ICCJ. Decizia nr. 516/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 516/2009
Dosar nr. 5752/2/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea formulată de P.O., în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări, acţiune având ca obiect anularea deciziei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România şi obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 100.000 Euro pentru daunele morale suferite.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cazul concret dedus judecăţii, neîndeplinirea de pârât a cerinţei privind motivarea deciziei de respingere este justificată prin prisma prevederilor Legii nr. 51/1991, respectiv 189/2002, actele ce conţin descrierea faptelor fiind clasificate.
Aşadar, a apreciat prima instanţă, nemenţionarea datelor concrete ce stau la baza soluţiei de respingere a cererii este conformă legii, pârâtul având obligaţia de a nu divulga respectivele informaţii.
Totodată, s-a mai reţinut, dreptul la apărare poate suferi, cu privire la exerciţiul său, restrângeri, în condiţiile art. 53 din Constituţia României.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.O. solicitând, în principal, modificarea ei în tot şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, iar, în subsidiar casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În motivarea recursului şi prin concluziile scrise depuse ulterior la dosar s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi a fost dată cu aplicarea greşită a legii întrucât:
1. În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 51/1991 privind siguranţa naţională şi nici cele ale art. 24 alin.(2) din Constituţie, reţinute de instanţă.
În opinia recurentului, OUG nr. 194/2002 este o lege specială în raport cu legea generală a siguranţei naţionale astfel încât intimatul nu se poate prevala de prevederile Legii nr. 51/1991 în îngrădirea drepturilor sale recunoscute de legea specială.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile imperative ale art. 73 alin.(2) din OUG nr. 194/2002, modificată, acesta era obligat să-i comunice recurentului motivele care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, legea specială nefăcând nici o excepţie sub acest aspect în raport cu natura şi caracterul pretins secret al informaţiilor pe baza cărora a fost adoptată respectiva soluţie.
O astfel de excepţie este instituită numai în cazul declarării ca indezirabil a cetăţeanului străin, dar şi pentru o astfel de situaţie legiuitorul a prevăzut în mod expres, prin art. 83 alin.(3), că datele şi informaţiile ce vizează securitatea naţională se pun la dispoziţia instanţei de judecată, în condiţiile stabilite de actele normative care reglementează regimul activităţilor referitoare la siguranţa naţională şi protejarea informaţiilor clasificate.
Mai mult, susţine recurentul, chiar şi legea generală dispune prin art. 4 că prevederile art. 3 ale acestuia nu pot fi interpretate sau folosite în scopul restrângerii sau interzicerii dreptului de apărare a unei cauze legitime garantate prin Constituţie sau legi.
2. Instanţa trebuie să aibă un control efectiv asupra actelor ce au stat la baza deciziei contestate, în absenţa elementelor probatorii şi a unor documente concludente existente în dosarul administrativ care să ateste neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 hotărârea atacată contravenind principiilor egalităţii în faţa legii şi egalităţii armelor, normelor procedurale şi dreptului persoanei la un proces echitabil.
Întrucât din piesele dosarului nu rezultă situaţia de fapt care să se încadreze în dispoziţiile art. 70 alin. (1) lit. f ) din OUG nr. 194/2002, cu referire la art. 3 din Legea nr. 51/1991, instanţa avea obligaţia să stăruie pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
3. Instanţa a ignorat cu desăvârşire toate probele administrate de recurent din care rezultă că nu a săvârşit nici o faptă de natură penală sau de orice altă natură, nici în ţara de origine şi nici pe teritoriul vreunui alt stat, inclusiv România, nu a avut nici o interdicţie de a intra în România, nu a fost declarat cetăţean indezirabil, îşi achită toate obligaţiile bugetare, este căsătorit şi are un copil minor, pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică prin care a menţinut un act administrativ nemotivat şi nedovedit de către emitent.
Recursul este fondat.
Analizând actele dosarului, criticile recurentului prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este incident în speţă motivul se recurs prevăzut de art. 304 pct.5 C. proc. civ., pentru considerentele în continuare arătate.
Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură civilă, se poate susţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag această sancţiune, cu excepţia celor expres menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
În speţă, pentru a respinge plângerea reclamantului prima instanţă a apreciat că neîndeplinirea cerinţei obligatorii a motivării soluţiei de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România este justificată de aplicarea unor prevederi din Legea nr. 51/1991 privind siguranţa naţională a României şi Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.
