ICCJ. Decizia nr. 737/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 737/2009
Dosar nr. 94/54/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 128 din 7 mai 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de SC R. SRL Arad în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu şi a dispus anularea Deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2007, Decizia de impunere privind obligaţii la fondul pentru mediu nr. 15682 din 5 octombrie 2007, precum şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 15681 din 5 octombrie 2007, emise de Administraţia Fondului pentru Mediu.
În considerentele sentinţei civile pronunţate, instanţa de fond a reţinut caracterul nelegal al Deciziei de impunere privind obligaţiile la fondul pentru mediu precum şi a Raportului de inspecţie fiscală, ambele fiind emise de autoritatea pârâtă, pentru neindicarea temeiului de drept în mod corect, soluţia dată prin Decizia nr. 58 din 12 decembrie 2007 de respingere a contestaţiei reclamantei, fiind şi ea nelegală în raport cu nelegalitatea actelor ce au formulat obiectul contestaţiei.
Astfel, reţine instanţa de fond, au fost încălcate dispoziţiile art. 87 C. proCod Fiscal, potrivit cărora „Decizia de impunere trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 43. Ea trebuie să cuprindă pe lângă elementele prevăzute de art. 43 alin. (2) şi categoria de impozit, taxă, contribuţie sau altă sumă datorată bugetului general consolidat, baza de impunere şi cuantumul acestora, pentru fiecare perioadă impozabilă".
În speţă, indicarea temeiului de drept s-a limitat la indicarea unui act normativ sau a mai multor acte normative, dar fără precizarea concretă a articolelor de lege care justifică emiterea actelor, ceea ce echivalează cu nemotivarea deciziilor emise de autorităţilefiscale, ceea ce face imposibil controlul judecătoresc al acestora pe calea contenciosului administrativ.
Se invocă de către instanţa fondului şi art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a U.E., alin. (2) din art. 41 consacrând „obligaţia administraţiei de a-şi motiva deciziile".
Dat fiind că, Decizia de impunere şi Raportul de inspecţie fiscală, au stabilit o serie de obligaţii fiscale suplimentare în sarcina reclamantei, reţine instanţa de fond, se impune ca aceste acte administrative fiscale să conţină temeiul de drept al emiterii lor, iar nu o enumerare a actelor normative a căror aplicare se pretinde că s-a făcut.
Mai mult decât atât, retine instanţa de fond, verificarea obligaţiilor fiscale ale reclamantei a avut în vedere o perioadă de 4 ani, respectiv 2002 - 2006, perioadă în care actele normative indicate au suferit numeroase modificări, astfel încât există un argument în plus, care impunea indicarea în concret a textelor de lege care au determinat stabilirea unor obligaţii de natură fiscală în sarcina contribuabilului.
Posibilitatea completării temeiului de drept prin soluţia dată în contestaţia formulată de reclamantă, nu poate fi reţinută, dat fiind caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 87 şi art. 43 C. proCod Fiscal, care impun obligativitatea menţionării temeiului de drept în conţinutul deciziei de impunere, care constituie titlu executoriu în baza căruia sunt datorate obligaţiile fiscale de către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal", precum şi cele ale art. 3041 C. proc. civ., cauza putând fi examinată sub toate aspectele, deoarece recursul priveşte o hotărâre care nu poate fi atacată cu apel.
Susţine recurenta-reclamantă, prin motivele de recurs formulate, că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că nu a motivat în drept actele administrative fiscale emise, atât Raportul de inspecţie fiscală cât şi Decizia de impunere menţionând actele normative în baza cărora au fost emise, cu indicarea clară a contribuţiei datorate.
Au fost respectate dispoziţiile art. 43 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la conţinutul şi motivarea actului administrativ fiscal, iar potrivit art. 46 din acelaşi act normativ care menţionează că „nulitatea unui act normativ se constată la cerere sau din oficiu", actele îndeplinite cu neobservarea unor forme legale urmând a se declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii cu care se completează prevederile Codului de procedură fiscală.
În speţă, susţine recurenta-pârâtă, reclamanta-intimată nu a suferit vreo vătămare, temeiul de drept fiind indicat în actele pe care le-a emis, simpla lecturare a actelor normative precizate ca fiind temei de drept, fiind suficientă pentru a avea certitudinea temeiniciei în drept a impunerii la plată.
Totodată, susţine recurenta-pârâtă, instanţa de fond a încălcat principiile dreptului la apărare şi al contradictorialităţii, în ceea ce o priveşte, pentru că nu a analizat şi apărările formulate în întâmpinarea transmisă prin poştă şi care nu a ajuns la dosar, dar nu din culpa sa, fapt pentru care a fost grav prejudiciată, judecătorul fondului preluând exclusiv poziţia doar a unei părţi din proces, fără ca măcar să cunoască şi poziţia celeilalte.
