ICCJ. Decizia nr. 5237/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5237/2009
Dosar nr. 6747/2/2008
Şedinţa publică de la 19 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, reclamanta I.C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., anularea deciziei din 02 septembrie 2008 şi obligarea pârâtei să îi majoreze cuantumul despăgubirilor.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că pârâta a încălcat prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi art. 13 din Legea nr. 247/2005.
S-a susţinut că pârâta nu trebuia să preia în mod automat valoarea stabilită de instanţa de judecată, acea sumă fiind provizorie şi orientativă, ci trebuia să analizeze şi să stabilească cuantumul final al despăgubirilor, conform atribuţiilor sale principale prevăzute de art. 13 din Legea nr. 247/ 2005.
La data de 10 decembrie 2008 reclamanta a depus o cerere modificatoare a acţiunii, solicitând anularea deciziei din 2 septembrie 2008, aşa cum aceasta a fost modificată prin decizia din 14 octombrie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1548 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin decizia din 4 iunie 2007, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, s-a statuat în sensul că prevederile cuprinse în art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, dacă au fost contestate în termenele prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
În situaţia dedusă judecăţii, a reţinut judecătorul fondului, reclamanta a depus o notificare în baza Legii nr. 10/2001, notificare soluţionată prin dispoziţia nr. 1029/SR/2004, ce a fost modificată de pârâtă în baza sentinţei civile nr. 87 din 23 ianuarie 2006 a Tribunalului Galaţi, prin emiterea dispoziţiei nr. 2740/SR/2006.
Reţinând că dezlegarea dată problemelor de drept în soluţionarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanţe, instanţa de fond a constatat că autoritatea pârâtă a făcut o corectă aplicare a art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, iar împrejurarea că autoritatea a dispus o evaluare, obţinându-se un alt cuantum al despăgubirilor decât cel stabilit irevocabil prin hotărâre judecătorească, nu îndreptăţea la emiterea unei decizii cu un alt cuantum.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Astfel, susţine recurenta, hotărârea instanţei de fond este insuficient motivată, motivarea clară şi pertinentă a soluţiei adoptate constituind o garanţie pentru părţi că nu au avut parte de o judecată arbitrară.
De asemenea, a mai susţinut recurenta, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 11 pct. 6 din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 şi a aplicat greşit decizia nr. 52/2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, argumentează recurenta, instanţa de fond era datoare să constate că dispoziţiile art. 16 şi următoarele din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, sunt aplicabile în cauză.
Recursul este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs, prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că hotărârea instanţei de fond este motivată potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, necesară adoptării soluţiei pronunţate.
Astfel, în considerentele sentinţei recurate, instanţa de fond a avut în vedere obiectul cauzei, legislaţia aplicabilă, susţinerile părţilor şi interpretarea dată de secţiile unite prin decizia nr. LII(52)/2007 prevederilor art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, argumentând în mod corespunzător soluţia adoptată.
De altfel, însăşi recurenta, susţinând că instanţa de fond a dat o hotărâre nelegală ca urmare a interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză, acceptă implicit că motivarea dată soluţiei satisface cerinţele art. 261 alin. (5) C. proc. civ.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa de recurs reţine că şi acesta este lipsit de temei.
Astfel, este necontestat că recurenta-reclamantă a cerut, prin acţiunea modificată, anularea deciziei din 2 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., aşa cum a fost modificată prin decizia din 14 cotombrie 2008 emisă de aceeaşi comisie.
Or, prin decizia nr. 2729/2008, C.C.S.D., a procedat la punerea în executare a sentinţei civile nr. 87 din 23 ianuarie 2006, a Tribunalului Galaţi, prin care fusese admisă acţiunea reclamantei I.C.P. şi anulată dispoziţia din 3 decembrie 2004, emisă de Primarul Municipiului Galaţi. Totodată, prin sentinţa civilă nr. 87/2006, Primăria Municipiului Galaţi, a fost obligată să comunice C.C.S.D. documentaţia privind imobilul situat în Galaţi, cu o suprafaţă de 400 m.p., în vederea emiterii deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubire conform Raportului de expertiză tehnică, parte integrantă a sentinţei, ceea ce s-a şi făcut prin decizia nr. 2729/2008.
Ulterior, prin decizia din 14 octombrie 2008 a fost modificat art. 1 din decizia nr. 2729/2008, în sensul că suma acordată cu titlu de despăgubiri este de 31.663 RON, cuprinsă în sentinţa civilă nr. 87/2006 a Tribunalului Galaţi, rămasă definitivă şi irevocabilă.
Potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „deciziile/ dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administraţiei publice centrale învestite cu soluţionarea notificărilor şi în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoţite, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judeţe, conform eşalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Dar, secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au stabilit prin decizia nr. LII(52)/2007 că prevederile art. 16 şi următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor/ dispoziţiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată.
Or, din actele dosarului, rezultă în mod incontestabil că, în cauză, fusese emisă dispoziţia de Primarul Municipiului Galaţi, care a fost contestată în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 87/2006 a Tribunalului Galaţi, pusă în executare prin deciziile emise de C.C.S.D.
Susţinerea recurentei-reclamante, potrivit căreia decizia nr. LII(52)/ 2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu i-ar fi aplicabilă pentru că dispoziţia a fost anulată de instanţa de judecată, este lipsită de temei, soluţia anulării acesteia prin sentinţa civilă nr. 87/2006 fiind adoptată în urma contestării dispoziţiei respective în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, republicată.
Totodată, instanţa de recurs reţine că, a admite punctul de vedere al recurentei-reclamante ar avea ca rezultat lipsirea de efecte juridice a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, într-o procedură sui generis, străină de dispoziţiile C. proc. civ.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, instanţa de recurs va respinge recursul de faţă, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.C.P. împotriva sentinţei civile nr. 1548 din 8 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5215/2009. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 5239/2009. Contencios. Contract administrativ.... → |
|---|
