ICCJ. Decizia nr. 5713/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 5713/2009

Dosar nr. 910/54/2009

Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta N.M. a chemat în judecată D.G.F.P. Dolj şi A.F.P. Craiova, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtele să dispună anularea deciziei nr. 51586 din 12 iunie 2008 şi a deciziei nr. 107836 din 23 decembrie 2008, ca fiind netemeinice şi nelegale, cu privire la suma de 107.599 RON, debit, şi 404.814 RON penalităţi de întârziere.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în ceea ce priveşte respingerea contestaţiei în procedura prealabilă ca tardivă, soluţia organelor fiscale este vădit nelegală, întrucât contestaţia a fost formulată în termen legal.

Reclamanta a mai arătat că decizia nr. 51586 din 12 iunie 2008 i-a fost comunicată efectiv la data de 09 decembrie 2008, însă, nu în modalităţile prevăzute de art. 44 din O.G. nr. 92/2003.

La termenul din 25 martie 2009, reprezentantul D.G.F.P. Dolj a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului, arătând că suma contestată este mai mare de 500.000 RON şi că, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine Curţii de Apel Craiova.

Astfel sesizată, instanţa a înregistrat cauza sub nr. 910/54/2009.

La data de 12 mai 2009, pârâta D.G.F.P. Dolj, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe considerentul că prin decizia nr. 107836 din 23 decembrie 2008, emisă de A.F.P. Craiova, contestaţia nu a fost soluţionată pe fond.

Având în vedere că prin acţiunea introductivă reclamanta a solicitat anularea deciziei de antrenare a răspunderii solidare nr. 51586/2008, precum şi faptul că prin decizia nr. 107836/2008 pârâta a respins ca tardivă contestaţia fără să o fi examinat pe fond, Curtea a apreciat că excepţia inadmisibilităţii este întemeiată cu privire la acest capăt de cerere şi a admis-o.

Pe fondul cererii, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 241 din 16 iunie 2009 a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea deciziei nr. 107836 din 23 decembrie 2008, emisă de D.G.F.P. Dolj - A.F.P. Craiova, şi obligarea pârâtei A.F.P. Craiova să emită o altă decizie prin care să se pronunţe asupra fondului contestaţiei, înregistrată sub nr. 106456 din 16 decembrie 2008.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că la comunicarea actului administrativ fiscal, organele fiscale au nesocotit dispoziţiile art. 44 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., din economia cărora reiese că, comunicarea prin publicitate are caracter excepţional, fiind justificată doar de imposibilitatea pentru autoritatea fiscală de a afla domiciliul contribuabilului.

În cauza dedusă judecăţii, reţine instanţa de fond, organele fiscale, deşi cunoşteau domiciliul fiscal al reclamantei, au procedat în mod nelegal la comunicarea prin publicitate a actului administrativ fiscal, cu nesocotirea dispoziţiilor cuprinse în art. 44 alin. (2) C. proc. fisc.

Împotriva acestei sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală, a declarat recurs D.G.F.P. Dolj în nume propriu şi în numele A.F.P. Craiova.

Recurenta a susţinut că dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. proc. fisc. nu conţin niciun fel de prevedere referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii de comunicare, cumulativ prin mai multe modalităţi legale, aşa cum nu acordă importanţă mai mare uneia dintre acestea, şi nu stabilesc o ordine a modalităţilor în care trebuie să fie transmis actul administrativ. În ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit să stabilească o ordine în care să se transmită actele administrativ fiscale, ar fi prevăzut acest lucru în cuprinsul art. 44 C. proc. fisc., ori acest text, susţine recurenta, lasă la latitudinea organului fiscal alegerea uneia dintre cele 4 modalităţi de comunicare.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin decizia nr. 51586 din 12 iunie 2008 emisă de A.F.P. Craiova a fost antrenată răspunderea în solidar cu SC I. SRL a reclamantei N.M., pentru suma totală de 512.413 RON.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie, la care, cu adresa din 23 decembrie 2008, A.F.P. Craiova i-a comunicat că va fi respinsă ca tardivă, întrucât nu a fost depusă în termen, contestaţia nefiind examinată pe fond.

Cât priveşte decizia nr. 51586/2009 emisă de A.F.P. Craiova, trebuie menţionat faptul că a fost comunicată prin publicitate la data de 17 iunie 2008 conform „Anunţului individual”, reclamanta susţinând însă că a luat cunoştinţă de emiterea acesteia la data de 09 decembrie 2008, când A.F.P. Craiova i-a comunicat o somaţie, din care rezultă că va fi executată pentru suma de 512.413 RON.

Potrivit dispoziţiilor art. 44 din O.G. nr. 92/2003, privind C. proc. fisc., actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:

„a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent şi primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;

b) prin remiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;

c) prin poştă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum şi prin alte mijloace, cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal şi confirmarea primirii acestuia;

d) prin publicitate.

(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F., a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afişarea se face, concomitent, la sediul acestora şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului judeţean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.”

Dispoziţiile C. proc. civ. privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.

În conformitate cu dispoziţiile art. 95 C. proc. civ., „când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei va dispune citarea acestuia prin publicitate”.

În cuprinsul acestui articol la pct. 4 se prevede că dacă pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea-credinţă; toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, reclamantul putând fi sancţionat cu amendă şi obligat la despăgubiri potrivit legii.

Din coroborarea tuturor dispoziţiilor legale enunţate mai sus, rezultă că comunicarea prin publicitate are caracter excepţional, fiind justificată de organele fiscale de imposibilitatea aflării domiciliului fiscal al contribuabilului.

În speţă, organele fiscale deşi cunoşteau domiciliul fiscal al reclamantei în mod nelegal au procedat la comunicarea actului prin publicitate, nesocotind dispoziţiile art. 44 alin. (2) C. proc. fisc.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a admis în parte acţiunea reclamantei, dispunând anularea deciziei nr. 107836 din 23 decembrie 2008 şi obligând pârâta A.F.P. Craiova să emită o altă decizie, prin care să se pronunţe asupra fondului contestaţiei înregistrată sub nr. 106456/2008.

Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se motive de casare, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dolj în nume propriu şi pentru A.F.P. Craiova împotriva sentinţei civile nr. 241 din 16 iunie 2009 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5713/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs