ICCJ. Decizia nr. 773/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 773/2009
Dosar nr. 3521.1/116/200.
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 103 din 22 aprilie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului G.S. prin curator G.E. formulată în contradictoriu cu pârâta C.S.E.M.P.H.A., având ca obiect anularea deciziei nr. 4696 din 19 octombrie 2005, obligarea pârâtei să emită o nouă decizie de încadrare în gradul I de handicap grav a reclamantului G.S. şi la despăgubiri morale şi materiale în valoare de 570.000 lei; să se menţioneze în decizie că reclamantul are sindromul L.Down, stare funcţională gravă, de la naştere, cu îngrijire şi supraveghere permanentă de la o altă persoană, valabil din 6 iulie 2005, permanent şi nerevizuibil; să se dispună expres şi emiterea planului de recuperare, readaptare şi integrare socială, care face parte integrantă din Decizia de încadrare în gardul de handicap, obligarea la repunerea în toate drepturile şi protecţia specială de care a fost frustrat, atât reclamantul, cât şi persoana care îl îngrijeşte şi supraveghează permanent (mama sa, G.E.), angajată cu contractul de muncă nr.630, în prezent desfăcut şi completat cu erori în carnetul de muncă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în ceea ce priveşte cererile reclamantului privitoare la încadrarea în gardul de handicap corespunzător afecţiunii de care suferă, se constată că, prin Decizia nr. 4696 din 19 octombrie 2005, pârâta C.S.E.M.P.H.A. a stabilit încadrarea în gradul I de handicap grav, cu asistent personal, nerevizuibil, diagnosticul clinic fiind cel de sindrom Longdon Down, deci ceea ce se cere prin acţiune, astfel că solicitările privitoare la conţinutul actului atacat sunt fără obiect şi au fost respinse.
Cererea de a fi obligată pârâta la eliberarea originalului deciziei medicale nu poate face obiectul prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru că nu există un refuz de eliberare a actului administrativ atâta timp cât i s-a eliberat o copie reclamantului, astfel că această cerere a fost respinsă, ca nefondată.
Prima instanţă a constatat că pârâta C.S.E.M.P.H.A. nu este abilitată legal în acordarea drepturilor care decurg din certificatul de handicap, competenţa revenind D.G.A.S.P.C. Caraş-Severin, motiv pentru care a respins cererile vizând aceste drepturi pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul G.S. şi curatorul G.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac, se arată că instanţa a reţinut greşit obiectul cauzei. Având în vedere că nu a primit Decizia din anul 2005, contestă Decizia nr. 4696 din 1 noiembrie 2007, care este anexată la primul dosar, înaintea declinării competenţei către Curtea de Apel Timişoara.
Susţine recurentul că CH nr. 1776/2005 este nul astfel că l-a contestat la data de 10 octombrie 2005, iar Decizia nr. 4696 din 19 noiembrie 2005 i-a fost comunicată la 1 noiembrie 2007, motiv pentru care este în termen să formuleze acţiune împotriva acesteia. solicită emiterea unei noi decizii de încadrare în gradul de handicap grav Sindrom Down cu persoană care să-l îngrijească şi supravegheze permanent precum şi a planului individual de recuperare, readaptare şi integrare socială cu plata tuturor drepturilor cuvenite.
Prin întâmpinare, intimata C.S.E.M.P.H.A. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând tardivitatea acţiunii, lipsa calităţii procesuale pasive, precum şi netemeinicia pretenţiilor reclamantului.
