ICCJ. Decizia nr. 950/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 950/2009

Dosar nr. 1537/33/2007

Şedinţa publică din 19 februarie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 180 din 14 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins acţiunea reclamantei Parohia Ortodoxă Română Siseşti formulată în contradictoriu cu Parohia Unită cu Roma Greco Catolică Siseşti, Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică de Maramureş şi Muzeul Judeţean de Istorie şi arheologie Maramureş, prin care solicita să se constate nulitatea absolută a deciziei de restituire nr. 345 din 24 iunie 2004 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, prin care s-a restituit Parohiei Greco Catolice din Siseşti imobilul înscris în CF, respectiv, un pavilion de vară şi, totodată, a respins excepţiile invocate în cauză de pârâte,cu cheltuieli de judecată

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că potrivit C.F. Siseşti asupra imobilul este intabulat dreptul de proprietate la 8 iulie 1910 a Bisericii Greco Catolice Siseşti.

După anul 1948, imobilul a fost preluat de Statul Român şi dat în administrarea Muzeului Judeţean Maramureş cu destinaţia „C.M.D.V.L.", muzeul memorial având în componenţă casa parohială în care a locuit părintele V.L., şcoala înfiinţată de acesta în 1905, pavilionul sau locul de adunare a românilor şi altarul vechii biserici din lemn, potrivit adresei din 19 iunie 2003.

Aprobarea înfiinţării acestui muzeu memorial a avut loc prin Decizia nr. 743 din 4 decembrie 1975 a fostului Consiliu popular al judeţului Maramureş – Comitetul executiv iar prin cererea înregistrată la Comisie sub nr. 2860 din 24 februarie 2003 Biserica Română Unită cu Roma Greco Catolică a solicitat retrocedarea imobilului înscris în C.F. care în tot acest interval de timp a rămas proprietatea sa tabulară.

Având în vedere aceste înscrisuri care constituie probe coroborate şi cu adresa din 11 februarie 2004 emisă de Primăria comunei Siseşti, instanţa de fond a reţinut că nu există nici un motiv de nulitate a deciziei atacate, pârâta de rândul 1 fiind pe deplin îndreptăţită la retrocedarea bunului de a cărui folosinţă a fost lipsită în mod abuziv.

Excepţiile procesuale invocate de pârâţi privind interesul reclamantei şi calitatea procesuală pasivă, instanţa de fond le-a respins ca nefondate, reţinând că interesul reclamantei rezultă din folosul practic urmărit prin demersul său judiciar, iar calitatea sa procesuală rezidă din afirmarea existenţei unei identităţi între persoana sa şi titularul dreptului afirmat, în strânsă legătură cu interesul, respectiv cu situaţia juridică pentru a cărei realizare este obligatorie calea justiţiei.

De asemenea, instanţa de fond a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie în considerarea calităţii sale de administrator al bunului litigios, preluat ca atare conform celor reţinute anterior, calitate în care poziţia sa procesuală poate prezenta relevanţă sub aspectul apărărilor vizând modalitatea de preluare în administrare a acestui bun. Pentru aceleaşi raţiuni s-a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Maramureş.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Parohia Ortodoxă Română Siseşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice.

S-a învederat, prin motivele de recurs, că instanţa de fond nu a cercetat fondul pricinii. Astfel, s-a arătat că apărarea reclamantei a fost aceea ca pavilionul este o anexa, un foişor deschis, în care aveau loc agape, se desfăşurau mesele cu ocazia sărbătorilor religioase şi el nu a fost niciodată în administrarea Muzeului Judeţean Maramureş şi că nu avea de ce acest obiectiv să fie în administrarea muzeului, pentru că nu este o clădire de patrimoniu, aşa cum este şcoala, clădirea care este muzeu, după anul 1948 împreună cu biserica au trecut în proprietatea Parohiei Ortodoxe Romane Siseşti. De asemenea, s-a precizat că nici reprezentanţii Primăriei Siseşti şi nici cei ai muzeului nu au fost efectiv în teren, la faţa locului să vadă ce se cere la legea specială de retrocedare, unde sunt amplasate construcţiile şi în folosinţa cui se află acestea.

