ICCJ. Decizia nr. 5234/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5234/2009

Dosar nr. 146/57/2009

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, aşa cum a fost precizată şi completată, reclamantul A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, M.A.I. Instituţia Prefectului Sibiu:

- anularea adresei emisă de pârâtul Guvernul României;

- anularea adresei din 21 august 2008 emisă de M.A.I.;

- obligarea pârâţilor la reintegrarea sa în funcţia de Prefect al Judeţului Sibiu, deţinută anterior emiterii de către Primul Ministru a Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007;

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar beneficia în funcţia de prefect pe perioada cuprinsă între 21 decembrie 2007 - 25 februarie 2009;

2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii.

În motivarea acţiunii s-a arătat că prin Decizia nr. 300 din 19 decembrie 2007 emisă de Primul Ministru s-a dispus trecerea reclamantului din funcţia de Prefect al Judeţului Sibiu în funcţia de inspector guvernamental.

A precizat reclamantul că această decizie a fost atacată, prin sentinţa nr. 124/F/CA/2008 a Curţii de Apel Alba Iulia acest act a fost anulat, astfel încât, în baza art. 106 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 se impunea reintegrarea sa în funcţia publică avută anterior.

A mai arătat reclamantul că deşi a formulat plângeri prealabile, pârâtul Guvernul României i-a comunicat refuzul de a da curs acestor cereri, acelaşi refuz fiind comunicat şi de către pârâtul M.A.I.

Totodată, a apreciat reclamantul, în conformitate cu prevederile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 se impune şi despăgubirea cu o sumă egală cu salariile indexate majorate şi recalculate şi cu alte drepturi ce i se cuveneau în funcţia de prefect începând cu data de 21 decembrie 2007 şi până la reintegrarea sa.

Ulterior, la termenul de judecată din 29 aprilie 2009, întrucât prin HG nr. 132 din 25 februarie 2009 reclamantul a fost repus în funcţia publică de prefect al Judeţului Sibiu, acesta a depus la dosar declaraţie autentică de renunţare la judecarea petitelor 1 şi 2 din acţiune, menţinând cererile doar cu privire la refuzul nejustificat privind plata despăgubirilor, precum şi la petitul 3 din acţiune.

3. Apărările invocate de paraţi prin întâmpinare.

Pârâtul Guvernul României a depus la dosarul cauzei întâmpinare, invocând pe cale de excepţie neîndeplinirea procedurii prealabile, tardivitatea şi lipsa calităţii sale procesuale pasive, pe fond solicitând respingerea cererii de reintegrare în funcţie a reclamantului.

M.A.I. a formulat de asemenea întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii formulate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâta Instituţia Prefectului Sibiu a arătat că nu este emitenta adreselor atacate, iar cu privire la petitul 3 din acţiune a solicitat respingerea acestuia ca rămas fără obiect având în vedere faptul că prin HG nr. 132/2009 reclamantul a fost repus în funcţie.

În ceea ce priveşte obligarea la plata despăgubirilor, pârâta a arătat că în măsura în care se constată întemeiate pretenţiile reclamantului, nu se opune admiterii acestei cereri, apreciind că în această situaţie ordonatorul principal de credite, în speţă M.A.I., va trebui să suplimenteze bugetul acordat instituţiei.

4. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 101/CA/2009 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României cu privire la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, respingând celelalte excepţii invocate de pârâţi.

În baza art. 246 C. proc. civ., instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecarea capătului de cerere privind obligarea pârâţilor la reintegrarea în funcţie, precum şi de renunţarea parţială la judecarea capetelor de cerere privind anularea adreselor.

Totodată, instanţa a respins acţiunea formulată de A.I. în ceea ce priveşte capetele de cerere rămase în litigiu.

5. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Guvernul României referitor la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, prima instanţă a reţinut că raportul de serviciu al prefectului este unul atipic, în sensul că numirea şi eliberarea se face de către Guvernul României, iar gestionarea activităţii acestuia se face de către M.A.I., care este şi ordonator principal de credite.

A apreciat prima instanţă că, în atare condiţii, cum pârâtul Guvernul României şi-a îndeplinit obligaţia de reintegrare a reclamantului, acesta nu are calitate procesuală pasivă în raport cu capătul de cerere privind despăgubirile.

Totodată, excepţia tardivităţii invocată de acelaşi pârât nu se mai impune a fi analizată având în vedere admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia.

Judecătorul fondului a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul M.A.I., reţinând că aceasta a rămas fără obiect în ce priveşte cererea de reintegrare a reclamantului, fiind neîntemeiată pe aspectul despăgubirilor, întrucât pârâtul este ordonator principal de credite, gestionând activitatea prefectului.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că adresele atacate nu reprezintă acte administrative în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind puncte de vedere formulate de pârâţi la cererea reclamantului, ce nu generează, modifică sau sting raporturi juridice.,

În ceea e priveşte cererea de despăgubire, s-a reţinut că începând cu data de 1 februarie 2008 reclamantul, la cererea sa, a fost suspendat din funcţia publică de inspector guvernamental pe o perioadă de 1 an, iar ulterior, prin Decizia Primului Ministru nr. 77 din 10 aprilie 2008, s-a luat act de cererea reclamantului de încetare a raporturilor de serviciu, prin demisie.

