ICCJ. Decizia nr. 626/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 626/2009
Dosar nr. 8149/2/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti a fost sesizată iniţial cu cererea formulată de reclamantul N.V. şi soţia acestuia N.M. prin care au chemat în judecată şi personal la interogatoriu pârâtul I.G.P. din Bucureşti, solicitând:
- anularea Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998;
- comunicarea motivării în fapt a Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998;
- repunerea numitului N.V. în postul deţinut anterior emiterii Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998, în sensul reintegrării în postul deţinut şi repunerea în drepturile legale, respectiv plata salariilor indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data trecerii în rezervă până la data reintegrării efective;
- plata unor despăgubiri, în valoare de 500 lei, pe zi întârziere, pentru refuzul de a soluţiona cererile, începând cu data de 14 februarie 2007 când au fost date răspunsurile negative şi până la soluţionarea cererii şi în baza prevederilor art. 16, din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză, a funcţionarilor care au refuzat de a soluţiona cererea.
Pe parcursul procesului, reclamantul N.V. în calitate de titular al dreptului subiectiv de a solicita anularea Ordinului I.G.P.R. nr. 1107 din 25 iunie 1998 prin care a fost trecut în rezervă a depus cerere de precizare a acţiunii prin care stabilind cadrul procesual, a solicitat să se constate inexistenţa dreptului pârâtului de a emite şi aplica Ordinul I.G.P. 1107 din 25 iunie 1998, constatarea nulităţii absolute a acestui ordin întrucât a fost motivat eronat pe fapte inexistente şi constatarea nulităţii absolute a aceluiaşi ordin datorită îngrădirii dreptului la apărare, a accesului la informaţie şi a accesului liber la justiţie ca urmare a clasificării actului.
Prin cererea precizatoare reclamantul arată că ordinul a fost emis tardiv în raport cu regulamentul disciplinei militare, nu i-a fost comunicat în scris şi nu cuprinde motivarea măsurilor dispuse.
În raport cu prevederile art. 246 C. proc. civ., reclamantul a arătat că înţelege să renunţe la capetele 3, 4 şi 5 din acţiune, respectiv cele referitoare la reintegrarea, plata drepturilor salariale restante şi plata de despăgubiri menţinându-şi doar capetele de cerere referitoare la anularea actului şi comunicarea motivării lui precum şi solicitările din cererea precizatoare.
Prin întâmpinare, I.G.P.R. a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu motivarea că legalitatea şi temeinicia actului administrativ atacat a fost analizată prin sentinţa civilă nr. 1681/2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4143/2001 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 694/2001.
Pârâtul a invocat şi excepţia tardivităţii acţiunii, arătând că Ordinul I.G.P. nr. 1107/1998 a fost adus la cunoştinţa reclamantului în cadrul Dosarului nr. 570/2000 şi în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acţiunea formulată în anul 2007 este tardiv introdusă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 704 pronunţată la 4 martie 2008 a luat act de renunţarea la judecarea capetelor de cerere 3, 4 şi 5 şi ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat a respins acţiunea.
În acest sens prima instanţă a reţinut că între-prezenta acţiune şi cea soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1681 din 05 decembrie 2000 există identitate de obiect, părţi şi cauză, astfel încât, faţă de dispoziţiile art. 1201 C. civ., se impune respingerea acţiunii ca urmare a existenţei autorităţii de lucru judecat.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamantul N.V., invocând generic prevederile art. 304 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivând, în esenţă, că nu este autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 1681/2000, deoarece instanţa de judecată în Dosarul nr. 570/2000 nu s-a pronunţat asupra legalităţii actului administrativ, respectiv a Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998.
Apreciază recurentul că nu există autoritate de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluţionat acelaşi litigiu însă pe alt temei în condiţiile în care instanţa prin sentinţa civilă nr. 1681/2000 nu s-a pronunţat asupra temeiurilor de fapt şi de drept invocate prin acţiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 8149/2007.
Se arată că nu există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 1681/2000 deoarece judecătorul care a pronunţat această hotărâre în Dosarul nr. 570/2000 şi judecătorii ce au pronunţat sentinţa recurată au refuzat aplicarea art. 18 pct. 2 din Legea nr. 554/2004.
Un alt motiv de recurs invocat de reclamant vizează nelegalitatea hotărârii care a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la participarea procurorului şi a art. 16 din lege privind citarea funcţionarului care a refuzat soluţionarea cererii.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate precum şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Critica vizând nulitatea hotărârii recurate care a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu privire la participarea procurorului, nu poate fi reţinută având în vedere că potrivit acestor prevederi legale astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 262/2007, la soluţionarea cererilor în contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa „în orice fază a procesului ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor".