S-a apreciat de către recurentă că trebuie efectuate în cauză două expertize, una topografică şi una în construcţii care să stabilească exact ce a constituit obiect al reconstituiri, pe ce amplasament se află bunurile restituite şi în folosinţa cui, regimul pavilionului de vară anexă fiind diferit de regimul muzeului memorial din Siseşti, ultimul fiind de necontestat o construcţie distinctă.

S-a solicitat de către recurenta Parohia Ortodoxă Român Siseşti, în consecinţă, apreciindu-se că se impune completarea probaţiunii, în principal admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, şi în subsidiar, admiterea căii de atac şi modificarea sentinţei recurate în sensul admiterii acţiunii reclamantei aşa cum a fost formulată în scris.

Recurenta Parohia Ortodoxă Română Şişeşti a depus, în recurs, o expertiză tehnică topografică extrajudiciară, efectuată la cererea reclamantei de către expertul P.C.G., de care însă, în temeiul prevederilor art. 305 C. proc. civ. - potrivit cărora în instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse până la închiderea dezbaterilor - nu se va ţine seama la soluţionarea căii de atac. Or, prin noţiunea de „înscrisuri", admisibile a fi administrate în recurs, se înţeleg toate actele scrise, emanate de la părţile din proces sau de la terţi, susceptibile să contribuie la stabilirea adevărului în raporturile dintre părţi şi la corecta soluţionare a litigiului; sunt asimilate cu înscrisurile şi relaţiile scrise solicitate de instanţa de recurs de la diferite autorităţi şi instituţii publice, dar nu pot avea un asemenea caracter, cum s-a stabilit constant în jurisprudenţă, declaraţiile date de martori, chiar în formă autentificată, după judecarea cauzei de către instanţa de fond, cererile recurentului sau intimatului de chemare la interogatoriu a părţilor, cererile de efectuare a unei cercetări locale sau de efectuare a unei expertize judiciare sau cererile de administrare a probei cu o expertiză extrajudiciară.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, cum a reţinut şi instanţa de fond, în condiţiile art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile ordonanţei de urgenţă.

S-a probat în cauză, la judecata în faţa primei instanţe, că proprietar tabular asupra imobilului anexă gospodărească în intravilan înscris în C.F figurează Biserica Greco Catolică Sişeşti din anul 1910 şi că din anul 1948 acest imobil a fost preluat de Statul român şi dat ulterior în administrarea Muzeului Judeţean Maramureş cu destinaţia „C.M.D.V.L." (având în componenţă casa parohială în care a locuit părintele V.L., şcoala înfiinţată de acesta în anul 1905, pavilionul sau locul de adunare a românilor şi altarul vechii biserici din lemn), astfel că pârâta Parohia Unită cu Roma Greco Catolică a fost îndreptăţită, conform art. 1 alin. (1) din OUG nr. 94/2000, la retrocedarea, prin Decizia nr. 345 din 24 iunie 2004 a Comisiei speciale de retrocedare a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, nudei proprietăţi asupra imobilului în discuţie.

În aceste condiţii, reţinând că motivele invocate de reclamantă sunt neîntemeiate şi că sentinţa atacată este legală şi temeinică, urmează a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta Parohia Ortodoxă Română Sişeşti împotriva sentinţei civile nr. 180 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurenta va fi obligată, pe temeiul culpei procesuale, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata în favoarea intimatei Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Şişeşti a sumei de 392 RON şi la plata în favoarea intimaţilor Consiliul Judeţean Maramureş şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş a sumei de 666 RON, reprezentând cheltuieli de judecată suportate în recurs

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Parohia Ortodoxă Română Siseşti, împotriva sentinţei civile nr. 180 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimata Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Sisteşti în cuantum de 392 RON şi către intimaţii C.J. Maramureş şi Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş în cuantum de 666 RON, reprezentând cheltuieli de transport.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 950/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs