ICCJ. Decizia nr. 5719/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5719/2009
Dosar nr. 480/59/2009
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Reclamantul Consiliul Local al comunei Sasca Montană, judeţul Caraş-Severin, a chemat în judecată Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună suspendarea executării deciziei nr. 5439 din 23 martie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, admiterea în totalitate a acţiunii şi anularea deciziei, exonerarea de la restituirea sumei de 31.824,26 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin decizia a cărei anulare o solicită i se impută suma de 31.824,26 RON acordată ca sprijin pe suprafaţa de teren aferent anului 2007, pe considerentul că ar fi utilizat sumele respective pentru desfăşurarea unei activităţi agricole.
2. Hotărârea Curţii de apel
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 226 din 25 iunie 2009, admiţând excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în cauză devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât în materia contenciosului fiscal competenţa materială a instanţei primează şi este guvernată de un criteriu valoric şi nu de nivelul autorităţii publice care emite un act fiscal.
Recursul reclamantului
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs Consiliul Local al comunei Sasca Montană, care a susţinut, în esenţă, că sumele în litigiu nu intră în categoria celor care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare.
În opinia recurentei-pârâte, litigiul este supus prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. şi a primei teze a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care dau în competenţa de primă instanţă a curţii de apel procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma motivului de recurs invocat şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs
Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură nr. 5439 din 23 martie 2009, privind soluţionarea contestaţiei formulate de Consiliul Local al comunei Sasca Montană împotriva procesului-verbal de constatare din 29 ianuarie 2009, întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern, prin care s-a stabilit că recurentul-reclamant datorează suma de 31.824,26 RON reprezentând creanţă bugetară cuvenită bugetului Uniunii Europene – Fondul European pentru Garantare în Agricultură.
În partea finală a procesului-verbal de control se menţionează că acesta constituie titlu de creanţă potrivit art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 79/2003, iar în temeiul art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 79/2003, coroborat cu art. 137 alin. (2) C. proc. fisc., în cazul neplăţii în termen a sumei datorate, procesul-verbal constituie titlu executoriu.
În ceea ce priveşte procesul-verbal de control, Înalta Curte reţine incidenţa următoarelor dispoziţii ale O.G. nr. 79/2003:
„Art. 1 Prezenta ordonanţă reglementează activităţile de constatare şi de recuperare a sumelor plătite necuvenit din asistenţa financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană şi/sau din fondurile de cofinanţare aferente, ca urmare a unor nereguli.”;
„Art. 2 În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) d) creanţele bugetare rezultate din nereguli reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri”;
„Art. 3 alin. (2) lit. a): „(2) Constituie titlu de creanţă: a) actul/documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiilor de plată privind creanţele bugetare rezultate din nereguli, precum şi accesoriile acestora şi costurile bancare”;
Art. 3 alin. (4)-(6):
„(4) Titlul de creanţă specificat la alin. (2) lit. a) constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proc. fisc., precum şi elemente specifice, acolo unde este necesar.
(5) Titlul de creanţă se comunică debitorului în conformitate cu prevederile C. proc. fisc.
(6) Împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 74/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”;
Art. 4 alin. (2) „Creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor”.
Din cuprinsul dispoziţiilor citate rezultă fără echivoc faptul că procesul-verbal întocmit de Direcţia Antifraudă şi Control Intern din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură este un act administrativ fiscal în sensul prevederilor art. 41 C. proc. fisc., ce poate fi contestat conform procedurii reglementate de acelaşi Cod, respectiv Titlul IX – Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale.
Decizia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură ce formează obiectul acţiunii, a fost emisă în temeiul dispoziţiilor C. proc. fisc. ca urmare a soluţionării contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal şi poate fi contestată în condiţiile art. 218 alin. (2) din acelaşi Cod, conform cărora „Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”
În temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de contencios administrativ competente să soluţioneze contestaţia formulată împotriva unei asemenea decizii emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În interpretarea şi aplicarea normelor de competenţă cuprinse la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut cu caracter unitar că aceste dispoziţii instituie două criterii de determinare a competenţei materiale a instanţei de fond, după cum urmează:
- criteriul poziţionării în cadrul sistemului administraţiei publice (rangul autorităţii centrale sau locale) a autorităţii publice emitente a actului atacat;
- criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuţiei sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.
Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că priveşte taxe, impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, competenţa se stabileşte în funcţie de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenţei Tribunalului de cea a Curţii de apel fiind suma de 500.000 RON.
În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect o creanţă bugetară – în sumă de 31.824,26 RON – asimilată creanţelor fiscale în sensul prevederilor C. proc. fisc., conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ se stabileşte în funcţie de criteriul valoric şi revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului, astfel cum temeinic şi legal a reţinut Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 223 din 25 iunie 2009, ce formează obiectul recursului.
Nu poate fi primită critica din recurs în sensul că sunt aplicabile normele de competenţă cuprinse la art. 3 pct. 1 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziţii se aplică prin coroborare cu dispoziţiile cu caracter special ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în sensul argumentelor expuse anterior de instanţa de recurs.
2. Soluţia formulată în recurs
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de modificare sau de casare a sentinţei, potrivit art. 304 pct. 9 ori art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei Sasca Montană împotriva sentinţei civile nr. 226 din 25 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5718/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5722/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
