ICCJ. Decizia nr. 5215/2009. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5215/2009
Dosar nr. 5988/288/2007
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cerere reconvenţională, formulată într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea (Dosar nr. 5988/288/2007), S.N.S. SA – Sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu SC U.M. SA şi Ministerul Economiei şi Finanţelor (fost Ministerul Industriei şi Comerţului), anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriei şi Comerţului la 22 octombrie 1999 pentru suprafaţa de 3.000 m.p., teren situat în Râmnicu Vâlcea.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că la 2 iulie 1984, prin decretul prezidenţial nr. 131, a primit o suprafaţă de 10.334 m.p., din care face parte şi terenul în litigiu, cu scopul realizării unui obiectiv de investiţii.
Reclamanta a mai arătat că, în temeiul art. 75 din Legea nr. 15/1990 şi a art. 7 din H.G. nr. 1286 din 8 decembrie 1990 este proprietara terenului în litigiu, Ministerul Industriei şi Comerţului procedând în mod greşit la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru U.M. Rm. Vâlcea.
Prin întâmpinare, pârâta U.M. Râmnicu Vâlcea a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, precum şi excepţia tardivităţii. Aceeaşi pârâtă a mai susţinut că, neavând un drept de proprietate asupra terenului, reclamanta nu poate face dovada vătămării unui drept actual, că acest drept s-a prescris în termen de 3 ani de la data când reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa actului atacat (22 iulie 2000), precum şi că, nefiind proprietara terenului, aceasta nu poate solicita anularea actului.
Prin sentinţa nr. 120/F-C din 3 septembrie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea reclamantei S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâtei U.M. Rm. Vâlcea i-a fost eliberat certificat de atestare a dreptului de proprietate, act care a fost înscris în C.F., iar pe terenul respectiv reclamanta a edificat o conductă necesară în activitate. Instanţa fondului a mai reţinut că reclamanta a luat cunoştinţă de situaţia terenului – la 22 august 2000 – cu prilejul încheierii unui protocol cu pârâta U.M. Râmnicu Vâlcea.
Excepţiile invocate au fost apreciate ca fiind în parte întemeiate, astfel:
1. Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile:
Instanţa fondului a considerat excepţia ca fiind întemeiată, reclamanta trebuind să îndeplinească, în prealabil, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 referitor la anularea actelor administrative cu caracter individual. Totodată, s-a apreciat că verificarea din oficiu a legalităţii actului vizat putea fi realizată numai în situaţia formulării excepţiei de nelegalitate, conform art. 4 din legea menţionată. Acţiunea a fost apreciată ca fiind prematură, întrucât reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
2. Referitor la excepţia tardivităţii.
Curtea de Apel Piteşti, a apreciat-o ca fiind fondată, întrucât certificatul atacat a fost emis la 22 octombrie 1999 şi a fost înregistrat în C.F. la 26 noiembrie 1999, iar reclamanta a luat cunoştinţă de existenţa actului la 22 august 2000, cu prilejul încheierii protocolului menţionat.
S-a avut în vedere că, potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, în vigoare până în anul 2004, acţiunea în anulare trebuia formulată într-un termen de un an.
Faţă de admiterea celor două excepţii menţionate, instanţa fondului a considerat că nu se mai justifică analizarea aspectelor legate de fondul pricinii.
În termen legal, împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 299 şi următoarele C. proc. civ., iar în motivarea ei s-au adus sentinţei, ca principale critici: interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii prin schimbarea naturii şi înţelesului lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia; lipsa de temei legal a hotărârii ori darea ei cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În esenţă, recurenta a arătat că deşi prin cererea reconvenţională formulată în faţa Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a invocat nelegalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate pentru neîndeplinirea condiţiilor cerute de art. 1 din H.G. nr. 834/1991, instanţa de fond a pus în discuţie excepţia lipsei plângerii prealabile şi cea a tardivităţii, ignorând că în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”.
Mai mult, deşi la termenul din 3 septembrie 2008 s-a amânat pronunţarea şi înlăuntrul termenului de pronunţare reclamanta a făcut cunoscut că sesizarea sa are ca obiect excepţia de nelegalitate a actului, instanţa s-a pronunţat la o altă dată decât cea anunţată, neţinând seama de această excepţie.
