ICCJ. Decizia nr. 694/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 694/2009
Dosar nr. 5336/2/200.
Şedinţa publică din 11 februarie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 18 septembrie 2008, A.V.I.G. sa Bucureşti, a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 1719 din 4 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate, admiterea acţiunii şi anularea deciziei nr. 407/2007 emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
În motivarea recursului se susţine că prin actul administrativ atacat, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, obligă societăţile de asigurare să plătească despăgubiri în baza unor poliţe de asigurare pe care le-a anulat şi a căror nulitate a fost făcută publică deci opozabilă terţilor, prin publicarea în Monitorul Oficial şi în presa de largă circulaţie.
Recurentul, întemeindu-se pe art. 8 alin. (2) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor susţine că s-a depăşit de intimată (Comisia de Supraveghere a Asigurărilor) competenţa sa materială astfel cum este reglementată de lege, stabilind obligaţii pentru asiguratori.
Din actele cauzei Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin sentinţa nr. 1719 din 4 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A.R.A.V.I.G. sa Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Supraveghere a asigurărilor.
Instanţa de fond a reţinut că acţiunea promovată de recurenta-reclamantă este neîntemeiată întrucât actul administrativ atacat (Decizia nr. 407 din 15 iunie 2007 ) emis de pârâtă se întemeiază pe dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. h2) şi l din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supraveghere a asigurărilor.
Conform acestui text de lege intimata –pârâtă emite decizii prin care stabileşte sau precizează alte obiective de interes privind activitatea asigurărilor, şi aplică şi alte măsuri prevăzute de legislaţia în vigoare.
De precizat că potrivit art. 2 din Legea nr. 32/2000, se reglementează situaţia „intermediarilor în asigurări", persoane fizice sau juridice care desfăşoară activitatea de intermediere în asigurări în schimbul unui comision, autorizate sau înregistrate după caz, de Comisia de supraveghere a Asigurărilor (brokerii) sau de asigurator şi folosite inclusiv de reclamantă. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că susţinerea reclamantului că în mod neîntemeiat prin Decizia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor asiguratorul este obligat să suporte plata unor sume de bani, fără a încasa prime de asigurare este neîntemeiată. Astfel, între asigurator şi intermediarul în asigurări se încheie un contract de intermediere cu clauze specifice privind obligaţiile reciproce ale părţilor, incluzând şi obligaţii pentru intermediar în ce priveşte depunerea, la termenele convenite, la asigurator, a primelor de asigurare încasate, precum şi restituirea documentelor de asigurare încredinţate. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că actul administrativ atacat, se adresează societăţilor de asigurare nominalizate la pct. 4 printre care şi reclamanta, deci nu este un act administrativ care se adresează tuturor asiguratorilor sau unei categorii de asiguratori pentru a se putea susţine de reclamantă nulitatea deciziei.
Decizia este un act administrativ individual.
Pe de altă parte este de observat că „refuzul plăţii dosarelor de daune, deschise în baza poliţelor declarate nule" este lipsit de suport legal întrucât se invocă neexecutarea contractului între asigurator şi agent.
În mod corect instanţa de fond a pronunţat în cauză sentinţa ce este recurată, întrucât, împrejurarea că agentul nu a depus documentele după rezilierea contractului, precum şi faptul că asiguratorul a declarat aceste poliţe ca fiind nule, deşi acestea se aflau în posesia agentului, nu pot fi opuse ca temei pentru neacordarea despăgubirilor către terţele persoane păgubite.
Contractul de agent este opozabil numai părţilor care l-au semnat (asigurator şi agent), efectele acestuia producându-se numai între părţile contractante.
Executarea culpabilă sau neexecutarea contractului de către una din părţi nu este opozabilă terţilor, (cei care s-au asigurat) iar pentru prejudiciile cauzate de către una din părţile contractante acestea au posibilitatea să le recupereze pe cale amiabilă sau pe cale judecătorească.
Cum actul administrativ este emis de intimată în mod legal, sentinţa atacată fiind legală, recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC A.R.A.V.I.G. sa Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1719 din 4 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2009
| ← ICCJ. Decizia nr. 680/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 703/2009. Contencios → |
|---|