Ca atare, a apreciat prima instanţă, după data de 01 februarie 2008, reclamantul nu mai are temei să ceară daune reprezentând salarii indexate, majorate şi recalculate ulterior acestei date.

S-a constatat că în perioada 21 decembrie 2007 -01 februarie 2008 reclamantul a îndeplinit funcţia de inspector guvernamental, când a beneficiat de toate drepturile salariale şi sporurile legale, astfel încât, a apreciat judecătorul fondului, nu se mai impune pe această scurtă perioadă calcularea şi plata diferenţei salariale care nu este în cuantum deosebit de semnificativ.

6. Recursul formulat de reclamantul I.A.

Motive de recurs ce pot fi încadrate la art. 3041 C. proc. civ.

6.1. Referitor la cererea de anulare parţială a adreselor din 21 august 2008 emise de Guvernul României şi M.A.I., cerere ce a fost respinsă de instanţa de fond pe considerentul că nu reprezintă acte administrative în accepţiunea Legii nr. 554/2004.

Recurentul critică această soluţie şi arată că cele două adrese sunt acte administrative deoarece reprezintă refuzul nejustificat al intimaţilor-pârâţi de a soluţiona cererea referitoare la dreptul său la reintegrare în funcţia publică de prefect al judeţului Sibiu.

6.2. Cu privire la cererea de obligare a intimaţilor-pârâţi la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care recurentul ar fi beneficiat în funcţia de prefect pe perioada cuprinsă între 21 decembrie 2007 – 25 februarie 2009.

Cererea de despăgubiri este formulată în baza art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 iar izvorul dreptului la despăgubire este actul nelegal prin care a încetat raportul de serviciu.

Recurentul consideră că nu are relevanţă dacă ulterior emiterii Deciziei nr. 300/2007 s-a mai păstrat calitatea de înalt funcţionar public.

De asemenea, se critică soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte respingerea dreptului la despăgubiri pentru perioada cuprinsă între data emiterii Deciziei nr. 300/2007 şi data la care recurentul a demisionat, pe motivul că cuantumul nu este semnificativ.

7. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât M.A.I.

Intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinând aprecierile făcute de instanţa fondului cu privire la inexistenţa caracterului de act administrativ al celor două adrese şi la temeinicia cererii de obligare la despăgubiri.

II. Considerentele instanţei de recurs.

1. Primul motiv de recurs este nefondat.

Recurentul a renunţat la judecarea capătului de cerere privind anularea celor două adrese, iar instanţa de fond a luat act de voinţa părţii in dispozitivul sentinţei recurate.

În mod greşit, judecătorul fondului a făcut aprecieri legate de caracterul adreselor, după ce a luat act de renunţarea la judecarea acestui capăt de cerere.

Recursul formulat pe acest aspect nu modifică hotărârea instanţei de fond, deoarece primează voinţa părţii de renunţare la judecarea cererii.

Totuşi, pentru că s-a formulat un motiv de recurs, se va constata că raţionamentul instanţei de fond este corect.

Cele două adrese nu reprezintă acte administrative, ci opinia autorităţii formulată în cadrul răspunsului la plângerea prealabilă, iar actul administrativ asimilat este refuzul aceleiaşi autorităţi de reintegrare în funcţia de prefect.

Motivul de recurs este nefondat.

2. Ce de-al doilea motiv de recurs este parţial fondat.

Este adevărat că, în principiu, anularea actului administrativ prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu, conduc la repararea pagubei cauzate prin plata tuturor drepturilor băneşti de care recurentul ar fi beneficiar pe perioada cuprinsă între data încetării raportului de serviciu şi data reintegrării în funcţie.

Nu se poate face abstracţie de evenimentele intervenite după data emiterii Deciziei nr. 300 din 19 decembrie 2007, întrucât raporturile de serviciu ale recurentului au fost suspendate pentru o perioadă de un an, la cererea sa, de la 1 februarie 2008, iar ulterior recurentul a demisionat, începând cu data de 14 aprilie 2008.

Recurentul a îndeplinit funcţia de inspector guvernamental în perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008.

Numai pentru perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008 recurentul are dreptul la despăgubiri egale cu drepturile salariale actualizate la data plăţii.

Recurentul putea încasa salariul numai pentru perioada în care avea calitatea de funcţionar public, nu şi pentru perioada suspendării raporturilor de serviciu sau după prezentarea demisiei.

Nu are relevanţă cuantumul despăgubirii, critica adusă hotărârii instanţei de fond cu privire la acest aspect fiind întrunită.

3. Faţă de acestea, urmează ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună admiterea recursului declarat şi modificarea sentinţei recurate în sensul obligării pârâţilor M.A.I. şi Instituţia Prefectului judeţului Sibiu la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând drepturi salariale pentru perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008, actualizate la data plăţii.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.I. împotriva sentinţei nr. 101/CA/2009 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că admite cererea sub aspectul obligării pârâţilor M.A.I. şi Instituţia Prefectului judeţului Sibiu la plata către reclamant a despăgubirilor reprezentând drepturi salariale pentru perioada 21 decembrie 2007 – 1 februarie 2008 actualizate la data plăţii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5234/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs