ICCJ. Decizia nr. 5181/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5181/2009
Dosar nr. 1149/45/2008
Şedinţa publică de la 18 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii P.V., C.L., L.C., C.V., G.E., M.I.; M.F., P.M., M.P., P.C., S.R., S.D., S.G., T.G. şi V.D. au chemat în judecată Curtea de Conturi a României, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata primelor de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizate cu indicele de inflaţie precum şi la menţinerea în continuare a plăţii primelor de vacanţă.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că în calitatea lor de controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi Iaşi beneficiază de remunerare salarială sub formă de indemnizaţii, la fel ca şi funcţionarii publici.
Au mai arătat, că deşi prin art. 35 din Legea nr. 188/1999 s-a legiferat acordarea unei prime de concediu, plata acestei prime a fost suspendată prin legile bugetare anuale pentru anii 2006 – 2007 şi reluată efectiv pentru funcţionari publici în anul 2007.
Refuzul acordării acestui drept, arată reclamanţii, s-a datorat încălcării dispoziţiilor art. 39 C. muncii, prevederilor Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Protocolului nr. 12 la aceeaşi convenţie şi a art. 1 alin. (2) lit. e) din O.G. nr. 137/2000, întrucât funcţionarii publici din cadrul Curţii de Conturi au primit această primă de vacanţă.
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa civilă nr. 962 din 18 septembrie 2008, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins acţiunea, precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerul Economiei şi Finanţelor, reţinându-se că profesia de controlor financiar este asimilată personalului de specialitate şi a celui auxiliar, întrucât nu exercită prerogative de putere publică ca în cazul magistraţilor.
Prin decizia nr. 818 din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, a admis recursul reclamanţilor împotriva hotărârii pronunţată de Tribunalul Vaslui, pe considerentul că, reclamanţii sunt numiţi în funcţie de preşedintele Curţii de Conturi conform dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 94/1992 şi că funcţia lor implică exerciţiul autorităţii publice, în cadrul Curţii de Conturi, cu atribuţii de verificare a modului de formare administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ teritoriale, având, prin urmare, calitatea de funcţionari publici.
S-a mai reţinut că, în urma adoptării Legii nr. 217/2008, controlorii financiari au devenit auditori publici externi.
La data de 9 aprilie 2009, Curtea de Conturi a României, a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ şi excepţia prematurităţii introducerii acţiunii.
Având în vedere dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, sub nr. 1149/45/2008.
Prin sentinţa civilă nr. 105/CA din 22 iunie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile necompetenţei materiale, a prematurităţii introducerii acţiunii şi a prescrierii acţiunii pentru perioada 2001 – 19 martie 2005.
De asemenea, a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor pentru perioada ulterioară datei de 20 martie 2005 şi în continuare, precum şi cererea de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice, formulată de Curtea de Conturi a României.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut:
- Excepţia necompetenţei materiale nu poate fi primită, întrucât prin decizia din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, s-a pronunţat irevocabil în sensul că secţia de contencios administrativ a acestei instanţe are competenţa de a soluţiona în primă instanţă litigiul de faţă;
- Excepţia prematurităţii acţiunii va fi, de asemenea, respinsă, deoarece fiind în prezenţa unui litigiu de muncă, nu este prevăzută obligaţia parcurgerii procedurii prealabile.
Cât priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, s-a reţinut că, pentru perioada 2001 – 19 martie 2005 s-a împlinit termenul de prescripţie, acţiunea urmând a fi prescrisă pentru această perioadă.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că pretenţiile reclamanţilor sunt neîntemeiate, întrucât în actele normative care reglementează salarizarea acestora, nu s-a prevăzut dreptul la acordarea primei de concediu de odihnă.
A proceda altfel, presupune nesocotirea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 820/2008, prin care s-a stabilit că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme pe cale judiciară sau cu prevederi din alte acte normative.
Împotriva acestei sentinţe considerată netemeinică şi nelegală au declarat recurs reclamanţii în baza art. 3041 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii au susţinut că, instanţa nu şi-a exprimat punctul de vedere cu privire la dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora dispoziţiile acestei legi se aplică în mod corespunzător şi autorităţilor administrative autonome, deci inclusiv salariaţilor Curţii de Conturi, aceasta din urmă fiind o autoritate administrativă ce-şi desfăşoară activitatea în mod independent, deşi funcţionează pe lângă Parlamentul României.
