ICCJ. Decizia nr. 5711/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5711/2009
Dosar nr. 410/54/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta T.E. a solicitat anularea hotărârii nr. 3 din 07 ianuarie 2009 a Casei Judeţene de Pensii Dolj şi obligarea acesteia de a emite o nouă hotărâre de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1940-1945.
În motivarea acţiunii, a arătat că prin hotărârea mai sus-menţionată i-a fost respinsă cererea privind încadrarea sa în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată, deşi în perioada 1944-1945 în urma ocupaţiei sovietice a Bucovinei şi ţinutului Herţei a fost nevoită să se refugieze din oraşul natal Cernăuţi în municipiul Timişoara, împreună cu sora sa B.M., şi rudele întreţinătoare P.N. şi P.O.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 193 din 26 mai 2009, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii nr. 3 din 07 ianuarie 2009 emisă de Comisia de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, din cadrul Casei Judeţene de Pensii Dolj.
Totodată, a mai dispus obligarea pârâtei să emită reclamantei o nouă hotărâre pentru perioada 06 martie 1944-06 martie 1945.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că întrucât persoanele care au confirmat refugiul reclamantei prin declaraţii notariale, beneficiază la rândul lor de drepturile solicitate de reclamantă, cererea acesteia pentru acordarea indemnizaţiei prevăzută de Legea nr. 189/2000, este întemeiată, întrucât a făcut dovada că începând cu 06 martie 1944 şi până la 06 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Dolj.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că din conţinutul documentelor depuse de către reclamantă la autoritatea pârâtă, aceasta nu face dovada gradului de rudenie cu numiţii P.N. şi P.O., sau dacă ei au avut calitatea de tutore.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nicio distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate, cât şi cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Nu se poate susţine ideea că prin folosirea în conţinutul actului normativ a termenului de „persoană cetăţean român” legiuitorul ar fi înţeles să distingă între anumite etnii existente pe teritoriul statului, ci dimpotrivă, s-au avut în vedere toţi cetăţenii români, indiferent de etnia lor, care aflaţi pe teritoriul Statului Român, au avut de suferit persecuţii pe motive etnice, persecuţii care au determinat părăsirea localităţii de domiciliu, în sensul art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999.
Potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, din declaraţiile notariale date de H.O. şi F.O., rezultă că reclamanta a fost refugiată în perioada 1944-1945 din localitatea Cernăuţi, unde avea domiciliul, în oraşul Timişoara, unde locuia sora sa mai mare, P.O., căsătorită cu P.N., aşa cum rezultă din certificatele de state civilă depuse în copie la dosarul cauzei.
Refugiul reclamantei, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, nu a fost confirmat de Direcţia Judeţeană Timiş a Arhivelor Naţionale, însă, persoanele care au dat declaraţii notariale beneficiază la rândul lor de hotărâri date în baza Legii nr. 189/2000, astfel că declaraţiile acestora şi actele de stare civilă existente la dosar, dovedesc calitatea de refugiat a reclamantei şi, respectiv de beneficiară a dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dolj împotriva sentinţei civile nr. 193 din 26 mai 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5710/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5712/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
