ICCJ. Decizia nr. 5731/2009. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5731/2009
Dosar nr. 379/64/2008
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 35/F din 23 februarie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.P. SA Braşov, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fiscală Braşov - Biroul Soluţionare Contestaţii, şi a anulat decizia de impunere din 18 ianuarie 2008 şi dispoziţia din 31 martie 2008, emise de pârâtă, privind impozitul pe clădiri, în sumă de 781.041 RON, şi impozitul pe teren, în sumă de 8.791 RON, reţinute în sarcina reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Reclamanta este organizată şi desfăşoară activitatea în cadrul parcului industrial P.R., conform H.G. nr. 10/2004 privind aprobarea delimitării zonei aferente parcului industrial P.R. din cadrul platformei industriale a SC R. SA Braşov.
Or, arată prima instanţă, potrivit art. 250 alin. (1) pct. 9 C. fisc., „Clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt (...) clădirile din parcuri industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”, iar conform art. 257 alin. (1) lit. i) din acelaşi Cod, „Impozitul pe teren nu se datorează pentru (...) terenurile parcurilor industriale, ştiinţifice şi tehnologice, potrivit legii”, astfel încât reclamanta nu datorează impozit pe teren.
Instanţa reţine că SC A.P. SA îşi desfăşoară activitatea în perimetrul parcului industrial P.R., aşa cum acesta a fost înfiinţat şi delimitat prin ordinul nr. 255/2004, O.G. nr. 65/2001, O.G. nr. 115/2003, H.G. nr. 1019/2004, beneficiind astfel de prevederile art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 lit. i) C. fisc., în sensul că este scutită de impozite şi taxe pentru clădirile şi terenurile pe care le deţine, întrucât aceasta este situată şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul parcului industrial.
Aşadar, se arată în considerentele sentinţei atacate, faţă de actele de la dosar şi faţă de prevederile legale sus-menţionate, rezultă că reclamanta nu datorează ope legis aceste impozite pe clădiri şi teren, impozite pe care pârâta în mod nelegal le-a calculat în sarcina reclamantei, prin decizia de impunere din 18 ianuarie 2008, în valoare totală de 781.041 RON impozit pe clădiri, şi 8.791 RON impozit pe teren.
De asemenea, reţine instanţa de fond, având în vedere faptul că dispoziţiile din C. fisc. sus-menţionate au fost declarate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1131/2008, ca fiind constituţionale, iar pârâta le-a încălcat prin actul fiscal emis, se impune anularea acestuia, constatându-se că a fost emis cu încălcarea prevederilor C. fisc.; dată fiind nelegalitatea deciziei de impunere, urmează a fi anulată şi dispoziţia din 31 martie 2008, de respingere a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere.
Arată prima instanţă că prevederile C. fisc. au caracter general, aplicându-se tuturor societăţilor înfiinţate în baza legii ca parc industrial, şi nu se poate reţine susţinerea şi apărarea pârâtei că scutirea de impozite pe teren şi clădiri distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizare selectivă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta Direcţia Fiscală Braşov.
Recurenta apreciază că hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii, temei juridic prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susţine recurenta că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în speţă nu este vorba de ajutor de stat, ci de o scutire la plata taxelor şi impozitelor prevăzute de lege, aceasta din urmă fiind o măsură acordată societăţilor înfiinţate ca parcuri industriale pentru a-şi desfăşura activitatea în bune condiţii.
Intimata-reclamantă nu poate beneficia ope legis de facilităţi fiscale reprezentând scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren, întrucât aceste facilităţi trebuie să respecte legislaţia ce reglementează acordarea acestora, respectiv C. fisc., raportat la dispoziţiile Legii nr. 143/1999, privind ajutorul de stat, şi O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, în armonie atât cu legislaţia română, cât şi cu cea europeană în materia ajutorului de stat.
Acordarea facilităţilor fiscale în temeiul prevederilor Legii nr. 571/2003, privind C. fisc., în beneficiul intimatei-reclamante reprezentând ajutor de stat în sensul dispoziţiilor legale menţionate, cât şi ale art. 87 şi 88 din Tratatul CE, şi sunt supuse notificării.
Astfel, se susţine că pentru perioada 2004-2006, intimata-reclamantă nu a făcut demersuri pentru a obţine autorizarea Consiliului Concurenţei ca şi condiţie prealabilă şi obligatorie pentru acordarea ajutorului de stat sub forma scutirii de la plata taxelor şi impozitelor.
Prin urmare, acordarea de facilităţi fiscale unor persoane juridice care, potrivit legii, îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui parc industrial nu se poate acorda ope legis, ci cu îndeplinirea condiţiilor cerute atât de legislaţia română, cât şi de cea europeană în materia privind ajutoarele de stat, fapt de altfel impus şi de prevederile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.