Examinând cauza prin prisma criticilor mai înainte enunţate, cât şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu există motive pentru casarea/ modificarea sentinţei atacate, deci recursul este nefondat.
Prin sentinţa civilă nr. 1122 din 20 februarie 2008, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, a disjuns cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 22 octombrie 1999 de Ministerul Industriei şi Comerţului şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi contencios administrativ.
Fiind astfel sesizată, Curtea de Apel Piteşti, a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei plângerii prealabile cerută de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi cea a tardivităţii cererii în anulare, în şedinţa publică de la 3 septembrie 2008, dată la care a şi rămas în pronunţare pe aceste excepţii.
Verificând actele dosarului se constată că nu se confirmă susţinerea recurentei în privinţa amânării pronunţării pentru o altă dată, rezultând doar că la data de 3 septembrie 2008, reclamanta a solicitat amânarea cauzei pentru a depune dovezi în sensul demarării procedurii prealabile.
Chiar dacă în cuprinsul notelor scrise depuse după rămânerea în pronunţare, recurenta-reclamantă precizează că obiectul cererii sale reconvenţionale vizează excepţia de nelegalitate a actului administrativ dedus judecăţii, rezultă fără dubiu, din înscrisurile existente, că obiectul cererii reconvenţionale anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.
În aceste condiţii apărarea formulată prin cererea de recurs nu poate fi primită, nefiind incidente prevederile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 modificată.
O astfel de precizare nu a fost făcută de altfel, nici cu ocazia dezbaterilor pe cele două excepţii invocate din oficiu.
În plus, nu se putea solicita în cadrul aceluiaşi litigiu verificarea legalităţii aceluiaşi act administrativ, atât pe cale principală (cererea reconvenţională, în speţă), cât şi pe cale de excepţie, în conformitate cu art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, dacă s-ar fi solicitat verificarea legalităţii actului administrativ în discuţie pe calea excepţiei reglementate prin art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în cadrul procesului ce face obiectul dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sesizarea instanţei de contencios administrativ competente s-ar fi făcut prin încheiere conform textului legal menţionat şi nu prin sentinţă de declinare a competenţei, urmare a disjungerii cererii reconvenţionale.
Raportat la obiectul acţiunii, în mod corect şi în acord cu prevederile art. 7 alin. (1) din actul normativ amintit, instanţa de contencios administrativ a Curţii de Apel Piteşti, a invocat din oficiu excepţia lipsei plângerii prealabile şi a dat o dezlegare corectă prin admiterea acesteia.
De altfel, înscrisul doveditor al demarării procedurii prealabile despre care partea interesată face vorbire potrivit consemnărilor din şedinţa publică de la 3 septembrie 2008 nu a fost depus nici în faţa instanţei de control judiciar, apărările pe acest aspect fiind înlocuite prin indicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind excepţia de nelegalitate.
Legea nr. 554/2004 a menţinut caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, aceasta fiind o cerinţă pentru exercitarea dreptului la acţiune, deci pentru sesizarea instanţei.
Excepţia lipsei procedurii prealabile este o excepţie de fond, peremptorie, dirimantă, deoarece conduce la respingerea acţiunii.
În speţă, efectul admiterii excepţiei în disuţie a fost acela al respingerii acţiunii, însă în opinia constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţia care se impunea era aceea de respingere a acţiunii ca inadmisibilă şi nu ca prematură, deoarece prematuritatea este o sancţiune care intervine atunci când reclamantul sesizează instanţa înainte de naşterea dreptului la acţiune.
Soluţia Curţii de Apel Piteşti, a fost în mod just, aceea a respingerii acţiunii ca efect al admiterii excepţiei lipsei plângerii prealabile, aspect sub care există unanimitate în jurisprudenţa în materie, aşa încât Înalta Curte va substitui doar motivarea, în sensul că acţiunea reclamantei este inadmisibilă şi nu prematură.
În acest context, subsidiarul privitor la tardivitatea cererii nu mai este oportun a fi examinat.
Pentru toate cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.N.S. SA – sucursala Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei nr. 120/F-C din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5208/2009. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 5237/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