Este adevărat că în forma nemodificată art. 1 alin. (9) a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 65 din 25 ianuarie 2007 reţinându-se că prin OUG nr. 190/2005 privind realizarea unor măsuri necesare în procesul de reintegrare europeană care a modificat textul alin. (9) al art. (1) din legea contenciosului administrativ s-a urmărit restrângerea participării procurorului numai în litigiile civile, iar nu şi în cele care fac obiectul reglementării speciale a contenciosului administrativ, însă aşa cum s-a arătat la data soluţionării cauzei textul legal avea conţinutul sus-menţionat, iar participarea procurorului nu era reglementată imperativ prin lege ca fiind obligatorie în litigiile de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat analizată de prima instanţă cu prioritate conform art. 137 C. proc. civ., criticile sunt nefondate.
Potrivit art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, respectiv există tripla identitate de părţi, obiect şi de cauză.
Condiţia identităţii de părţi nu este contestată şi este îndeplinită în cauză, având în vedere că sentinţa civilă nr. 1681 din 5 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în contradictoriu cu pârâţii I.G.P.R. şi D.G.P. a Municipiului Bucureşti.
În privinţa obiectului acţiunii reclamantul - recurent susţine neîntemeiat că prin sentinţa civilă nr. 1681/2000 instanţa de judecată în Dosarul nr. 570/2000 nu s-a pronunţat asupra legalităţii Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998.
Astfel cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri ca de altfel şi din sentinţa civilă nr. 142 din 24 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti respinsă tot pentru autoritate de lucru judecat obiectul primului Dosar nr. 570/2000 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 1681/2000 l-a reprezentat, conform precizării la acţiune formulată la 15 iunie 2000 şi cererea de anulare a Ordinului de trecere în rezervă nr. 1107 din 25 iunie 1998.
În mod corect prima instanţă a reţinut că obiectul acţiunii soluţionate prin hotărârea menţionată se referea şi la comunicarea ordinului de trecere în rezervă, ce implica şi comunicarea motivării acestui act administrativ.
Instanţa de contencios administrativ a fost sesizată cu o acţiune în anularea unui act administrativ, ocazie cu care a efectuat un control de legalitate al actului atacat, care trebuie să fie conform cu scopul şi cu conţinutul legii, deci cu ipoteza, dispoziţia şi sancţiunea normei juridice.
Chiar dacă în cererea de precizare a acţiunii reclamantul – recurent a invocat nulitatea actului administrativ atacat, aşa cum a reţinut şi judecătorul primei instanţe, în materia contenciosului administrativ nu operează distincţia între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, motivele pentru care pot fi atacate actele administrative sunt cele de nelegalitate sau emiterea abuzivă, cu exces de putere. Dispoziţiile legii civile referitoare la nulitatea convenţiilor nu sunt aplicabile actelor administrative pentru a se aplica regimul distinct al efectelor nulităţii, iar în soluţionarea acţiunilor privind anularea actelor administrative se cercetează îndeplinirea condiţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ având la dispoziţie o singură acţiune de anulare indiferent de motivele de nelegalitate pe care le invocă.
Astfel, întrucât în dreptul administrativ nu se face distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea relativă a actului, nu poate fi acceptată teza posibilităţii de introducere oricând a acţiunii, invocând lipsa identităţii de cauză, fiind încălcată prin această modalitate de exercitare a drepturilor subiective autoritatea de lucru judecat.
Cu privire la cererea din petitul acţiunii, conform art. 16 din legea contenciosului administrativ se constată că nu a fost formulată în contradictoriu cu o persoană fizică identificată în sensul art. 112 C. proc. civ. pentru a fi parte în proces ca fiind „vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim".
Textul legal vorbeşte de persoana acţionată în justiţie, care nu a fost nominalizată de reclamantul-recurent la fondul cauzei, iar precizarea făcută direct în recurs a funcţionarului care a primit spre soluţionare cererea prin care a fost efectuată procedura prealabilă apare dacă nu tardivă cel puţin ca o cerere nouă în recurs, neputându-se dispune introducerea direct în recurs a funcţionarului care nu a fost parte la prima instanţă.
Pentru toate aceste considerente, conform prevederilor art. 1201 C. civ., art. 166 C. proc. civ., şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva sentinţei civile nr. 704 din 4 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 61/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 691/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