Întrucât nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 117/2006, cu modificările ulterioare, orice ajutor de stat supus obligaţiei de notificare nu poate fi acordat decât după parcurgerea procedurii naţionale în domeniul ajutorului de stat potrivit actelor normative menţionate, astfel că acordarea acestora, în absenţa unei autorizări, este ilegală.
Se precizează şi faptul că în luna martie a anului 2008 s-a procedat la iniţierea proiectului de hotărâre din 28 martie 2008 având ca obiect notificarea Consiliului Concurenţei în vederea transmiterii acesteia spre autorizare Comisiei Europene, cu privire la schema de ajutor de stat pentru societăţile care îşi desfăşoară activitatea în parcul industrial SC P.R. SA.
Că ajutorul notificat de către Direcţia Fiscală Braşov, îmbracă forma unui ajutor de operare, respectiv ajutor regional destinat reducerii costurilor curente ale întreprinderii şi care poate fi acordat numai cu autorizarea Comisiei Europene şi cu respectarea condiţiilor prevăzute de Liniile Directoare privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2007-2013.
În fine, arată recurenta că modul în care Direcţia Fiscală Braşov a procedat la stabilirea creanţelor fiscale datorate bugetului local în sarcina reclamantei este în totală concordanţă cu dispoziţiile legale în materie, fapt confirmat şi de practica judiciară.
Intimata SC A.P. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii pronunţate de instanţa de fond, ca temeinică şi legală arătând, în esenţă, că atât decizia de impunere din 18 ianuarie 2008, cât şi dispoziţia din 31 martie 2008, au fost emise de autorităţi care nu au calitatea de a dispune cu privire la măsurile fiscale de care a beneficiat recurenta, nici în cazul în care acestea vor fi calificate de instanţa de recurs drept facilităţi fiscale acordate prin efectul C. fisc. şi nici în cazul în care vor fi calificate ca drept ajutoare de stat existente la 01 ianuarie 2007. în această din urmă situaţie Comisia Europeană fiind singura abilitată a dispune cu privire la ajutoarele de stat existente în România la 01 ianuarie 2007.
În acest sens s-au invocat următoarele prevederi ale dreptului comunitar şi ale dreptului intern: art. 1 lit. b) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European; art. 17, 18 şi 19 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European; art. 4 alin. (4), art. 6, art. 7 şi art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului European; pct. 5, 7 şi 8 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul CE; art. 4 lit. b), art. 6 şi art. 7 din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul CE; art. 7 lit. d) din O.G. nr. 65/2001; art. 3 din Ordinul nr. 255/2004; Cap. 3 pct. 3.1. şi 3.3. - subpct. 3.3.1. din Programul de guvernare 2001-2004; art. 4, art. 38 alin. (1) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 215/2001; art. 250 pct. 9 şi art. 257 lit. i) C. fisc.; art. 1 alin. (3) C. fisc.; art. 77 alin. (5) din H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a C. fisc.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate, de apărările făcute prin întâmpinare, cât şi de prevederile art. 3041 C. proc. civ., apreciază că acesta nu este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Intimata-reclamantă funcţionează în cadrul parcului industrial administrat de SC P.R. SA care a obţinut titlu de parc industrial conform Ordinului Ministerului Administraţiei şi Internelor nr. 255 din 03 iunie 2004.
Recurenta Direcţia Fiscală Braşov a procedat la emiterea deciziei de impunere din 18 ianuarie 2008 în vederea perceperii impozitului pe clădirile şi terenurile proprietatea SC A.P. SA deţinute în cadrul parcului industrial.
Problema care se impune a fi elucidată este aceea dacă facilităţile fiscale prevăzute de art. 250 alin. (1) pct. 9 şi art. 257 alin. (1) lit. 1 C. fisc., în sensul că nu se datorează impozit pentru clădirile şi terenurile din parcurile industriale reprezintă o formă de ajutor de stat în sensul prevederilor din art. 2 alin. (8) din Legea nr. 143/1999 (pentru perioada în care această lege a fost în vigoare).
În art. 2 C. fisc. sunt precizate impozitele şi taxele reglementate de acesta, printre acestea regăsindu-se şi impozitele şi taxele locale, la lit. h).
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., „prezentul cod stabileşte cadrul legal pentru impozitele şi taxele prevăzute la art. 2, care constituie venituri la bugetul de stat şi bugetele locale, precizează contribuabilii care trebuie să plătească aceste impozite şi taxe, precum şi modul de calcul şi de plată al acestora”.
Art. 1 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 571/2003 prevăd că „în materie fiscală dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile C. fisc. Dacă orice prevedere a prezentului cod contravine unei prevederi a unui tratat la care România este parte, se aplică prevederile acelui tratat”.
