ICCJ. Decizia nr. 5722/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5722/2009
Dosar nr. 10048/1/2008
Şedinţa publică de la 10 decembrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 29 din 31 ianuarie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 1318/54/2007, Curtea de Apel Craiova a admis acţiunea formulată de reclamantul C.I. împotriva pârâţilor Guvernul României şi Consiliul Local Bumbeşti-Piţic, judeţul Gorj, şi, în contradictoriu cu intervenientul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, a dispus anularea în parte a H.G. nr. 973/2002, Anexa 23, poziţia cu denumirea de „Drum stradal DS”, cu privire la suprafaţa de 5,50 m/16 m.
Recursurile declarate de Guvernul României, de Consiliul Local Bumbeşti-Piţic şi de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, împotriva acestei sentinţe au fost admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 4060 din 13 noiembrie 2008, a fost casată sentinţa atacată şi, pe fond, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul C.I.
Pentru a pronunţa această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, referitor la excepţia tardivităţii acţiunii a apreciat că actul administrativ unilateral atacat este un act individual şi nu normativ, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a respins această excepţie, reţinând că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că H.G. nr. 973/2002 atestă apartenenţa unor bunuri la domeniul public de interes local şi că procedura prevăzută de Legea nr. 213/1998 pentru atestarea domeniului public a fost respectată, neexistând niciun motiv de nulitate de ordin procedural.
Conchizând, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că în speţă înscrierea poziţiei din Anexa 23 din H.G. nr. 973/2002 ar echivala cu o expropriere abuzivă, întrucât nu s-a făcut dovada preluării imobilului de către stat în baza unui titlu valabil. Instanţa de fond nu a analizat condiţiile Legii nr. 213/1998 şi specificul actului administrativ de atestare a domeniului public, pronunţându-se ca o instanţă de drept comun, ce are de analizat o acţiune în revendicare.
Împotriva acestei decizii recurentul-reclamant C.I. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 317 pct. 1 şi art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Astfel, la primul motiv al contestaţiei în anulare, contestatorul arată că instanţa de recurs a soluţionat pricina fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită faţă de el, întrucât deşi a solicitat prin cerere scrisă un termen de judecată pentru a-şi angaja apărător, instanţa de recurs, fără a ţine cont de această cerere, a păşit la soluţionarea pricinii, lezându-i astfel dreptul de apărare.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de contestaţie în anulare, s-a susţinut că instanţa de recurs a considerat că „drumul stradal DS” prin care se ocupa din terenul reclamantului o suprafaţă de 5,50 m/16 m a fost legal trecut în proprietatea publică a Comunei Bumbeşti-Piţic, astfel că, H.G. nr. 973/2002, Anexa 23, cât şi hotărârea Consiliului Local Bumbeşti-Piţic, sunt legale, fără ca la dosar să existe vreun act din care să rezulte aprobarea, autorizarea şi executarea acestui drum în condiţiile Legii drumurilor.
Curtea, analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv al contestaţiei în anulare urmează să se constate că acesta este neîntemeiat, întrucât prin încheierea de şedinţă din 02 octombrie 2008, Înalta Curte, având în vedere cererea de lipsă de apărare formulată de intimatul C.I. a acordat un nou termen de judecată la data de 13 noiembrie 2008, termen la care cauza a fost soluţionată, recurentul însă reprezentat de avocatul P.N.
Nici celelalte motive ale contestaţiei în anulare nu sunt întemeiate, întrucât nu se încadrează în dispoziţiile art. 317-318 C. proc. civ.
Astfel, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 teza I din acest cod, invocate de contestator ca temei al căii de atac formulate, „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale (...)”.
Fiind un text legal de excepţie, iar excepţia fiind, potrivit unui principiu de drept, de strictă interpretare, nici noţiunea de „greşeală materială” folosită de art. 318 C. proc. civ. nu trebuie interpretată altfel decât tot restrictiv.
„Greşelile materiale”, în sensul art. 318 C. proc. civ., sunt erori evidente şi involuntare cu privire la aspecte esenţiale de ordin formal-procedural care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate; ele nu sunt greşeli de judecată şi nu se referă, deci, la aspectele de fond ale cauzei, cum ar fi, de exemplu, modul în care instanţa a apreciat probele sau a înţeles să interpreteze o dispoziţie legală.
Verificarea unei astfel de greşeli materiale nu trebuie să implice, aşadar, reexaminarea fondului cauzei sau reaprecierea probelor, deoarece contestaţia în anulare tinde la desfiinţarea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, care nu a urmărit, astfel, să pună la dispoziţia părţilor calea recursului la recurs.
În speţă, susţinând că instanţa de recurs a considerat că drumul stradal „DS” care cuprinde o suprafaţă de 5,5 m/16 m din terenul reclamantului a fost legal trecut în proprietatea comunei Bumbeşti-Piţic, fără a avea probe suficiente în acest sens, contestatorul invocă aspecte care ţin de fondul cauzei, de modul în care instanţa de recurs a înţeles să exercite controlul hotărârii recurate; aceste aspecte, aşa cum s-a arătat, exced, însă, noţiunii de „greşeală materială” în sensul art. 318 C. proc. civ.
Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., contestatorul C.I. va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 541 RON către Consiliul Local Bumbeşti-Piţic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.I. împotriva deciziei nr. 4060 din 13 noiembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Obligă contestatorul la 541 lei cheltuieli de judecată către Consiliul Local Bumbeşti-Piţic.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5719/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5731/2009. Contencios. Anulare act de control... → |
|---|
