ICCJ. Decizia nr. 761/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 761/2009
Dosar nr. 231/42/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC V.C.P. SRL Târgovişte a chemat în judecată M.E.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate, solicitând instanţei să dispună suspendarea Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2008 prin care pârâta a revocat autorizaţia de antrepozit fiscal nr. RO 0054310PP01 din 21 iulie 2005, precum şi suspendarea Deciziei nr. 47 din 22 februarie 2008 prin care i s-a respins ca neîntemeiată plângerea prealabilă formulată împotriva Deciziei nr. 5 din 15 ianuarie 2008.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este titulara autorizaţiei de antrepozit fiscal RO 0054310PP01 din 21 iulie 2005 emisă pentru producţia de venituri liniştite. Prin Decizia nr. 5 din 15 ianuarie 2008 Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate a dispus revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal menţionată.
Reclamanta susţine şi faptul că măsura a fost întemeiată pe împrejurarea că societatea nu a înştiinţat autoritatea fiscală competentă despre modificările aduse datelor iniţiale în baza cărora a fost emisă autorizaţia de antrepozit fiscal, respectiv cele care se referă la schimbarea administratorului, imputându-i-se încălcarea art. 183 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 89 din 2 aprilie 2008 a admis în parte cererea de suspendare formulată de SC V.C.P. SRL Târgovişte, dispunând suspendarea Deciziei nr. 5 din 5 ianuarie 2008 până la soluţionarea irevocabilă a cauzei în fond.
Totodată, a respins capătul de cerere privind suspendarea Deciziei nr. 47 din 22 februarie 2008, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Întrucât din Adresa nr. 1555 din 19 februarie 2008 emisă de I.T.M. Dâmbovita rezultă că societatea are 12 salariaţi cu contracte individuale de muncă s-a apreciat că prin revocarea autorizaţiei este interzisă activitatea societăţii, ceea ce poate produce o pagubă iminentă cu posibilitatea intrării societăţii în încetare de plăţi.
În ceea ce priveşte cererea care vizează suspendarea Deciziei nr. 47 din 22 februarie 2008 s-a statuat că aceasta este neîntemeiată întrucât prin acest act administrativ s-a soluţionat plângerea prealabilă, iar în conţinutul acestuia nu sunt dispoziţii de natură a fi puse în executare, care să justifice suspendarea executării.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs M.E.F. prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmbovita, invocând dispoziţiile art. 3041, art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că sentinţa pronunţată de prima instanţă, este susceptibilă de următoarele critici:
Cererea formulată de reclamantă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, însă instanţa, a considerat că aceasta a fost formulată în temeiul art. 15 din aceeaşi lege, dispunând greşit suspendarea executării actului administrativ fiscal până la soluţionarea irevocabilă a cauzei în fond, acordând în acest fel mai mult decât s-a cerut.
O altă critică, vizează faptul că intimata-reclamantă nu a făcut dovada susţinerilor sale din care să rezulte că au fost îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi anume: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Se menţionează că aceeaşi instanţă a soluţionat şi fondul cauzei ce a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 226/42/2008, iar prin sentinţa nr. 98 din 7 aprilie 2008 a respins cererea intimatei-reclamante pe fond, reţinând o situaţie de fapt corectă, însă în totală contradicţie cu argumentele din sentinţa recurată.
Intimata-reclamantă, SC V.C.P. SRL a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, menţionând faptul că cererea de suspendare a fost formulată odată cu sesizarea instanţei în vederea anulării actelor administrative şi deci, după soluţionarea plângerii prealabile, astfel că aceasta a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din lege.
Referitor la cea de-a doua critică a recurentei-pârâte, se apreciază că a fost făcută dovada celor două condiţii cumulative, respectiv, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, iar respingerea de prima instanţă a cererii de anulare a actelor administrativ-fiscale, nu poate avea nicio influenţă asupra soluţiei pronunţate cu referire la cererea de suspendare ce a fost anterioară soluţiei pe fondul cauzei. Se precizează şi faptul că nu există nicio contradicţie între hotărârea referitoare la măsura provizorie şi cea care vizează soluţionarea cererii de anulare a actelor administrativ-fiscale.
Înalta Curte, analizând recursul formulat, în raport de motivele de recurs invocate, de actele şi probele existente la dosarul cauzei, apreciază că recursul formulat este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Cu privire la primul motiv de recurs, se reţine faptul că acesta este nefondat, întrucât din formularea cererii de chemare în judecată, rezultă că aceasta a fost promovată după soluţionarea plângerii prealabile. În notele scrise depuse ulterior la dosarul de fond, de către intimata-reclamantă, se invocă ca temei legal al cererii de suspendare, dispoziţiile art. 15 şi art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel că susţinerile potrivit cărora instanţa s-a pronunţat pe ceva ce nu s-a cerut sau a acordat mai mult decât s-a cerut, nu sunt fondate.
În ceea ce priveşte celălalt motiv de recurs, referitor la neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de suspendare prevăzute de art. 14, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat.
Instanţa de fond avea obligaţia să analizeze dacă sunt îndeplinite condiţiile cumulative impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea producerii unei pagube iminente.
Aprecierea instanţei de fond în sensul că motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă pentru anularea deciziilor contestate, constituie caz bine justificat, este greşită, întrucât acestea nu pot prin ele însele, fară a exista şi alte probe, să dovedească existenţa cazului bine justificat.
Motivele de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă nu creează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ-fiscal, avându-se în vedere definiţia acordată de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazului bine justificat, ca fiind: „împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Mai mult, ambele părţi, prin motivele de recurs şi întâmpinare, au confirmat faptul că prin sentinţa nr. 98 din 7 aprilie2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă cererea reclamantei cu privire la anularea actelor administrativ-fiscale contestate şi care formează obiectul cererii de suspendare în cauza de fată.
Prin urmare, în mod greşit s-a reţinut de instanţa de fond ca fiind îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil, se constată că instanţa de fond a considerat că prin revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal nr. RO 0054310PP01 din 21 iulie 2005 este interzisă desfăşurarea activităţii societăţii, fapt care este de natură a produce o pagubă iminentă cu posibilitatea intrării societăţii în încetare de plăţi.
Imposibilitatea realizării obiectului principal de activitate, ca urmare a faptului că se constată neîndeplinirea anumitor cerinţe impuse de legiuitor referitoare la desfăşurarea activităţii de antrepozit fiscal, nu poate constitui o condiţie de admisibilitate a cererii de suspendare, chiar în condiţiile în care revocarea autorizaţiei de antrepozit fiscal conduce la încetarea desfăşurării activităţii.
Suspendarea actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, întrucât acestea se bucură de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării acestora din oficiu, ori a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.
În concluzie, a accepta desfăşurarea unei activităţi care nu respectă cerinţele impuse de legiuitor, doar pe considerentul că societatea ar putea intra în încetare de plăţi, este contrară principiilor statului de drept, astfel că aspectele reţinute de instanţa de fond, referitoare la îndeplinirea condiţiei care vizează paguba iminentă, sunt greşite.
Avându-se în vedere cele reţinute anterior, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 15 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007.
În temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va admite recursul formulat de recurentul-pârât, se va casa sentinţa recurată, în sensul că se va respinge cererea de suspendare formulată de SC V.C.P. SRL, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de M.E.F. - Comisia pentru Autorizarea Operatorilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmbovita împotriva sentinţei civile nr. 89 din 2 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC V.C.P. SRL, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 760/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 762/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
