ICCJ. Decizia nr. 5339/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5339/2009
Dosar nr. 1036/45/2008
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Primul ciclu procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul T.G. a chemat în judecată M.I.R.A. - D.G.P., solicitând anularea parţială a hotărârii prin care s-a dispus neîncadrarea reclamantului în M.I.R.A., la S.P.C.E.E.P.S. al Judeţului Iaşi şi încadrarea sa la respectivul serviciu.
Reclamantul a arătat că la data de 7 martie 2007 a participat la concursul organizat de M.I.R.A. pentru ocuparea postului de agent de poliţie (şi conducător auto), specialitatea paşapoarte, fiind admis, însă prin adresa din 06 august 2007 emisă de M.I.R.A. s-a hotărât neîncadrarea sa, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) şi art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002.
Prin sentinţa civilă 646/ca din 9 mai 2008 Tribunalul Iaşi, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul M.I.R.A. - D.G.P. să emită avizul conform, iar pârâta Instituţia Prefectului Iaşi să emită ordinul de încadrare ca agent de poliţie (şi conducător auto) la S.P.C.E.E.P.S.. A fost respinsă cererea de anulare a hotărârii (adresa din 6 august 2007 a M.I.R.A.).
Prin decizia nr. 479/CA din 3 noiembrie 2008 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de Prefectul Judeţului Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 646/CA din 09 mai 2008 a Tribunalului Iaşi, a casat sentinţa pentru necompetenţa materială a Tribunalului în raport de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. coroborat cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi a trimis cauza Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ în vederea rejudecării pricinii, ca instanţă de fond.
2. Hotărârea Curţii de Apel supusă recursului
În rejudecare, prin sentinţa nr. 224/CA din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios, administrativ şi fiscal, a respins excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe şi a respins acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâţilor M.I.R.A. şi Prefectul Judeţului Iaşi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
A respins excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe având în vedere aceleaşi considerente enunţate în decizia nr. 479/CA din 03 noiembrie 2008, potrivit cărora soluţionarea cauzei este de competenţa curţii de apel întrucât Instituţia Prefectului Iaşi este organ administrativ central.
A constatat că reclamantul a participat la concursul pentru încadrarea în M.I.R.A. încălcând condiţia prevăzută de art. 10 lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, în sensul că a omis, în mod repetat, atât în declaraţia dată pe propria răspundere, cât şi în autobiografia depuse la dosarul de concurs, să arate că a fost condamnat pentru infracţiunea de trafic de influenţă şi despre reabilitarea intervenită în legătură cu această faptă.
În acest context, prima instanţă a apreciat că atitudinea subiectivă a reclamantului de a ascunde aspectele semnalate, deşi se impuneau a fi consemnate, drept condiţie de participare la concurs, a reprezentat un impediment la angajarea acestuia.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul T.G., fără a-l motiva în drept.
Recurentul nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, dar, din modul cum au fost prezentate, rezultă că acestea combat soluţia fondului sub trei aspecte:
a) Ignorarea efectelor reabilitării
Recurentul arată că prin sentinţa penală nr. 677 din 12 octombrie 2006 s-a dispus reabilitarea sa, ceea ce face ca fosta condamnare să îşi piardă caracterul de antecedent penal. Prin urmare, consideră că nu era obligat să menţioneze în autobiografia întocmită în vederea participării la concurs condamnarea sa iar autoritatea publică nu avea niciun motiv pentru a refuza angajarea.
b) Lipsa de previzibilitate a legii
În dezvoltarea acestei critici, recurentul afirmă că aprecierile instanţei de fond sunt generale şi nu au un suport obiectiv, câtă vreme legiuitorul nu a definit un standard minim al cerinţelor impuse de societate, astfel încât candidatul să poată şti dacă întruneşte condiţia comportamentului corespunzător în societate.
c) Instanţa nu a sancţionat invocarea propriei culpe de către intimaţi
Recurentul afirmă că intimaţii aveau obligaţia de a efectua cercetări cu privire la cele trei condiţii speciale prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 înainte de a avea loc examenul, neîndeplinirea uneia dintre condiţii trebuind să conducă la eliminarea candidatului. Refuzând să emită actul administrativ de numire în funcţia de agent de poliţie, intimaţii îşi invocă, în opinia recurentului, propria turpitudine, eliminându-l nejustificat după ce în urma examenului fusese declarat admis.
