ICCJ. Decizia nr. 758/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 758/2009
Dosar nr. 950/33/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul I.T. a chemat în judecată C.J.P. Bistriţa Năsăud, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 2784/2008 emisă de aceasta din urmă şi pe cale de consecinţă să-i recunoască calitatea de refugiat din motive etnice, obligarea pârâtei să-i acorde drepturile băneşti conferite de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că tatăl său a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată în perioada 1 martie 1943 – 10 iunie 1944, solicitând aplicarea Legii nr. 189/2000, în calitate de moştenitor.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 573 din 3 septembrie 2008 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant, reţinând că acesta nu a dovedit faptul că l-ar fi însoţit pe tatăl său, făcând parte şi el din aceste detaşamente de muncă forţată, nesusţinând nici ipoteza refugiului său împreună cu vreunul din părinţi sau cu altă persoană, datorită persecuţiilor etnice.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs reclamantul I.T.
Recurentul a susţinut în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond nu i-a recunoscut calitatea sa de persoană persecutată etnic, deoarece în perioada 1 martie 1943 – 10 iunie 1944 tatăl său a fost dus la muncă forţată în Ungaria, fapt dovedit cu certificatul nr. C/27 din 11 februarie 2008, iar el fiind copil a suferit toate consecinţele care s-au răsfrânt asupra familiei sale.
A mai susţinut că, el nu solicită drepturi compensatorii ca moştenitor ci, el însuşi este persoană persecutată din motive etnice, întrucât în perioada respectivă a suferit nemijlocit toate consecinţele acestei persecuţii etnice.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului ca şi ale normelor incidente pricinii, instanţa constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi în cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, din certificatul nr. C/27 din 11 februarie 2008 emis de către Arhivele Naţionale – Direcţia Judeţeană Bistriţa - Năsăud (fila 14) rezultă că din Tabelul nominal nr. 5 de locuitori de orice naţionalitate care au fost trimişi în detaşamente de lucru sub dominaţia maghiară, figurează şi numitul I.L., tatăl reclamantului, nu însă şi reclamantul.
Cum reclamantul nu s-a aflat în nici una din situaţiile prevăzute de legiuitor la art. 1 din lege, acesta nu este îndreptăţit la recunoaşterea statutului de refugiat.
De altfel aşa cum corect a reţinut şi instanţa defond, reclamantul nu a dovedit că l-a însoţit pe tatăl său, făcând parte şi el din aceste detaşamente de muncă forţată, nesusţinând nici ipoteza refugiului său împreună cu vreunul din părinţii săi sau cu altă persoană, refugiu datorat persecuţiilor etnice pe care le-ar fi suferit.
În consecinţă, constatând că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 1 din OUG nr. 105/1999, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 189/2000 şi Legea nr. 345/2002 recursul declarat de I.T. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.T. împotriva sentinţei civile nr. 573 din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 757/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 759/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
