ICCJ. Decizia nr. 838/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 838/2009
Dosar nr. 1472/59/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 124 din 7 mai 2008, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.T., în contradictoriu cu pârâţii M.E.C.I. şi C.N.R.E.D.
Soluţia astfel adoptată este consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul M.E.C.I. şi motivată prin aceea că actele atacate în justiţie de către reclamant nu sunt acte administrative.
Reclamantul a solicitat anularea Rezoluţiei din data de 10 octombrie 2006 a Comisiei de specialitate din cadrul C.N.A.T.D.C.U., precum şi a Rezoluţiei din data de 27 iunie 2007 a Comisiei de Contestaţii din cadrul C.N.A.T.D.C.U., date în Dosarul nr. 75717/2006 al M.E.C.I., privind respingerea cererii acestuia de recunoaştere a titlului de Doctor de drept, dobândit în Republica Moldova.
În raport cu prevederile art. 17 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.A.T.D.C.U. prima instanţă a concluzionat că aceste acte sunt emise în mod unilateral şi în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a acesteia, însă nu dau naştere, nu modifică sau sting raporturi juridice, recunoaşterea sau nerecunoaşterea titlului de doctor în drept dispunându-se prin ordinul ministrului.
Prin urmare, reţinând că aceste acte nu sunt acte administrative în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, putând fi atacate numai o dată cu ordinul prin care, eventual, este respinsă cererea reclamantului de recunoaştere a titlului de doctor în drept, prima instanţă a apreciat că excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul M.E.C.I., este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.T., solicitând modificarea ei în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., apreciindu-se că soluţia primei instanţe este criticabilă sub aspectul admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, întrucât pârâţii au depăşit orice termene pentru soluţionarea cererii, astfel că, deşi nu s-a finalizat această procedură prin emiterea unui ordin, este incidentă în speţă teza a II-a a art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv nesoluţionarea în termen legal a unei cereri.
Ca atare, conchide recurentul, Curtea a interpretat şi a aplicat în mod greşit textul de lege menţionat, deşi avea suficiente probe în aplicarea corectă a acestuia.
În acest context, pârâţii, în mod voit şi fără a avea la bază un criteriu de evaluare, au desconsiderat o activitate de cercetare de peste 10 ani care s-a concretizat într-o teză care trebuia să răspundă necesităţilor impuse de legislaţia unei ţări străine.
Recurentul-reclamant a ridicat unele obiecţiuni şi în ceea ce priveşte componenţa Comisiei de specialitate, întrucât unul dintre profesorii de prestigiu ar fi susţinut în mod nejustificat nerecunoaşterea titlului de doctor în drept, întocmind în schimb un referat favorabil altui solicitant care a plagiat în proporţie de peste 75% o lucrare a profesorului universitar dr. I.A., obiecţiuni care, în mod evident, nu pot fi examinate în această etapă procesuală, dată fiind modalitatea în care a fost soluţionată acţiunea în primă instanţă.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate de recurent şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, art. 8 din Legea nr. 554/2004 prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
În considerarea dispoziţiilor art. 28 din aceeaşi lege, jurisdicţia contenciosului administrativ este guvernată, aidoma oricărui proces civil, de principiul disponibilităţii, consacrat prin art. 129(6) C. proc. civ., potrivit căruia, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
În speţă, instanţa de contencios administrativ a fost investită a se pronunţa asupra legalităţii unor acte premergătoare emiterii ordinului de recunoaştere a titlului de doctor în drept sau de respingere a cererii, prin care se finalizează, în mod obligatoriu, procedura instituită prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.A.T.D.C.U., aprobat prin Ordinul nr. 3907/2006 al M.E.C.I. şi nicidecum asupra pretinsei vătămări ca i-ar fi fost cauzate reclamantului-recurent prin nesoluţionarea în termen a unei cereri, în sensul tezei a doua a art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004, cum se susţine în recurs, astfel încât criticile aduse din această perspectivă hotărârii atacate nu sunt justificate.
Pronunţându-se, în limitele acestei investiri, asupra acţiunii reclamantului, prima instanţă a reţinut în mod corect temeinicia excepţiei inadmisibilităţii acesteia, invocată de pârâtul M.E.C.I., actele premergătoare în discuţie care nu produc, prin ele însele, efectele juridice prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, putând fi supuse, conform art. 18 alin. (2) din aceeaşi lege, controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ numai odată cu actul final.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., indicat de recurent fără a fi însă dezvoltat, poate fi reţinut numai atunci când se invocă şi se constată încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convenţiile legal făcute au puterea de lege între părţile contractante.
Acest motiv de recurs este incident numai atunci când, sesizată fiind cu un diferend în legătură cu un act juridic unilateral sau bilateral şi nicidecum cu o pretinsă nesoluţionare în termen a unei cereri, instanţa l-a interpretat în mod greşit, schimbându-i natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic.
Or, în speţă, raportat la obiectul acţiunii reclamantului, nu s-a pus problema stabilirii naturii juridice sau conţinutului vreunui act juridic, în sensul acestui text de lege, instanţa examinând, în limitele investirii, îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru admisibilitatea unei acţiuni în contenciosul administrativ.
Faţă de cele expuse, constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii şi nu este incident în speţă nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul M.T. împotriva sentinţei nr. 124 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 832/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 839/2009. Contencios → |
|---|
