ICCJ. Decizia nr. 926/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 926/2009
Dosar nr. 2809/2/200.
Şedinţa publică din 19 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2477 din 30 septembrie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta M.C., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, anulat hotărârea nr. 9847 din 11 martie 2005, emisă de pârâtă şi a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000; a respins totodată excepţia tardivităţii acţiunii, invocată de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, cu privire la excepţia de tardivitate invocată în cauză că pârâta nu a făcut dovada datei la care a comunicat reclamantei hotărârea a cărei anulare se solicită, dată de la care se calculează termenul de 30 de zile în care poate fi sesizată instanţa, conform art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că, faţă de scopul reglementării, astfel cum rezultă din conţinutul art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobat prin Legea nr. 189/2000, dispoziţiile acestui act cu caracter reparator sunt aplicabile atât persoanelor care au suferit nemijlocit persecuţii din motive etnice cât şi celor care, pentru aceleaşi motive şi în aceeaşi perioadă, au resimţit persecuţia în mod indirect.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Ilfov, susţinând că, din dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 189/2000, rezultă că pot beneficia de aceste dispoziţii legale numai persoanele care au fost născute la data strămutării, inclusiv persoanele concepute şi au fost invocate în acest sens adresele nr. 12340 din 31 august 2005 şi nr. 12345 din 31 august 2005, emise de Ministerul Justiţiei.
S-a criticat hotărârea instanţei de fond şi pentru lipsa dovezilor din care să rezulte începutul şi sfârşitul perioadei de strămutare a părinţilor cu motivarea că Legea nr. 189/2000 acordă drepturi numai pentru perioada în care părinţii au fost strămutaţi şi s-au invocat prevederile Tratatului bilateral dintre România şi Bulgaria cu privire la termenul până la care autorităţile române erau obligate să evacueze ultimele zone, respectiv 30 septembrie 1940.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice după cum urmează: c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Normele de aplicare a ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002, în art. 2 au asimilat persoanelor strămutate pe cele expulzate, refugiate, precum şi pe cele care au făcut obiectul schimbului de populaţie, ca efect al tratatelor bilaterale.
Textele legale au avut în vedere persecuţia din motive etnice la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi în perioada strămutării, atâta vreme cât consecinţe traumatizante ale unei asemenea experienţe au fost suportate de toţi membrii familiei, iar scopul legii este acela al acordării unor drepturi compensatorii.
Rezultă în acest context că nici textul Tratatului de la Craiova, astfel cum a fost invocat în motivele de recurs şi nici adresele Ministerului de Justiţie, menţionate de recurentă, nu prezintă relevanţă din punctul de vedere al recunoaşterii calităţii intimatei de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu atât mai mult cu cât acestea din urmă, prin natura lor juridică, nu pot determina modificarea sau completarea dispoziţiilor legii.
În concluzie, intimata-reclamantă, născută pe teritoriul României, la data de 19 aprilie 1943, prin urmare în intervalul reglementat de Legea nr. 189/2000 este îndreptăţită să beneficieze de drepturile acordate prin acest act normativ, pentru perioada cuprinsă între data naşterii şi limita intervalului reglementat prin lege, respectiv 6 martie 1945.
Pentru aceste motive, constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii instanţei de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 2477 din 30 septembrie2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 925/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 929/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