4. Apărările formulate de intimaţi
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii Ministerul Administraţiei şi Internelor- D.G.P. şi Prefectul Judeţului Iaşi au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Răspunzând criticilor formulate de recurent cu argumente similare, intimaţii arată, în esenţă că:
a) Refuzul numirii în funcţie a fost justificat pe dispoziţiile art. 10 lit. b) şi c) din Legea nr. 360/2002.
Chiar dacă a intervenit reabilitarea, o persoană condamnată pentru o infracţiune gravă nu poate ocupa funcţia de poliţist. Referitor la profilul moral al recurentului, intimaţii consideră că acesta a manifestat rea credinţă omiţând în mod deliberat să indice în autobiografie faptul că a fost condamnat penal.
b) Principiile care reglementează conduita morală a poliţistului sunt indicate în H.G. nr. 991/2005 pentru aprobarea codului de etică şi deontologie al poliţistului. La rândul său, reglementarea naţională este în acord cu codul european de etică al poliţiei care prevede la art. 24 că „persoanele care au fost recunoscute vinovate de infracţiuni grave nu trebuie să aibă funcţii de poliţie”.
c) Recurentul a acceptat condiţiile de recrutare ştiind că după examenul propriu-zis se întocmeşte „nota de cunoaştere a candidatului” existând posibilitatea refuzului de a fi încadrat în situaţia în care din aceasta vor rezulta aspecte contrare celor declarate sau incompatibilităţi.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a participat la concursul organizat la data de 7 martie 2007 de către D.G.P., în vederea ocupării unui post de agent de poliţie (şi conducător auto), specialitatea paşapoarte, la S.P.C.E.E.P.S. al Judeţului Iaşi şi, obţinând media 8,25, a fost declarat admis.
Ulterior, prin actul din 06 august 2007, M.I.R.A. – D.G.P. i-a comunicat refuzul de a-l încadra în structura sa, pe funcţia pentru care a participat la concurs, indicându-se, ca temei legal al soluţiei administrative adoptate dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. c) şi art. 45 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, precum şi prevederile O.M.I.R.A. nr. 300/2004 privind activitatea de management şi resurse umane şi codul de etică şi deontologie a poliţistului. Împotriva acestei hotărâri, recurentul a formulat plângere administrativă care i-a fost respinsă, pe lângă temeiurile iniţiale, adăugându-se şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002.
În concret, instituţia publică i-a comunicat că în cazul special al poliţiştilor, reabilitarea nu produce efectele reparatorii din alte domenii.
Cât priveşte cerinţa de a avea un comportament corespunzător normelor de conduită admise şi practicate în societate, s-a considerat că în autobiografia întocmită în vederea participării la concurs recurentul a ascuns toate aspectele referitoare la condamnarea sa, ceea ce contravine dispoziţiilor legale enunţate.
Examinând soluţia pronunţată de prima instanţă, atât din perspectiva criticilor formulate de recurent, a apărărilor intimaţilor, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ. sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurent Înalta Curte reţine aspectele prezentate în continuare.
a) Curtea de Apel a stabilit, pe baza probei cu înscrisuri administrate în cauză, că refuzul numirii în funcţia publică este justificat, recurentul-pârât nefăcând dovada îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Potrivit acestui text legal:
„(1) La concursul de admitere în instituţiile de învăţământ ale M.A.I. şi la încadrarea directă a unor specialişti are acces orice persoană, indiferent de casă, naţionalitate, sex, religie, avere sau origine socială, care îndeplineşte, pe lângă condiţiile generale legale prevăzute pentru funcţionarii publici, şi următoarele condiţii speciale:
c) să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate”.
