ICCJ. Decizia nr. 529/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 529/2009
Dosar nr. 756/35/200.
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 31 iulie 2008 pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamantul F.A.L. a solicitat, în contradictoriu cu Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Tribunalul Bihor, obligarea pârâţilor la recunoaşterea calităţii sale de auditor de justiţie în perioada cuprinsă între 1 iulie 2005, data absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii şi 15 august 2005, data numirii sale efective în funcţia de judecător stagiar la Judecătoria Oradea, obligarea la inserarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă în sensul înscrierii ca vechime în funcţia de judecător a perioadei omise, precum şi obligarea la plata drepturilor băneşti aferente acestei perioade şi a dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii la data executării efective a titlului executoriu.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a absolvit cursurile Institutului Naţional al Magistraturii promoţia 2003-2005 şi a fost plătit lunar de această instituţie până la data de 30 iunie 2005, dată la care s-au finalizat cursurile urmate.
Ulterior, prin Hotărârea nr. 290/2005 a fost numit în funcţia de judecător stagiar la Judecătoria Oradea, cu începere 15 august 2005.
Deşi prin Hotărârea nr. 21 din 17 ianuarie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii s-a statuat că în raport cu dispoziţiile legale în vigoare auditorii de justiţie îşi păstrează această calitate până în momentul numirii în funcţia de judecător stagiar sau procuror, în şedinţa de Plen din 8 mai 2008, Consiliul Superior al Magistraturii a apreciat că nu există temei legal pentru ca auditorii de justiţie să poată beneficia de bursa prevăzută de lege.
Aşadar, a precizat reclamantul, deşi se recunoaşte că între data absolvirii şi data numirii în funcţia de judecător stagiar absolvenţii îşi păstrează calitatea de auditori de justiţie, se ignoră faptul că această calitate presupune o serie de drepturi şi obligaţii patrimoniale şi nepatrimoniale, în conformitate cu prevederile art. 36 şi art. art. 37 din Regulamentul din 1 martie 2007 privind Institutul Naţional al Magistraturii şi art. 3 din Contractul de instruire al auditorilor de justiţie, care se completează cu Codul Muncii.
Astfel, auditorii de justiţie au dreptul la o indemnizaţie corespunzătoare vechimii şi calităţii avute, dreptul la vacanţă retribuită, dreptul la sistemul asigurărilor de stat şi asigurărilor sociale de stat, la continuitate în muncă.
A apreciat reclamantul că în cazul în care auditorii de justiţie nu ar fi retribuiţi în perioada cuprinsă între data absolvirii şi data numirii, această calitate ar fi lipsită de esenţă, cu consecinţe negative atât în ce priveşte cariera, cât şi viaţa particulară a celor ce o îndeplinesc. Astfel, auditorii nu ar mai beneficia de continuitate în muncă, profesie, vechime, de sistemul asigurărilor de stat şi asigurărilor sociale de stat, de indemnizaţia necesară întreţinerii, pregătirii profesionale, ducerii unui trai decent, fiindu-le de altfel interzis prin acte normative şi contractuale desfăşurarea unor activităţi aducătoare de venituri.
A mai menţionat reclamantul că este inadmisibil ca un auditor de justiţie să sufere de discontinuitate în profesie din motive neimputabile lui, tocmai datorită faptului că bugetul Institutului Naţional al Magistraturii nu are alocate sume de bani pentru perioada cuprinsă între data absolvirii cursurilor şi data numirii efective în funcţia de judecător, procuror stagiar.
Prin sentinţa nr. 147/CA/2008 -PI din 1 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, au fost admise excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Institutul Naţional Magistraturii, fiind respinsă ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei. Pe fondul cauzei, instanţa a respins acţiunea formulată.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei şi Finanţelor, prima instanţă a reţinut că raporturile de muncă s-au stabilit între reclamant şi Ministerul Justiţiei, care are atribuţii în ceea ce priveşte angajarea şi numirea în funcţie, salarizarea propriilor angajaţi, fără participarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, astfel încât această din urmă instituţie nu poate fi obligată la plata unor drepturi salariale aparţinând angajaţilor altor instituţii.
Totodată, a apreciat prima instanţă, obligaţia de a include în buget sumele necesare efectuării acestor plăţi revine tot Ministerului Justiţiei cu ocazia întocmirii, în calitatea sa de ordonator principal de credite, a proiectului bugetului propriu.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Institutului Naţional al Magistraturii, prima instanţă a reţinut că, potrivit Contractului de instruire încheiat între părţi, Ministerul Justiţiei este cel care are obligaţia să plătească auditorilor, din fondul anume prevăzut în buget, o bursă lunară, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare, astfel încât şi această excepţie este întemeiată.
În raport cu obligaţia privind plata auditorilor s-a reţinut că Ministerului Justiţiei are calitate procesuală în cauza dedusă judecăţii.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a apreciat că din interpretarea dispoziţiilor legale nu rezultă că persoanele care urmează cursurile Institutului Naţional de Magistratură au calitatea de auditori de justiţie pe perioada cuprinsă între data absolvirii şi data numirii lor efective în funcţiile de judecători sau procurori stagiari.
