ICCJ. Decizia nr. 5717/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5717/2009
Dosar nr. 230/59/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.A. a chemat în judecată Statul Român, reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanţei să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, precum şi obligarea autorităţii administrative la cheltuieli de judecată, în caz de opunere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin dispoziţia nr. 1144 din 18 aprilie 2005, emisă de Primăria Municipiului Timişoara în baza Legii nr. 10/2001, i-au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 2/3 din casa expropriată şi demolată, situată în Timişoara, dosarul administrativ fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A mai arătat că, deşi a solicitat pârâtei să desemneze evaluatorul pentru întocmirea raportului de evaluare, dosarul respectiv nu i-a fost soluţionat, comunicându-i-se, prin adresa din 13 octombrie 2008, că dosarul de revendicare nr. 2774/CC nu a fost soluţionat.
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 161 din 25 mai 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâtul să procedeze la analizarea Dosarului nr. 2774/CC, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei.
Totodată, a dispus şi obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 840 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, deşi legea nu impune un termen maxim determinat pentru emiterea deciziei de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, necesitatea respectării termenului rezonabil al litigiului, declanşat prin cererea reclamantei de acordare a măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, impune verificarea motivelor invocate de către pârâtă pentru întârzierea soluţionării cererii reclamantei.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., instanţa a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, întrucât reclamanta a solicitat prin acţiune desemnarea unui evaluator sau a unei societăţi de evaluatori în vederea efectuării raportului de evaluare, or, prin sentinţa recurată, instanţa a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor atât la desemnarea unui evaluator, cât şi la emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.
S-a mai susţinut, de către recurentă, că sentinţa este neîntemeiată, întrucât instanţa de fond, în mod greşit, a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la analizarea Dosarului nr. 2774/CC.
Astfel, susţine recurenta, primele etape ale procedurii administrative prevăzute de Capitolul VII din Legea nr. 247/2005, au fost parcurse în privinţa Dosarului nr. 2774/CC.
Acest dosar a fost analizat, în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a cotei de 2/3 din imobilul-construcţie demolată şi teren, în urma analizării, constatându-se că la dosar nu existau acte care să descrie imobilul notificat, motiv pentru care, atât Primăria Municipiului Timişoara, cât şi reclamanta, au fost încunoştiinţate prin adresele din 10 martie 2009 şi din 06 mai 2009.
Recurenta a mai susţinut că instanţa de fond, în mod greşit, a reţinut că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluţionare a cauzei.
Cu privire la obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, s-a susţinut că această instituţie, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu are buget propriu, ci funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor astfel că în ipoteza în care instanţa va admite acest capăt de cerere, solicită să se dispună micşorarea cheltuielilor de judecată în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Analizând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304, art. 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele ce se vor arăta în continuare:
Referitor la primul motiv de recurs, potrivit cu care instanţa de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, urmează să se constate că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare.
Astfel, prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta solicită „să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de a desemna evaluatorul sau societatea de evaluare pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, cu cheltuieli de judecată” aşa încât, pe bună dreptate instanţa de fond a obligat pârâta să procedeze la analizarea Dosarului nr. 2774/CC, la desemnarea unui evaluator şi la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubiri în favoarea reclamantei.
Este indiscutabil faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte în care, pe lângă recurentă, mai sunt antrenate şi alte entităţi (organele învestite cu soluţionarea notificărilor, evaluatorii), astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce însă la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum s-a pronunţat în mod constant, în materie, instanţa supremă.
Termenul rezonabil se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
În speţă, instanţa nu poate reţine caracterul rezonabil al unei întârzieri de peste 3 ani în verificarea legalităţii dispoziţiilor emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, cu atât mai mult cu cât Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a justificat sub nicio formă această întârziere excesivă.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
Referitor la motivul de recurs privind obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată se va reţine că acesta nu este întemeiat, întrucât potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., „partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.
Cum pârâta nu a rezolvat cererea reclamantului într-un termen rezonabil, constatându-se caracterul fondat al acţiunii acestuia, în mod corect instanţa de fond a obligat-o, la cerere să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 840 RON.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, şi neconstatându-se existenţa niciunui motiv de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 161 din 25 mai 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5716/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 5718/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