Soluţia de respingere a acestei cereri a fost menţinută de Ministerul Administraţiei şi Internelor motivat de faptul că cetăţeanul străin nu a îndeplinit condiţia prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002, respectiv aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, concluzie reţinută pe baza informaţiilor transmise de Serviciul Român de Informaţii şi a raportului Comisiei Autorităţii pentru Străini, acte ce au caracter secret.
Instanţa a apreciat că neindicarea în concret a respectivelor informaţii este conformă legii, întrucât informaţiile clasificate nu pot fi aduse la cunoştinţa persoanelor neautorizate, astfel cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002, iar exerciţiul dreptului la apărare poate fi restrâns prin lege, dacă o atare restrângere se impune pentru apărarea securităţii naţionale.
OUG nr. 194/2002 a prevăzut, într-adevăr, prin art. 70 lit. f), între condiţiile ce se impune a fi îndeplinite cumulativ pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, pe aceea ca străinul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, iar prin art. 73 alin. (2) a prevăzut că Decizia de respingere a cererii, precum şi motivele care au stat la baza acesteia se comunică în scris solicitantului.
C.E.D.O. a statuat însă în mod constant ( ex. cauzele Lupşa şi Kaya c României) că ni co persoană care face obiectul unei măsuri bazate pe motive de siguranţă naţională nu trebuie lipsită de garanţii împotriva arbitrariului. În special, ea trebuie să aibă posibilitatea de a cere controlul măsurii litigioase de către un organ independent şi imparţial, abilitat să analizeze toate chestiunile de fapt şi de drept pertinente pentru a putea statua asupra legalităţii măsurii şi a sancţiona un eventual abuz al autorităţii. În faţa acestui organ de control, persoana respectivă trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-şi putea prezenta punctul de vedere şi a respinge argumentele autorităţilor.
De asemenea, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 763/2006, că judecătorul are acces la documentele situate pe diferite niveluri de secretizare, potrivit Legii nr. 182/2002, în condiţiile şi cu respectarea procedurilor specifice stabilite prin acest act normativ, normele restrictive în această pricină vizând exclusiv persoana în cauză, astfel că prin aplicarea corectă a legislaţiei în materie exercitarea efectivă şi concretă a dreptului de acces la instanţă şi a dreptului la apărare este asigurată potrivit exigenţelor şi normelor constituţionale şi convenţionale, iar riscul de arbitrariu din partea autorităţilor administrative este înlăturat.
Posibilitatea comunicării directe a informaţiilor în discuţie către instanţă rezultă şi din interpretarea dispoziţiilor art. 24 alin. (5) şi art. 33 din Legea nr. 182/2002.
În consecinţă, pentru corecta soluţionare a cauzei, în considerarea principiului rolului activ consacrat de art. 129 C. proc. civ., judecătorului fondului îi revenea obligaţia dea solicita transmiterea informaţiilor pe baza cărora s-a concluzionat că în situaţia reclamantului recurent nu este îndeplinită condiţia impusă de art. 70 lit. f) din OUG nr. 194/2002.
Examinarea formală a actului contestat, fără a se verifica dacă reclamantul prezintă într-adevăr un pericol pentru siguranţa naţională sau pentru ordinea publică şi fără a fi solicitate, furnizate şi analizate informaţiile cu privire la faptele săvârşite este de natură a aduce atingere vieţii private a acestuia, cu încălcarea art. 8 din C.E.D.O., întrucât nu a beneficiat nici în faţa autorităţii administrative şi nici în faţa instanţei de un grad minim de protecţie împotriva arbitrariului organului emitent.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct.5 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În cadrul rejudecării vor fi solicitate informaţiile în discuţie şi, avându-se în vedere exigenţa fundamentală a contradictorialităţii procesului civil, ce constituie şi un element inerent dreptului la un proces echitabil, se va asigura reclamantului posibilitatea de a-şi prezenta, în condiţiile legii, punctul de vedere cu privire la argumentele autorităţilor.
De asemenea, vor fi examinate şi celelalte susţineri ale recurentului care, dat fiind motivul de nelegalitate reţinut, nu au putut forma obiectul controlului judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P.O. împotriva sentinţei civile nr. 161 din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 521/2009. Contencios → |
|---|