Se solicită admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Intimata SC R. SRL Arad a formulat întâmpinare, invocând excepţia de nulitate a recursului pentru nemotivarea acestuia, întrucât nu cuprinde criticile de nelegalitate a sentinţei recurate, fapt ce duce la imposibilitatea analizării hotărârii din punct de vedere al motivelor prevăzute la art. 304 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este fondat şi urmează a fî admis pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În fapt, în intervalul 12 martie 2007 - 4 octombrie 2007 inspectorii autorităţii pârâte, Administraţia Fondului pentru Mediu, au efectuat inspecţia fiscală la sediul recurentei-reclamante, la final întocmindu-se Raportul de inspecţie fiscală nr. 15681 din 5 octombrie 2007, în baza căruia s-a emis Decizia de impunere nr. 10682 din 5 octombrie 2007, constatându-se în sarcina intimatei-reclamante o creanţă la Fondul pentru Mediu în valoare de 926.181 lei.
Contestaţia administrativă formulată de intimata-reclamantă împotriva acestor două acte administrative fiscale, a fost respinsă de recurenta-pârâtă ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 58 din 12 decembrie 2007.
Acţiunea în contencios administrativ formulată de intimata-reclamantă împotriva deciziei pronunţate în contestaţie şi a actelor anterior emise, a fost admisă de instanţa de contencios administrativ, iar actele administrative fiscale anulate pe considerentul că acestea nu au fost motivate, în concret acestea nu conţin „temeiul de drept al emiterii lor".
Analizând, însă, atât Raportul de inspecţie fiscală încheiat la 4 octombrie 2007, cât şi Decizia de impunere, se constată că, (contrar celor reţinute de instanţa de fond), în cuprinsul lor sunt menţionate toate actele normative în baza cărora au fost emise cât şi perioada pentru care s-a făcut inspecţia fiscală la sediul societăţii reclamante, precum şi obligaţiile de plată datorate către bugetul fondului pentru mediu la care s-au adăugat majorările de întârziere pentru neplata la termen a acestor obligaţii.
Se indică astfel, în concret actele normative în baza cărora s-au calculat aceste datorii fiscale, în sumă totală de 926.181 lei (449.075 lei contribuţie datorată la bugetul fondului pentru mediu, 423.323 lei majorări de întârziere şi 53.783 lei penalităţi de întârziere).
Raportul de inspecţie fiscală, cuprinde baza legală şi motivarea în fapt a stabilirii obligaţiilor, atât la capitolul I cât şi la capitolele III, IV şi V, desfăşurat pe fiecare tip de contribuţie.
Actele administrative fiscale emise de recurenta-reclamantă au avut în vedere prevederile legale aplicabile perioadei supuse controlului, respectiv OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 43 alin. (2) care se referă la elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină actele administrative fiscale.
Totodată, în conţinutul Deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2007 emisă de recurenta-pârâtă în soluţionarea contestaţiei formulată de societatea intimată, sunt analizate detaliat toate susţinerile contestatoarei referitoare la suma contestată a fi datorată la bugetul pentru Fondul de mediu, indicându-se în concret textele de lege pe care şi-a întemeiat soluţia de respingere a contestaţiei şi de menţinere a sumei datorate.
Aprecierile reclamantei, reţinute şi de către instanţa de fond prin sentinţa pronunţată, cum că actele atacate ar fî „insuficient motivate" sau că nu este menţionat „suportul juridic concret al impunerii", sunt subiective şi neîntemeiate, câtă vreme aşa cum s-a arătat mai sus au fost enumerate toate actele normative în baza cărora s-a constatat suma datorată la bugetul fondului pentru mediu de către societatea reclamantă-intimată.
Numai dacă, în cuprinsul actelor respective nu s-ar fi menţionat nici unul din actele normative incidente speţei şi s-ar fi făcut trimitere pur şi simplu la „legislaţia aplicabilă în domeniu", s-ar fi putut considera că nu a fost menţionat temeiul de drept ce a stat la baza actelor administrative fiscale, cu consecinţa anulării acestora.
Dar şi în aceste condiţii, potrivit susţinerii recurentei-pârâte şi în conformitate cu dispoziţiile art. 46 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările şi completările ulterioare, nulitatea operează doar în măsura în care partea a suferit o vătămare ce nu poate fi în alt mod înlăturată decât prin anularea actului.
Este întemeiat şi motivul de recurs formulat de recurenta-pârâtă, în sensul că instanţa de fond prin faptul că nu a avut în vedere întâmpinarea depusă în cauză, i-a încălcat dreptul la apărare precum şi principiul contradictorialităţii, fiind astfel prejudiciată.
Având în vedere considerentele expuse, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, atunci când a constatat nelegalitatea sub aspectul neîndeplinirii condiţiilor de formă şi a dispus anularea actelor administrative fiscale emise de recurenta-pârâtă prin care se constată o datorie a intimatei-reclamante la bugetul fondului pentru mediu.
De aceea, se impune, în baza art. 312 C. proc. civ., ca recursul declarat să fie admis, iar sentinţa instanţei de fond casată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru soluţionarea pe fond a cauzei, ocazie cu care vor fî analizate şi toate apărările formulate de recurentă, concomitent cu ansamblul probelor administrate în cauză.
Cât priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, aceasta urmează a fi respinsă, dat fiind că, contrar celor susţinute de intimată, criticile formulate de recurentă au fost încadrate chiar de recurentă în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., caz de modificare a sentinţei atacate, acestea constituind motive argumentate juridic în raport de considerentele pentru care instanţa de fond a admis acţiunea intimatei-reclamante S.C. R. SRL Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimată.
Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 128 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 734/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 742/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
