ICCJ. Decizia nr. 525/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 525/2009
Dosar nr. 1478/2/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 martie 2008 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul C.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea Hotărârii nr. 1600/285 din 11 ianuarie 2008 şi obligarea pârâtei la emiterea unei hotărâri prin care pârâtul să recunoască în favoarea sa drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 10 iunie 1944 în localitatea Cobadin, raionul Negru-Vodă, România, în perioada în care părinţii săi au fost strămutaţi din comuna Alfatar, judeţul Durustor, Bulgaria.
Prin sentinţa civilă nr. 1649 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanţa a obligat pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pe perioada 10 iunie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea de domiciliul, suferind aceleaşi prejudicii şi consecinţe nefavorabile ca şi familia sa, urmare a persecuţiilor etnice, situaţie ce se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, pe de o parte, că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei vreun document oficial din care să rezulte persecuţia invocată, iar, pe de altă parte, că reclamantul s-a născut la data de 10 iunie 1944 în localitatea Cobadin, raionul Negru-Vodă, România, după aproape trei ani şi jumătate de la strămutarea părinţilor săi din comuna Alfatar, Judeţul Durustor, Bulgaria în România.
Apreciază recurenta că persoana strămutată este acea persoană care la data semnării Tratatului de la Craiova avea domiciliul pe teritoriul judeţelor menţionate în acest tratat şi care, în urma înţelegerii survenite între cele două state vecine, a fost obligată să părăsească localitatea în care avea domiciliul şi să se mutre pe teritoriul românesc.
Chiar dacă efectele strămutării şi ale persecuţiei etnice faţă de părinţi s-au răsfrânt şi asupra copiilor născuţi după strămutarea părinţilor, legea nu îi prevede ca beneficiari ai măsurilor reparatorii.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată se înţelege atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, cât şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele persecuţiei.
Acesta este şi cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi care au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din aceasta situaţie. O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speţă.
Se constată că probatoriul administrat, în speţă înscrisurile aflate la filele 4-18 din dosarul de fond, atestă cu caracter unitar împrejurarea că intimatul-reclamant se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Totodată, Înalta Curte constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care va admite cererea de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1649 din 28 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta la 400 lei, cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu apărător.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 522/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 526/2009. Contencios → |
|---|
