ICCJ. Decizia nr. 534/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 534/2009
Dosar nr. 494/59/2008
Şedinţa publică din 3 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 207 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de SC M.C. SRL Arad, instanţa dispunând anularea pct. 2 din Decizia nr. 164 din 14 martie 2008 şi obligarea pârâtei D.G.F.P. Arad să soluţioneze pe fond contestaţia reclamantei împotriva Deciziei de impunere nr. 220 din 29 noiembrie 2007.
Totodată, instanţa a respins acţiunea împotriva pârâtei A.F.P. Arad pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei în materie fiscală poate fi luată numai în ipoteza în care, urmare unui control fiscal, organul fiscal sesizează organul de urmărire penală privitor la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o influentă hotărâtoare asupra soluţiei fată de contestaţie.
Prima instanţă a apreciat că în cauza dedusă judecăţii nu este întrunită cerinţa legală, întrucât verificarea fiscală s-a făcut urmare a adresei I.P.J. Arad, serviciul de investigare a fraudelor.
Aşadar, a reţinut prima instanţă, pârâta nu a constatat existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni de către personalul reclamantei pentru a putea face aplicarea art. 214 alin. (1) lit. a) C. proCod Fiscal
Totodată, instanţa a apreciat fondată excepţia lipsa calităţii procesuale pasive a A.F.P. Arad, constatând că această autoritate nu este emitenta actelor atacate în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs D.G.F.P. Arad, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii reclamantei şi menţinerea Deciziei nr. 164 din 14 martie 2008, fiind temeinică şi legală.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a apreciat ca fiind greşită concluzia primei instanţei în sensul că măsura suspendării poate fi dispusă numai atunci când organul fiscal este cel care a sesizat organul de urmărire penală privitor la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei dată asupra contestaţiei.
În opinia acesteia, scopul art. 214 din OG nr. 92/2003 este acela de a face aplicabilitatea principiului de drept conform căruia „penalul ţine în loc civilul", care operează atât în situaţia în care sesizarea este făcută de organul fiscal, cât şi atunci când actul de control este întocmit la cererea organelor de cercetare penală existând deja un dosar penal aflat pe rol, dacă legătura dintre respectivul dosar şi actul de control este evidentă.
Examinând actele dosarului şi motivul de nelegalitate invocat de recurentă, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte reţine că recursul este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) C. proCod Fiscal, organul de soluţionare a contestaţiei formulată pe cale administrativă poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
Rezultă din aceste prevederi legale că procedura suspendării soluţionării contestaţiei este facultativă iar pentru a se dispune o astfel de măsură prezintă relevanţă în primul rând existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni, cu înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei, interpretarea restrictivă ce le-a fost dată de către prima instanţă nefiind justificată.
Condiţia esenţială impusă de text se referă, indiscutabil, la justificarea acestei măsuri de interdependenţă dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator şi nicidecum la modalitatea de sesizare a organelor de cercetare penală, Curtea Constituţională statuând de altfel neîndoielnic că în astfel de cazuri, similare cu cazul de suspendare prevăzut de art. 244 pct. 2 C. proc. civ., se acordă întâietate rezolvării acţiunii penale.
În speţă, raportul de inspecţie a fost întocmit într-adevăr la solicitarea organelor de cercetare penală, dar a fost transmis I.J.P. Arad, serviciul de investigare a fraudelor, cu adresa 3166 din 29 noiembrie 2007, din actele dosarului şi informaţiile obţinute de către recurentă anterior adoptării deciziei contestate rezultând cu claritate efectuarea unor cercetări penale în legătură cu activitatea societăţii comerciale reclamante, care justifică măsura suspendării soluţionării contestaţiei împotriva Deciziei de impunere nr. 220 din 29 noiembrie 2007 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, dispusă prin respectiva decizie.
În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate de SC M.C. SRL Arad ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Arad împotriva sentinţei civile nr. 207 din 16 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei SC M.C. SRL Arad.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 531/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 535/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