Cât priveşte prescripţia dreptului la acţiune, recurenţii au susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis această excepţie, întrucât prin decizia din 12 decembrie 2005, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au statuat că dispoziţiile O.U.G. nr. 33/2001 şi ale Legii nr. 743/2001 au întrerupt cursul prescripţiei, astfel încât, în speţă, nu-şi mai au aplicabilitate prevederile art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
S-a mai susţinut, de către recurenţi, că potrivit art. 49 din Convenţia Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, „orice individ, fără discriminare, are dreptul … de a-şi cunoaşte şi de a-şi face respectate drepturile, or Curtea de Conturi, încălcând prevederile art. 53 din Constituţia României , le-a încălcat dreptul de recunoaştere a muncii”.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Astfel, reclamanţii, controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi Iaşi, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi a României să le acorde primele de concediu neacordate pentru perioada 2001 – 2007, actualizată cu indicele de inflaţie şi obligarea pârâtei la menţinerea în continuare a plăţii primelor de vacanţă, întrucât ar beneficia de plata acestor drepturi, la fel ca şi funcţionarii publici.
Pârâta a susţinut ca prevederile Legii nr. 188/1999 nu se aplică controlorilor financiari conform art. 6 din Legea nr. 188/1999, şi că salarizarea reclamanţilor s-a făcut în baza unui act normativ special, O.U.G. nr. 160/1999, care prevede că drepturile stabilite prin acest act normativ reprezintă unica formă de salarizare a acestora.
Problema de drept care se cere a fi soluţionată în speţă, vizează dreptul controlorilor financiar şi a personalului contractual din cadrul Curţii de Conturi de a beneficia de prima de concediu reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici.
Potrivit dispoziţiilor art. 111 din Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în forma în vigoare la data numirii în funcţie, reclamanţii au fost numiţi în funcţie de preşedintele Curţii de Conturi, funcţia în care au fost numiţi implicând exerciţiul autorităţii publice în cadrul Curţii de Conturi, cum ar fi cele de verificare a modului de formare, administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public precum şi cele de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi unităţilor administrativ-teritoriale.
În urma adoptării Legii nr. 217/2008, de modificare şi completare a Legii nr. 94/1992, controlorii financiari au devenit auditori publici externi, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi. Aceştia, însă, nu intră în categoria funcţionarilor publici, întrucât sunt persoane încadrate în baza unui contract individual de muncă, în posturi de natură contractuală, care au fost stabilite şi avizate ca funcţii publice, în sensul dispoziţiilor art. 111 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, republicată cu modificările şi completările ulterioare.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 6 lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte că prevederile acestui act normativ nu se aplică acelor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică şi că persoanelor care lucrează în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, fără a avea însă calitate de funcţionar public, le este aplicabilă legislaţia muncii.
Întrucât în practica instanţelor judecătoreşti nu exista un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi art. 114 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici republicată, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia din 12 octombrie 2009, admiţând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit, cu caracter obligatoriu, că prima de concediu prevăzută la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, nu se acordă controlorilor financiari (în prezent auditori publici externi) şi celorlalte categorii de personal contractual care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Curţii de Conturi.
Pronunţându-se astfel, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au reţinut că norma înscrisă în art. 114 din Legea nr. 188/1999, potrivit căreia „dispoziţiile prezentei legi se aplică în mod corespunzător şi autorităţilor administrative autonome”, trebuie interpretată în strictă concordanţă cu intenţia legiuitorului, care a înţeles că toţi funcţionarii publici, indiferent de locul unde îşi desfăşoară activitatea, să beneficieze de statutul creat prin actul normativ pe care l-a adoptat .
Menţionând că legea se va aplica în mod corespunzător şi autorităţilor administrative autonome, legiuitorul nu a dorit să extindă sfera de aplicare a legii şi asupra altor categorii de personal decât cea a funcţionarilor publici, ci a avut în vedere faptul că legile de organizare şi funcţionare a unor astfel de autorităţi, cum este şi cazul Curţii de Conturi, conţin prevederi cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun, de care va trebui să se ţină seama.
Drepturile salariale ale controlorilor financiari, reţine instanţa supremă, au fost stabilite prin reglementări cu caracter special, şi anume O.U.G. nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiar din cadrul Curţii de Conturi, aprobată prin Legea nr. 711/2001 şi o astfel de reglementare nu contravine principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi nediscriminării consfinţit în art. 16 din Constituţia României , art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Avându-se în vedere că, prin aspectul responsabilităţii, atribuţiilor de serviciu, rigorilor ce le sunt impuse, funcţionarii publici se află într-o situaţie diferită de cea a personalului contractual, existenţa unui regim diferenţiat pe aspect salarial îşi are pe deplin o justificare obiectivă.
Faţă de cele ce preced, recursul este nefondat şi urmează să fie respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.V., C.L., L.C., C.V., G.E., M.I.; M.F., P.M., M.P., P.C., S.R., S.D., S.G., T.G. şi V.D. împotriva sentinţei civile nr. 105/CA din 22 iunie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5179/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 5183/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