Deşi instanţa a făcut vorbire în considerentele sentinţei despre sentinţa penală nr. 141 din 23 martie 2003 a Tribunalului Iaşi prin care recurentul-reclamant a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., a reţinut şi că prin sentinţa penală nr. 677 din 12 octombrie 2006 a aceleiaşi instanţe s-a dispus reabilitarea. Mai mult, instanţa de fond a conchis în sensul că recurentul-reclamant îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. b), respectiv:
„b) să nu aibă antecedente penale să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni”.
Prin urmare, susţinerea recurentului referitoare la ignorarea efectelor reabilitării de către Curtea de apel este complet lipsită de suport.
De asemenea, Înalta Curte va înlătura şi apărările intimaţilor în sensul că pentru ocuparea unei funcţii publice cu caracter special reabilitarea ar fi ineficientă, câtă vreme art. 133 alin. (1), actual art. 155 alin. (1) C. pen. dispune că:
„Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare”.
Întreaga doctrină penală este în sensul că în urma reabilitării fosta condamnare îşi pierde caracterul de antecedent penal şi, ca urmare, cel puţin de lege lata, aceasta nu poate constitui un impediment pentru numirea în funcţia publică în discuţie.
Rămâne însă pe deplin aplicabilă dispoziţia cuprinsă în art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 360/2002, precitată, fiindcă recurentul –reclamant nu a demonstrat un comportament corespunzător, care să îl califice pentru ocuparea funcţiei pentru care a candidat.
Astfel, în vederea participării la concurs recurentului i s-a solicitat, între altele, o autobiografie, scrisă de mână, întocmită conform Îndrumarului pentru întocmirea autobiografiei postat pe pagina web a D.G.P., în care trebuia să menţioneze „dacă a fost arestat, judecat sau condamnat sau dacă este în curs de urmărire penală, judecare sau în executarea unei sancţiuni penale, prezentând detaliat în ce au constat faptele, când s-au produs şi când s-a luat hotărârea în cauză”.
Recurentul-reclamant nu a făcut nicio referire în documentul „autobiografie” la condamnarea pe care o suferise iar aceasta denotă rea-credinţă şi, în general, o atitudine care exclude statutul la care doreşte să acceadă.
b) Susţinerea recurentului referitoare la lipsa de previzibilitate a reglementării este, de asemenea, nefondată.
Condiţia de a avea un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate nu poate avea decât semnificaţia pe care i-o conferă H.G. nr. 991/2005 privind codul de etică şi deontologie al poliţistului, act normativ al cărui conţinut recurentul avea obligaţie de a-l cunoaşte, întrucât a fost indicat în „tematica şi bibliografia” pentru concursul la care a participat.
În orice caz, după cum bine a arătat Curtea de Apel, omisiunea de a indica faptul că a fost condamnat, chiar dacă între timp a intervenit reabilitarea, conturează trăsături comportamentale evident necorespunzătoare pentru orice candidat, cu atât mai mult pentru unul care doreşte să devină poliţist.
c) Singurul care este în culpă este recurentul, pentru aspectele reţinute la lit. b) şi c).
În realitate, recurentul a semnat „declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare”. Acest înscris atestă faptul că el a avut cunoştinţă despre împrejurarea că după concursul propriu – zis se vor efectua verificări în privinţa celor declaraţi admişi, iar în situaţia în care vor rezulta aspecte contrare celor declarate sau incompatibilităţi, aceste persoane nu vor putea fi încadrate.
Declaraţia menţionată, dată potrivit anexei nr. 9 din dispoziţia nr. II/960 din 20 ianuarie 2004 a D.D.M.R.U., privind procedurile şi formularele utilizate în activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I., face ca orice obiecţiuni ulterioare să fie lipsite de fundament.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru toate considerentele expuse la pct. 1I 1 din prezenta decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)–(3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul T.G. împotriva sentinţei nr. 224/CA din 22 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5337/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5346/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
