ICCJ. Decizia nr. 477/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 477/2009
Dosar nr. 6279/2/200.
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1592 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantului O.C.M. în contradictoriu cu Ministerul Apărării, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul şi Informare Publică.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul O.C.M. a solicitat modificarea în tot a deciziei administrativ jurisdicţionale nr. 37/CJ 120 din 25 iulie 2007 emisă de Ministerul Apărării, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, decizie prin care au fost menţinute actele contestate, procesul-verbal din 15 mai 2007 şi Decizia de imputare, precum şi suspendarea executării deciziei de imputare până la soluţionarea cauzei.
Prin actele atacate s-a reţinut în sarcina reclamantului obligaţia de plată a sumei de 37.996,33 lei reprezentând cheltuieli de şcolarizare pentru perioada de studii 2001-2006, iar reclamantul a contestat cuantumul acestei sume şi baza de calcul a acesteia, apreciind că nu există date certe din care să rezulte această sumă.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că actele administrative contestate au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale, iar baza de calcul a sumei imputate este corectă, concluzionând că reclamantul datorează suma arătată în Decizia de imputare întrucât nu a respectat contractul încheiat cu pârâtul la 15 noiembrie 2001 în conformitate cu care se angajase să îndeplinească după absolvire serviciul militar în armată cel puţin 8 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul O.C.M., solicitând modificarea ei în tot, iar pe fondul cauzei admiterea cererii aşa cum a fost formulată, modificarea în tot a Deciziei nr. 37/CJ 120 din 25 iulie 2007 emisă de Ministerul Apărării, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor în sensul anulării procesului-verbal nr. T/A 3030 din 15 mai 2007 întocmit de UM 0248 şi a deciziei de imputare T/A/2559 din 18 aprilie 2007, ambele emise de UM 02384.
A fost invocat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia s-a susţinut, în esenţă, că prima instanţă nu a sesizat aspectele de nelegalitate a deciziei contestate, respectiv că în absenţa unui prejudiciu cert şi determinabil nu poate fi stabilită răspunderea materială în sarcina sa, ca de altfel nici problema practică pe care o ridică punerea în executare a deciziei de imputare, care, în ipoteza respingerii recursului, devine titlu executoriu, deşi nu există prejudiciu.
De asemenea, susţine recurentul, prima instanţă a reţinut în mod greşit că prin Decizia contestată s-au menţinut actele contestate prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a sumei de 37.996,33 lei reprezentând cheltuieli de şcolarizare, în realitate prin actul contestat fiind admisă în parte cererea sa.
În opinia recurentului, Decizia contestată este nelegală întrucât deşi a fost admisă în parte plângerea sa, nu s-a prevăzut în mod expres în dispozitiv anularea în tot sau în parte a deciziei de imputare, iar din lecturarea dispoziţiilor acesteia rezultă că prejudiciul nu este cert, dispunându-se refacerea în mod detaliat a bazei de calcul a pagubei materiale ce i-a fost imputată.
Nu s-a contestat faptul că în baza obligaţiilor contractuale asumate există obligaţia recurentului de a suporta cheltuielile de întreţinere pe perioada şcolarizării, apreciindu-se însă că în cauză nu s-a probat existenţa acestora, astfel că menţinerea de către intimata a răspunderii materiale în raport de culpa recurentului este vădit nelegală.
Analizând actele dosarului , motivul de recurs invocat de recurent şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 , Înalta Curte a constatat că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Răspunderea materială aşa cum a fost reglementată în Codul muncii anterior şi cum este prevăzută de OG nr. 121/1998, act normativ ce conţine norme speciale în materia răspunderii militarilor, reprezintă, la fel ca răspunderea patrimonială reglementată de noul Cod al muncii, o formă a răspunderii juridice care constă în obligaţia celor încadraţi şi, respectiv, a militarilor de a repara, în condiţiile şi limitele prevăzute de lege prejudiciul cauzat unităţii din vina şi în legătură cu munca lor.
Ea este aşadar tot o răspundere contractuală bazată pe culpă, cu caracter reparator, cel obligat la acoperirea pagubei având calitatea de salariat /militar.
Deosebirile dintre aceste două forme de răspundere juridică rezidă numai în aceea că răspunderea materială este o răspundere limitată, privind doar daunele efective, nu şi foloasele nerealizate, iar stabilirea şi recuperarea prejudiciului se efectuează unilateral de către angajatorul păgubit, după o procedură specială, care presupune emiterea deciziei de imputare ce constituie titlu executoriu, procedură exclusă în cazul răspunderii patrimoniale.
OG nr. 121/1998 reglementează, exhaustiv, răspunderea materială şi obligaţia de restituire a militarilor, prin emiterea unei decizii de imputare sau asumarea unui angajament de plată.
Aceste dispoziţii legale prevăd un regim special de stabilire a răspunderii materiale a militarilor, care este angajată, potrivit art. 2 din OG nr. 121/1998, atunci când militarii au provocat, din vina lor, pagube în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, precum şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, etc.
Reclamantul-recurent a avut calitatea de militar în sensul dispoziţiilor art. 7 din acest act normativ, iar obligaţia de restituire stabilită în sarcina sa este consecinţa neîndeplinirii din motive imputabile a serviciului militar pe întreaga perioadă pentru care s-a angajat, paguba creată fiind în legătură cu serviciul militar, aspecte necontestate de altfel, de către acesta.
Contrat susţinerilor recurentului, prejudiciul creat în aceste condiţii este cert în privinţa existenţei sale şi este determinabil, cheltuielile de şcolarizare calculându-se după valori prestabilite prin norme legale, a căror necunoaştere nu poate fi invocată.
Prin urmare, în mod corect s-a concluzionat că sunt întrunite elementele răspunderii materiale în sarcina reclamantului, iar faptul că pentru anumite componente ale cheltuielilor de şcolarizare s-a dispus să se refacă, în mod detaliat, baza de calcul a pagubei materiale astfel produsă nu este de natură a-l prejudicia în vreun mod, acesta având deschisă calea unei noi acţiuni în justiţie, în aceste limite, în ipoteza neîndeplinirii întocmai a obligaţiilor stabilite în sarcina UM 02384 Bucureşti prin Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 37/CJ 120/2007 sau dacă se apreciază că noul cuantum al pagubei nu este corect determinat.
În raport cu natura şi scopul întreţinerii în discuţie, diferită de cea acordată persoanelor care au executat obligaţia serviciului militar conform prevederilor Legii nr. 46/1996, s-a concluzionat în mod corect că paguba nu poate fi diminuată cu suma aferentă primului an de studiu, instanţa supremă pronunţându-se constant în acelaşi sens.
Faţă de cele expuse, reţinând că nu este incident în speţă nici un motiv care să impună casarea sau modificarea hotărârii atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE
Respinge recursul declarat de O.C.M. împotriva sentinţei civile nr. 1592 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 473/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 507/2009. Contencios → |
|---|
