, au fost respinse cererile de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulate de un număr de 26 de procurori D.I.I.C.O.T., recurenta G.C. fiind menţionat la poziţia 10, în enumerarea hotărârii.
În motivarea Hotărârii nr.981 din 2 octombrie 2008 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, următoarele.
Standardele europene în materie, respectiv Recomandarea nr. R (94) 12 a Consiliului de Miniştri, privind eficienţa şi rolul judecătorilor, precum şi Carta Europeană privind statutul judecătorilor, subliniază importanţa deosebită a tuturor aspectelor ce ţin de statutul magistratului şi reclamă un minim de garanţii, respectiv o unică autoritate care să decidă asupra promovării magistraţilor, exigenţe cărora li s-a răspuns prin înfiinţarea Consiliului Superior al Magistraturii , autoritate independentă, formată din magistraţi aleşi de către colegi egali în grad şi care decide asupra promovării acestora.
S-a mai susţinut că numirea în funcţia de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., prevăzută în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi de legislaţia privitoare la înfiinţarea acestei structuri, respectiv Legea nr. 508/2004 şi OUG nr. 43/2002, cu modificările ulterioare, nu poate echivala cu promovarea în funcţii de execuţie, respectiv dobândirea gradului profesional reglementată de Legea nr. 303/2004.
În acest context s-a apreciat rigoarea definiţiei date de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii noţiunii de grad profesional, ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor", fără a exista o echivalenţă între numirea în cadrul D.I.I.C.O.T. şi promovarea, cu consecinţa dobândirii gradului profesional.
În acest sens au fost invocate dispoziţiile art. 75 şi art. 87 din Legea nr. 304/2004 care reglementează posibilitatea procurorilor numiţi în cadrul D.I.I.C.O.T. şi D.N.A. de a se întoarce în structurile din care provin, împrejurare incompatibilă cu dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În esenţă, problema de drept vizează acordarea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorului G.C., numită în cadrul D.I.I.C.O.T., în condiţiile şi conform procedurii reglementate de Legea nr. 508/2004.
Este necontestat faptul că D.I.I.C.O.T. face parte din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie , fapt ce rezultă în mod expres din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004, modificată şi completată prin OUG nr. 131/2006, potrivit căruia „Prin prezenta lege se înfiinţează D.I.I.C.O.T. ca structură cu personalitate juridică, specializată în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".
Este necontestat şi faptul că numirea procurorilor D.I.I.C.O.T. se face potrivit prevederilor Legii nr. 508/2004, dispoziţii cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun în materia promovării procurorilor în funcţii de execuţie sau de conducere, reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Astfel, în intervalele 1 august 2005-1 martie 2006 şi 13 septembrie 2006 -1 mai 2007 recurenta a fost delegată în cadrul structurii specializate a D.I.I.C.O.T., iar prin Ordinul nr. 2279 din data de 14 noiembrie 2007 al Procurorului General a fost numită, cu începere de la data de 15 noiembrie 2007, procuror în cadrul D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Bacău, unde îşi desfăşoară activitatea şi în prezent.
Rezultă aşadar că nu se poate face confuzie între numirea procurorilor în cadrul D.I.I.C.O.T., în conformitate cu Legea nr. 508/2004 şi promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile şi potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2004.
Sub acest aspect, Curtea are în vedere faptul că recurenta nu a solicitat promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ci recunoaşterea gradului profesional corespunzător acestui parchet.
Pe de altă parte, Curtea reţine că existenţa unei anumite conjuncturi socio-politice a făcut necesară înfiinţarea, în timp util, a unei structuri specializate în combaterea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism, organizată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, prin urmare, adoptarea Legii speciale nr. 508/2004, pentru reglementarea condiţiilor şi procedurii de numire, în cadrul acestui organism, a unor procurori competenţi, conform unei proceduri derogatorii de la dreptul comun.
Curtea mai reţine că, prin Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007 Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a definit gradul profesional ca fiind „dreptul unui magistrat de a funcţiona la un anumit nivel în ierarhia parchetelor, drept care poate fi câştigat prin numire, promovare sau transfer, cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează cariera magistraţilor", prin această hotărâre fiind, de altfel, recunoscut gradul profesional al unui procuror.
Cum în cauză este necontestat faptul că recurenta a fost numit în condiţiile legii speciale (Legea nr. 508/2004) la D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rezultă că, potrivit raţionamentului din Hotărârea nr. 878 din 13 decembrie 2007, a câştigat dreptul de a funcţiona la acest nivel în ierarhia parchetelor.
Pe de altă parte, nerecunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar echivala, în fapt, cu o nerecunoaştere a competenţei ce revine procurorilor D.I.I.C.O.T. în exercitarea atribuţiilor specifice acestei structuri din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, structură înfiinţată ca atare prin lege.
De reţinut este şi faptul că, în această materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă şi ultimă instanţă, ceea ce presupune că nu se poate face abstracţie de practica deja existentă la nivelul instanţei, în care au fost reţinute argumente ce vizează aplicarea dreptului comunitar în sensul că o altă decizie decât cea de admitere a cererii de recunoaştere a gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă şi prin urmare încălcarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.
Cât priveşte susţinerea intimatului cu privire la deciziile pronunţate anterior în această materie de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că acestea nu sunt obligatorii, aceasta urmează a fi înlăturată pentru următoarele considerente:
- rolul unei jurisdicţii supreme, cum este cazul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în această materie este acela „de a regla contradicţiile jurisprudenţei" (Zielinski şi Pradal & Gonzalez şi alţii împotriva Franţei, nr. 24846/94, §59; Pădurarii împotriva României, nr. 63252/00, §98);
- cât priveşte menţinerea aceloraşi soluţii în cauze similare, aceasta este de natură a asigura o interpretare şi aplicare unitară a legii în scopul de a evita apariţia unor divergenţe jurisprudenţiale, ceea ce ar avea ca efect crearea unui climat de incertitudine şi insecuritate juridică {mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, §96; Păduraru împotriva României, nr. 63252/00, §98; Beian împotriva României, nr.30658/05, §37-39);
- invocarea caracterului obligatoriu numai în privinţa problemelor de drept dezlegate prin intermediul recursurilor în interesul legii este lipsită de relevanţă în cauza dedusă judecăţii deoarece: pe de o parte, nu suntem în prezenţa unei practici contradictorii în sensul dispoziţiilor art. 329 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca jurisdicţie unică în această materie, judecă în primă şi ultimă instanţă, având obligaţia de a aplica şi interpreta unitar legea, ceea ce implică în mod necesar respectarea propriei jurisprudenţe.
În raport de cele mai sus reţinute, Curtea apreciază că hotărârea recurată este nelegală în ceea ce o priveşte pe recurenta G.C., motiv pentru care, faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va anula Hotărârea nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului C.S.M. în ceea ce o priveşte pe recurentă, va admite cererea acesteia şi îl va obliga pe intimat să recunoască recurentei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.C. împotriva Hotărârii nr. 981 din 2 octombrie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea atacată în ceea ce o priveşte pe recurentă şi obligă intimatul Consiliul Superior al Magistraturii să recunoască acesteia gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 521/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 525/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