S-a mai reţinut că legea nu prevede acordarea bursei de auditor de justiţie pentru perioada în discuţie, astfel încât pretenţiile reclamantului nu au temei legal, iar cum în momentul absolvirii cursurilor raporturile juridice dintre reclamant şi INM încetează, nu se poate reţine nici afirmaţia reclamantului în sensul că perioada cuprinsă între momentul absolvirii şi cel al numirii constituie vacanţă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs F.A.L., criticând soluţia pronunţată prin prisma prevederilor art. 304 pct. 1, pct. 3 şi pct. 9 C. proc. civ., precum şi a art. 3041 din acelaşi act normativ.
A solicitat recurentul admiterea recursului declarat, casarea sentinţei atacate şi în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente, respectiv Tribunalului Bihor, iar, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, în compunerea prevăzută de lege.
Pe fondul cauzei, recurentul a solicitat modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive şi obligarea pârâţilor.
- la recunoaşterea calităţii sale de auditor de auditor de justiţie în perioada cuprinsă între 1 iulie 2005, data absolvirii INM şi 15 august 2005, data numirii efective în funcţia de judecător stagiar.
- la plata drepturilor băneşti aferente acestei perioade, a dobânzilor legale de la data introducerii acţiunii până la executarea efectivă a titlului executor;
- la recunoaşterea şi inserarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă, în sensul înscrierii perioadei omise ca vechime în funcţia de judecător.
În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recurentul a arătat că OUG nr. 75 din 11 iunie 2008 prevede la art. I alin. (1) că cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006 sunt soluţionate, în primă instanţă, de curţile de apel.
Apreciază recurentul că OUG nr. 27/2006 nu se referă însă sub nicio formă la salarizarea şi alte drepturi ale auditorilor de justiţie.
Totodată, Legea nr. 303/2004 prevede la art. 17 alin. (1) că auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că bursa auditorilor de justiţie are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se stabileşte pe baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecători şi procurori stagiari, la care se vor calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţia angajatorilor şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorilor şi a asiguraţilor privind contribuţia la asigurările de sănătate.
Apreciază recurentul că din dispoziţiile actelor normative la care face referire, din prevederile Hotărârii nr. 160 din 24 septembrie 2004 privind Regulamentul Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi din cuprinsul Contractului de instruire al auditorilor de justiţie nu rezultă că litigiile privind drepturile salariale promovate de auditorii de justiţie sunt de competenţa unor instanţe diferite de cele de drept comun.
În atare condiţii, a apreciat recurentul, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. )c C. proc. civ., potrivit cărora litigiile, conflicte de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe de judecată, se judecă în primă instanţă de către tribunale, în speţă Tribunalul Bihor.
A mai opinat recurentul că şi în situaţia în care prezentul litigiu s-ar califica ca un litigiu de contencios administrativ, aplicabile ar fi prevederile art. 2 pct. 1 lit. d) C. proc. civ., prin prisma cărora competenţa de soluţionare aparţine tribunalului.
Totodată, obiectul acţiunii nu îl constituie desfiinţarea sau constatarea nelegalităţii unui act juridic emis de autorităţile sau instituţiile centrale, ci doar corelarea, aplicarea dispoziţiilor legale şi contractuale la situaţia de fapt arătată, în vederea recunoaşterii şi acordării drepturilor solicitate prin acţiune.
În ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., recurentul apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale privind alcătuirea instanţei întrucât aceasta a fost pronunţată de secţia de contencios administrativ, deşi fiind în prezenţa unui litigiu de muncă trebuia pronunţată de secţia civilă.
În atare condiţii, competentă în soluţionarea cauzei este secţia civilă, de dreptul muncii, în compunerea prevăzută de lege, respectiv doi judecători şi doi asistenţi judiciari.
În ce priveşte motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 din acelaşi act normativ, recurentul arată că, în opinia sa, în mod greşit prima instanţă a admis excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Institutului Naţional al Magistraturii.
Astfel, calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei şi Finanţelor se justifică şi prin dispoziţiile art. 1 din OG nr. 22/2002, potrivit cărora executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligaţia respectivă. Or, rolul Ministerului Economiei şi Finanţelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite.
În ce priveşte calitatea procesuală a Institutului Naţional al Magistraturii, recurentul arată, în esenţă, că atât legislaţia actuală cât şi cea existentă pentru perioada reclamantă prevăd clar că plata indemnizaţiei se face de către acest institut.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat, în esenţă, că în măsura în care textele aplicabile s-ar interpreta în mod eronat, în sensul că între data absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii şi data numirii efective în funcţia de judecător stagiar absolvenţii nu mai au calitatea de auditor de justiţie, s-ar ajunge la concluzia că a fost plătit pe nedrept pentru întreaga lună iunie şi că totodată, neavând nicio calitate şi niciun statut, Consiliul Superior al Magistraturii a procedat la numirea sa în funcţia de judecător stagiar.