Susţine intimata că dosarul reclamantului G.S., în vârstă de 21 ani, pensionar urmaş cu gradul I de invaliditate din data de 12 iunie 2005, şi care se află în evidenţa C.E.P.H.A. Caraş-Severin, i-a fost înaintat cu o contestaţie care a fost înregistrată la data de 10 octombrie 2005 şi soluţionată prin Decizia nr. 4696 din data de 19 octombrie 2005. Contestaţia formulată era fără obiect, întrucât reclamantul era nemulţumit de faptul că CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005 nu s-a eliberat cu data de 1 iulie 2005 când a împlinit vârsta de 18 ani şi de asemenea că nu i s-a întocmit un program individual de recuperare - aspecte care nu sunt de competenţa sa. data de la care se acordă drepturile la cazurile noi pentru persoanele cu handicap care împlinesc vârsta de 18 ani, este stabilită de D.G.A.S.P.C. care este competentă teritorial în acest sens, motiv pentru care a confirmat concluziile Comisiei Teritoriale de încadrare în grad grav de handicap cu asistent personal şi valabilitate permanent, cu diagnosticul L.Down.
Arată intimata că reclamantul beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia privind protecţia specială a persoanelor cu dizabiltăţi încadrate în grad grav de
handicap, în baza CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005, confirmat prin Decizia nr. 4696 din 19 octombrie 2005, respectiv de facilităţile, serviciile şi prestaţiile stipulate. Plata asistentului personal sau prin opţiune a indemnizaţiei de însoţitor este numai de competenţa Primăriei locale.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de reclamantul-recurent prin curator G.E. şi a prevederilor art. 304 C. proc. civ., ţinând seama de toate susţinerile şi apărările părţilor, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Motivul de recurs ce vizează obiectul cererii de chemare în judecată şi respectiv termenul de formulare a contestaţiei împotriva Deciziei nr. 4696 din 19 octombrie 2005 emisă de intimată, nu poate fi reţinut întrucât prima instanţă nu a pus în discuţie excepţia tardivităţii acţiunii conform prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în lipsa dovezii de comunicare a actului atacat, cauza fiind analizată pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii.
Împrejurarea de altfel nedovedită că Decizia contestată i s-ar fi comunicat recurentul-reclamant la data de 1 noiembrie 2007, nu poate schimba data emiterii actului respectiv 19 octombrie 2005, act care se află la fila 9 din dosarul nr. 3521/1/2007 al Tribunalului Caraş-Severin.
Comisia Superioară din cadrul A.N.P.H. prin Decizia nr. 4696/19 octombrie 2005 a confirmat CH 1776 din 27 septembrie 2005 de încadrare în grad grav de handicap (asimilare grad I), cu asistent personal (plata unei persoane pentru îngrijire şi supraveghere permanentă), cu valabilitate permanent (pe termen nelimitat) cu diagnosticul: Sindrom L. Down, confirmând concluziile C.E.P.H.A. judeţ Caraş-Severin.
În mod corect prima instanţă a reţinut că prin Decizia contestată s-a stabilit încadrarea în gradul 1 de handicap grav, cu asistent personal, nerevizuibil, diagnostic clinic _ L.Down, astfel că cererile reclamantului privitoare la încadrarea în grad de handicap corespunzător afecţiunii de care suferă acesta sunt fără obiect şi au fost respinse.
Cum reclamantul nu a dovedit că prin actul administrativ contestat este vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim de către pârâta-intimată în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ criticile de nelegalitate formulate împotriva sentinţei instanţei de fond prin care s-a respins acţiunea, sunt neîntemeiate.
În cauză nu s-a dovedit existenţa unui refuz de eliberare a unui act administrativ, astfel cum s-a invocat prin acţiune, iar faţă de pretenţiile reclamantului-recurent îşi produce efecte juridice Decizia nr. 4696/2005 emisă de pârâta-intimată.
În raport cu împrejurările de fapt şi temeiurile de drept expuse mai sus, corect reţinute şi de instanţa de fond, Înalta Curte constată că motivele invocate prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la concluzia unei exercitări abuzive a dreptului de apreciere al autorităţii emitente în evaluarea situaţiei recurentului- reclamant, autoritate care a confirmat CH nr. 1776 din 27 septembrie 2005, prin Decizia contestată, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ca nefondat, menţinând sentinţa atacată ca fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul G.S. prin curator G.E. împotriva sentinţei civile nr. 103 din 22 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 774/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
