ICCJ. Decizia nr. 92/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 92/2009
Dosar nr. 350/64/2008
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul M.A. a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul şi pe calea contenciosului administrativ să dispună obligarea acestuia să îi efectueze procedura de evaluare profesională pentru perioada 1 decembrie 2006 – 16 noiembrie 2007, obligarea pârâtului să emită raportul de evaluare profesională pentru perioada 1 decembrie 2006 - 16 noiembrie 2007 şi în fine, obligarea lui la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că deşi în perioada 1 decembrie 2006 – 16 noiembrie 2007 a activat ca manager public asistent treapta a II-a în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, acesta a refuzat nejustificat să îi facă evaluarea profesională pentru perioada lucrată, respectiv anul 2007. A mai arătat că prin cererea din 28 martie 2008 a cerut pârâtului să efectueze evaluarea, doar până la introducerea acţiunii aceasta nu a dat curs cererii sale.
Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 75/ F din 29 mai 2008 a respins acţiunea formulată de reclamant ca fiind rămasă fără obiect.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că la termenul de judecată din 26 mai 2008 reclamantul a depus la dosar o precizare prin care învederează că acţiunea sa a rămas fără obiect, deoarece la data de 7 mai 2008 a semnat fără obiecţiuni raportul de evaluare a performanţelor profesionaleindividuale pentru perioada 1 decembrie 2006 – 12 noiembrie 2007, ataşând copia raportului de evaluare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, recurentul a susţinut că sentinţa atacată este parţial netemeinică şi nelegală, deoarece instanţa de fond a refuzat să-i acorde cheltuielile de judecată efectuate datorită întârzierilor în efectuarea procedurii de evaluare, din culpa exclusivă a pârâtei.
Examinând cauza în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de Morar Adrianeste fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Principiul care rezultă din dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., la baza căruia stă culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii, precum şi unicitatea procesului civil impun ca aceste cheltuieli să fie făcute cu procesul în toate fazele sale, necesar fiind ca în final partea care le cere să fi câştigat în proces.
În cauză intimatul – pârât este în culpă procesuală, întrucât nu a efectuat în termen evaluarea profesională a recurentului – reclamant.
Astfel potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (3) lit. a) din HG nr. 1209/2003, „în mod excepţional evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face şi în cursul perioadelor de evaluare, în următoarele cazuri:
- lit. a) - atunci când pe parcursul perioadei de evaluare raporturile de serviciu ale funcţionarului public încetează, se suspendă sau se modifică, în condiţiile legii, situaţie în care funcţionarul public va fi evaluat până la încetarea raportului de serviciu. Cum raportul de serviciu al reclamantului a încetat la data de 12 noiembrie 2007 iar raportul de evaluare a fost întocmit la data de 7 mai 2008 după acţionarea în judecată a pârâtului, acesta este în culpă procesuală, urmând a fi obligat la cheltuieli de judecată.
Cheltuielile de judecată cuprind de regulă taxele de timbru şi de procedură, plata expertizelor, onorariile de avocat şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat procesul va dovedi că le-a făcut şi că erau strict necesare bunei desfăşurări a judecăţii.
Recurentul – reclamant a făcut pe deplin dovada că cheltuielile efectuate cu taxele judiciare, sunt în cuantum de 80,6 lei iar onorariul de avocat în cuantum de 800 lei, astfel că recursul fiind întemeiat va fi admis, modificându-se sentinţa atacată în sensul obligării pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei vor fi menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A. împotriva sentinţei civile nr. 75/F din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că obligă Ministerul Economiei şi Finanţelor să-i plătească acestuia suma de 880,6 lei cheltuieli de judecată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 919/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 920/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