În ceea ce priveşte cariera, recurentul precizează că lipsa ca şi vechime în funcţia de judecător a perioadei omise în carnetul de muncă, respectiv cea cuprinsă între 1 iulie 2005 şi 15 august 2005, împiedică cumularea a 5 ani de vechime în profesie pentru a putea participa la examenul de promovare din data de 5 octombrie 2008.
Mai apreciază recurentul că potrivit regulii de interpretare logică sau oricăror metode de interpretare, concluzia legală, contractuală, logică şi morală este aceeaşi, respectiv aceea că în perioada cuprinsă între data absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii şi cea a numirii sale efective în funcţia de judecător stagiar la Judecătoria Oradea a fost salariat în calitate de auditor de justiţie, cu toate drepturile şi obligaţiile pe care le presupune o astfel de calitate publică.
Această concluzie este întărită de altfel şi de împrejurarea că auditorii de justiţie, judecătorii şi procurorii au un drept la continuitatea în muncă, profesie, nefiind vorba despre o posibilitate sau vocaţie.
Totodată, mai susţine recurentul hotărârea atacată este criticabilă şi prin prisma faptului că prima instanţă face referire în considerente doar la dispoziţiile legale şi administrativ-jurisdicţionale, omiţând analizarea prevederilor cuprinse în Contractul de instruire al auditorilor de justiţie şi a actelor juridice emise de INM.
La data de 19 ianuarie 2009, recurentul F.A.L. a depus, prin serviciul registratură, o cerere de completare arătând că, în susţinerea fondului cauzei, înţelege să invoce şi prevederile art. I pct. 2 şi 3 din OUG nr. 195/2008 şi totodată că motivele care au dus la adoptarea acestui act normativ, motive arătate în preambul, sunt identice cu cele invocate prin acţiunea sa principală.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va admite prezentul recurs şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi va casa hotărârea instanţei de fond pentru următoarele considerente:
Obiectul acţiunii formulate vizează recunoaşterea în favoarea reclamantului F.A.L. a calităţii de auditor de justiţie pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2005, data absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii şi 15 august 2005, data numirii sale efective în funcţia de judecător stagiar la Judecătoria Oradea, plata drepturilor băneşti aferente şi recunoaşterea şi inserarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă în sensul înscrierii, ca vechime în funcţia de judecător, a perioadei omise.
Din actele dosarului se constată că reclamantul a urmat cursurile Institutului Naţional al Magistraturii în perioada de învăţământ 1 octombrie 2003-30 iunie 2005, având calitatea de auditor de justiţie şi beneficiind, în conformitate cu prevederile art. 78 din Legea nr. 92/1992, de bursă netă lunară, în perioada 1 octombrie 2003-30 septembrie 2004 şi de indemnizaţie netă în perioada 1 octombrie 2004-30 iunie 2005, potrivit art. 16 din Legea nr. 303/2004 şi OUG nr. 177/2002.
Art. 16 din Legea nr. 303/2004, forma în vigoare la data absolvirii cursurilor de către reclamant, prevedea că auditorii de justiţie beneficiază de o indemnizaţie lunară corespunzătoare funcţiei de magistrat stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori, la alin. (2) al acestui text de lege stipulându-se că indemnizaţia în speţă are natura şi regimul juridic al unui drept salarial.
Susţinerea recurentului în sensul neaplicării în cauza de faţă a prevederilor OUG nr. 75/2008 este fondată, prin perspectiva faptului că perioada reclamată de acesta, respectiv 1 iulie 2005 - 15 august 2005, este anterioară adoptării OUG nr. 27/2006.
De altfel, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 a Curţii Constituţionale s-a constat că dispoziţiile art. I şi art. II din OUG nr. 75/2008 sunt neconstituţionale.
În speţă de faţă, reclamantul nu a contestat un act administrativ preexistent prin care i-ar fi fost stabilite drepturile salariale, ci a pretins recunoaşterea calităţii de auditor de justiţie, acordarea de către pârâţi a drepturilor băneşti aferente, drepturi definite de lege ca fiind drepturi salariale şi obligarea la recunoaşterea şi inserarea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă.
Totodată, prin cererea formulată reclamantul invocă şi raportul juridic rezultat ca urmare a încheierii contractului de instruire a auditorilor de justiţie, raport ce din perspectiva drepturilor salariale este un raport de muncă atipic, reglementat de o lege specială, care se completează cu prevederile Codului Muncii, conform art. 1 alin. (2) C. muncii, potrivit căruia actul normativ se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii.
Dispoziţiile art. 295 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, dispun că prevederile codului se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu dispun, iar aplicarea, acestora nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective.
Dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. muncii trimit, în ceea ce priveşte instanţa competentă în judecarea conflictelor de muncă, la Codul de procedură civilă, aplicabile fiind dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c) din acest act normativ, potrivit cărora tribunalele judecă în primă instanţă conflictele de muncă, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea pronunţată cu încălcarea normelor de competenţă materială cuprinse în art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. şi, în baza art. 312 alin. (6) din acelaşi act normativ, va dispune trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Bihor, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.A.L. împotriva sentinţei nr. 147/CA/2008 - PI din 1 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 527/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 53/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
