ICCJ. Decizia nr. 5346/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5346/2009
Dosar nr. 409/2/2009
Şedinţa publică de la 25 noiembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, reclamantul M.V. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând obligarea acestuia să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române şi să plătească daune morale în cuantum de 1.000 RON.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 15 septembrie 2006 s-a prezentat la Ambasada României din Chişinău pentru a depune cerere de redobândire a cetăţeniei române, cererea sa de intenţie nefiind urmată de programarea pentru depunerea efectivă a cererii şi a actelor necesare.
La cererile ulterioare ale reclamantului (13 octombrie 2008 şi 7 ianuarie 2009) pârâtul a răspuns că datorită numărului mare de solicitări şi a spaţiilor limitate, reclamantul va fi programat pentru depunerea cererii, angajament pe care pârâtul nu l-a respectat, încălcând dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, motivând că reclamantul a sesizat instanţa după scurgerea termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, motivând, în esenţă, că cererea reclamantului nu poate fi procesată, datorită numărului mare de astfel de cereri, spaţiului redus al secţiei consulare şi numărului restrâns de funcţionari.
Prin sentinţa civilă nr. 1345 din 31 martie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
De asemenea, a respins capătul de cerere privind daunele morale ca neîntemeiat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În legătură cu excepţia prescripţiei dreptului la acţiune instanţa de fond a constatat că reclamantul a sesizat instanţa în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, astfel că excepţia este nefondată.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a constatat că pârâtul nu a dovedit afirmaţiile privind dezechilibrul dintre numărul de cereri şi capacitatea autorităţii de procesare a acestora şi a observat că pârâtul a demonstrat o atitudine inexplicabilă de pasivitate, în sensul că nu a întreprins niciun demers pentru îndeplinirea obligaţiei asumate de statul român prin Legea nr. 21/1991.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, Ministerul Afacerilor Externe.
În motivarea recursului, pârâtul a criticat soluţia instanţei de fond prin care s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, considerând că termenul trebuie calculat pentru fiecare cerere în parte şi că pentru prima cerere termenul de prescripţie s-a împlinit.
Cu privire la soluţia primei instanţe prin care s-a admis acţiunea reclamantului, recurentul a considerat că hotărârea este întemeiată pe o interpretare greşită a legii deoarece autoritatea publică a soluţionat cererea prin răspunsul pe care l-a trimis reclamantului, neputând fi obligată să primească cererea reclamantului, în lipsa unei culpe administrative.
A apreciat că stabilirea de către pârât a unei ordini cronologice de procesare a cererilor de redobândire a cetăţeniei nu poate fi asimilată unui refuz nejustificat şi că termenul rezonabil trebuie determinat în funcţie de toate circumstanţele relevante.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile atacate ca fiind legală şi temeinică.
A menţionat că nu se poate restricţiona, fără temei, dreptul persoanei de a înregistra o cerere pentru considerentele ce ţin de organizarea administrativă a autorităţii publice, înregistrarea fiind doar prima etapă a procesului de redobândire a cetăţeniei.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs şi din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, din următoarele considerente:
Cu privire la critica recurentului referitoare la modul de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei prescripţiei extintive a dreptului la acţiune, Înalta Curte reţine că intimatul a formulat trei cereri cu acelaşi conţinut, dar, faţă de data formulării ultimelor două, înregistrate la 13 octombrie 2008, respectiv 07 ianuarie 2009, acţiunea a fost exercitată în termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul recursului, Înalta Curte observă că sunt de necontestat circumstanţele cauzei, în sensul că reclamantul M.V. s-a adresat în trei rânduri (15 septembrie 2006, 13 octombrie 2008 şi 7 ianaurie 2009) secţiei consulare a Ambasadei României din Republica Moldova.
Reclamantul a primit un răspuns prin care i se comunică faptul că există un mare număr de cereri de redobândire a cetăţeniei române şi că va fi invitat să depună dosarul când va fi procesată cererea sa.
În raport cu conţinutul răspunsului primit de reclamant, rezultă că motivul de recurs potrivit căruia nu se poate reţine culpa administrativă a pârâtului din considerente de ordin organizatoric, nu poate fi reţinut.
Atâta vreme cât statul român şi-a asumat, în baza Legii nr. 21/1991 obligaţia de a acorda cetăţenia română foştilor cetăţeni români sau descendenţilor acestora până la gradul II care şi-au pierdut cetăţenia română din motive imputabile lor, sau cărora le-a fost ridicată această cetăţenie fără voia lor, trebuia să soluţioneze cererea reclamantului într-un termen administrativ rezonabil.
Totodată, dificultăţile organizatorice invocate de recurent, nu sunt de natură a avea relevanţă în ceea ce priveşte justificarea obiectivă a nesoluţionării în termen a cererilor reclamantului, legea nefăcând distincţie între autorităţile publice în ceea ce priveşte rezolvarea cererilor în funcţie de volumul activităţii acestora, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.
Înalta Curte consideră că nu poate fi admis nici motivul de recurs invocat de recurent relativ la încălcarea de către instanţa de contencios administrativ a principiului nediscriminării prin obligarea autorităţii publice să soluţioneze cu prioritate cererea reclamantului faţă de cele ale altor persoane.
Persoanele îndreptăţite, aflate în aceeaşi situaţie cu reclamantul, se pot adresa instanţelor de contencios administrativ, fără discriminare, punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile neconstituind un tratament juridic discriminatoriu faţă de persoanele care nu s-au adresat justiţiei.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentului potrivit căreia reclamantul a primit răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi că răspunsul primit nu ar reprezenta un refuz de soluţionare a cererii, Înalta Curte o va respinge, ca neîntemeiată.
Atitudinea autorităţii administrative de a nu programa reclamantul pentru a depune documentaţia necesară redobândirii cetăţeniei, deşi s-a scurs o perioadă de timp de aproape un an de la data formulării celei de-a doua cereri, reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a acesteia, întrucât în cauză, reclamantul se află în etapa premergătoare soluţionării cererii şi anume aceea a depunerii actelor necesare pentru a beneficia de dreptul său întemeiat pe dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 21/1991.
Refuzând să stabilească termenul pentru depunerea documentaţiei necesare redobândirii cetăţeniei române, realizarea dreptului reclamantului este împiedicată, în mod arbitrar, de voinţa autorităţii administrative.
Aşa fiind, în mod legal şi temeinic prima instanţă a constatat existenţa refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţia cererea reclamantului şi a obligat pârâtul să primească, de îndată, cererea de redobândire a cetăţeniei române şi actelor conexe.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâtului ca nefondat, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1345 din 31 martie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios, administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul să plătească intimatului M.V. suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5339/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 5347/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
