ICCJ. Decizia nr. 787/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 787/2009
Dosar nr. 6701/315/2008
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2274 din 15 septembrie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetentă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B.I., G.T., G.M., G.N. şi G.G. în contradictoriu cu pârâţii D.I., M.A.D.R., C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor Dâmboviţa şi C.L. de aplicare a Legii Fondului Funciar Ulmi.
În motivarea sentinţei se retine că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 73 din 30 decembrie 1991 emis de M.A.A. (în prezent M.A.D.R.), precum şi a titlului de proprietate nr. 2601 din 4 noiembrie 1992 emis de Comisia Judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Judecătoria Târgovişte, pe rolul căreia a fost înregistrată acţiunea, prin sentinţa civilă nr. 351 din 24 ianuarie 2008 rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 471 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, a trimis capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 73/1991 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Această din urmă instanţă astfel sesizată, în temeiul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a art. 158 alin. (1) şi art. 159 pct. 3 C. proc. civ., şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Ploieşti în raza căreia domiciliază reclamanţii, întrucât aceştia au optat pentru instanţa de la domiciliul lor (Curtea de Apel Ploieşti), existând în acest sens cererea lor încă din faza existenţei dosarului la Judecătoria Târgovişte.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâtul D.I., susţinând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează competenţa teritorială.
Astfel, recurenta susţine că instanţa Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa teritorială încălcând autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri rămase definitivă şi irevocabilă, respectiv sentinţa civilă nr. 351 din 24 ianuarie 2008 a Judecătoriei Târgovişte, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 471 din 8 aprilie 2008 a Tribunalului Dâmboviţa, prin care competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Totodată, arată recurenta, potrivit art. 158 alin. (5) C. proc. civ., „dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei", ori, în cazul de faţă, tocmai reclamanţii sunt cei care au făcut cererea la o instanţă necompetentă - Judecătoria Târgovişte, iar necompetenţa teritorială nu este de ordine publică.
Se mai precizează că hotărârea de declinare a competenţei teritoriale este nefondată şi raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanţii au ales ei înşişi competenţa Curţii de Apel Bucureşti în cadrul Dosarului nr. 832/2/2007 soluţionat de această instanţă prin sentinţa civilă nr. 2130 din 12 septembrie 2007 devenită irevocabilă prin nerecurare; această sentinţă reprezintă autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte atacarea Ordinului nr. 73 din 30 decembrie 1991 (acţiunea reclamanţilor cu acest obiect, fiind respinsă).
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, din punctul de vedere al competenţei teritoriale, reclamantul se poate adresa fie instanţei de la domiciliul său, fie celei de la domiciliul pârâtului, alegerea instanţei competente făcându-se prin însăşi cererea de chemare în judecată.
În speţă, reclamanţii-intimaţi au formulat o acţiune la Judecătoria Târgovişte, instanţă necompetentă materială să judece cererea de anulare a unui ordin emis de un organ administrativ central şi au solicitat declinarea competenţei privind acest capăt de cerere în favoarea Curţii de Apel Ploieşti - aceasta fiind instanţa pentru care au optat (instanţa de la propriul domiciliu).
Pentru aceste considerente, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, astfel că Înalta Curte cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.I. împotriva sentinţei civile nr. 2274 din 15 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 774/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 812/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
