ICCJ. Decizia nr. 5183/2009. Contencios. Litigiu privind achiziţiile publice. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5183/2009

Dosar nr. 6935/121/2008

Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului Galaţi, petentul S.P.E. Galaţi a chemat în judecată Penitenciarul Galaţi, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea deciziei din 14 octombrie 2008 emisă de C.N.S.C.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâta a organizat procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică pentru „Furnizare servicii privind colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere” pentru care, în documentaţia de atribuire, a stabilit cerinţe minime de calificare şi/sau selecţie

Prin sentinţa nr. 3130 din 13 noiembrie 2008, Tribunalul Galaţi, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, cu motivarea că, potrivit art. 283 din O.G. nr. 34/2006 stabileşte jurisdicţia acestei instanţe de contencios administrativ.

Astfel sesizată, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia din 28 aprilie 2009 a respins ca nefondat recursul declarat de S.P.E. Galaţi, reţinând că în mod corect s-a stabilit că SC U. SA a prezentat toate documentele înscrise în caietul de sarcini. Lipsa licenţei A.N.R.S.C. nu putea conduce la descalificarea acesteia, atâta vreme cât participarea la licitaţie nu a fost condiţionată de prezentarea unui asemenea document.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs S.P.E. Galaţi, reţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este lovită de nulitate, întrucât din dispozitivul acesteia rezultă că a fost pronunţată în complet de recurs, reclamanta fiind astfel lipsită de o cale de atac.

Mai înainte însă de a trece la analiza motivelor de recurs, urmează a se constata că acesta este inadmisibil.

Astfel, potrivit prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”.

De asemenea în conformitate cu prevederile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs, hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională.

Cum decizia atacată are caracter irevocabil, fiind pronunţată în recurs, aceasta nu se circumscrie categoriilor de hotărâri prevăzute de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., astfel că, excepţia inadmisibilităţii fiind întemeiată va fi admisă, recursul urmând a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.P.E. Galaţi împotriva deciziei nr. 449 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5183/2009. Contencios. Litigiu privind achiziţiile publice. Recurs