Aceste dispoziţii se regăsesc şi în art. 148 alin. (2) din Constituţia României.
În art. 1 alin. (5) C. fisc. se prevede faptul că „orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat, se acordă potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 117/2006, privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007”.
Ajutorul de stat a fost definit în art. 2 din Legea nr. 143/1999, „ca fiind orice măsură de sprijin acordată de stat sau de către unităţile administrative-teritoriale, din resurse de stat sau ale unităţilor administrativ-teritoriale (…) sau ale colectivităţilor locale, indiferent de formă, care distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi, fiind considerat incompatibil cu mediul concurenţial normal”.
Ajutorul de stat poate fi acordat prin mai multe modalităţi, printre care în art. 2 alin. (8) se enumeră exceptările, reducerile sau amânările de la plata taxelor şi impozitelor. Ajutorul de stat se concretizează prin urmare, în cazul intimatei-reclamante, în exceptarea de la aceste impozite şi taxe pentru terenuri şi clădiri, asigurându-se acesteia un beneficiu de natură economică şi financiară, pe care nu l-ar fi obţinut în absenţa acestor măsuri. Prin urmare, intimata-reclamantă intră în categoria persoanelor juridice cărora li se putea acorda ajutorul de stat, însă în condiţiile procedurii instituită de O.U.G. nr. 117/2006.
Întrucât această scutire de impozit reprezintă un ajutor de stat, conform art. 1 alin. (5) C. fisc., persoanele care, în virtutea titlului de parc industrial, beneficiază de o asemenea scutire trebuie să se supună reglementărilor şi modalităţilor de notificare şi autorizare prevăzute în materia ajutorului de stat: Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat şi, ulterior, de O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat.
În ceea ce priveşte competenţele privind autorizarea şi recuperarea ajutorului de stat s-a constatat că, pentru perioada 01 ianuarie 2000-31 decembrie 2006 potrivit prevederilor Legii nr. 143/1999, constatarea ca ilegal a unui ajutor de stat, precum şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului de stat erau atribuţii aflate în competenţa Consiliului Concurenţei şi a instanţelor de judecată, iar nu a organelor fiscale.
Ulterior datei de 01 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, conform prevederilor O.U.G. nr. 117/2006, competenţa de constatare ca ilegal a unui ajutor de stat şi procedurile de recuperare şi rambursare a ajutorului ilegal au fost transferate Comisiei Europene, Consiliul Concurenţei îndeplinind rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat.
Astfel, conform art. 26 din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, „beneficiarul unui ajutor de stat este obligat să ramburseze suma reprezentând echivalentă ajutorului de stat a cărei recuperare a fost dispusă de Comisia Europeană”.
În art. 30 se prevede că Consiliul Concurenţei îndeplineşte rolul de autoritate de contact între Comisia Europeană şi furnizorii de ajutor de stat, în procedura de adoptare a deciziilor de suspendare sau recuperare provizorie a ajutoarelor de stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din Regulamentul CE nr. 659/1999.
Conform textului comunitar invocat, Comisia Europeană are dreptul să solicite şi să obţină de la orice stat membru informaţii despre ajutoarele de stat existente.
Numai în cazul în care Comisia consideră că un ajutor existent nu mai este compatibil cu piaţa comună, aceasta, în mod exclusiv, poate propune, în scris, statului în cauză una dintre următoarele măsuri: modificări de fond ale schemei de ajutor; introducerea unor cerinţe procedurale; abrogarea schemei de ajutor.
În aceste condiţii, fără a mai analiza întreaga procedură după aplicarea acestei prevederi legale se constată că atât decizia de impunere, cât şi dispoziţia privind soluţionarea contestaţiei au fost emise de organe neabililtate de a dispune măsuri în legătură cu ajutoarele de stat.
Astfel, orice decizii emise de organismele din România, inclusiv cele emise de organele fiscale locale, încalcă rolul exclusiv de control şi decizie al Comisiei Europene, urmând a fi anulate ca fiind emise de organe fără calitate în a dispune măsuri privitoare la ajutoarele de stat autorizate sau ilegale.
În concluzie, avându-se în vedere considerentele expuse anterior, sentinţa recurată urmează a fi menţinută cu motivarea reţinută de Înalta Curte privind atât calificarea ca ajutor de stat a facilităţilor fiscale prevăzute de C. fisc. pentru parcurile industriale sub forma scutirilor de la plata impozitului pe terenuri şi clădiri şi organul competent să dispună măsuri privitoare la ajutoarele de stat după data aderării României la Uniunea Europeană.
Astfel, în baza prevederilor art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Fiscală Braşov - Biroul Soluţionare Contestaţii împotriva sentinţei nr. 35/F din 23 februarie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5722/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 5735/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
