ICCJ. Decizia nr. 970/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 970/2009
Dosar nr. 12808/3/2008
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 noiembrie 2007 şi precizată ulterior, la 19 februarie 2008, reclamanta N.I.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C.N.P.A.S., Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, I.N.E.M.R.C.M., anularea deciziei de depensionare emisă de I.N.E.M.R.C.M., solicitând să se dispună repunerea în gradul de invaliditate de la 1 noiembrie 2007, de când a fost depensionată şi obligarea la acordarea pensiei anticipate.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că actele contestate sunt nelegale, întrucât nu au avut în vedere multiplele afecţiuni de care suferă şi care anterior emiterii acestor acte, au determinat organele competente să-i acorde pensie de invaliditate. Cele două comisii consultative, pentru afecţiuni neurologice, oftalmologice şi psihiatrice din 1 august 2007 şi Comisia Superioară din 2 august 2007, au stabilit în mod grosolan starea sa de sănătate, având în vedere că, de 7 ani, a fost pensionată medical, gradul II.
La 6 septembrie 2007, C.N.P.A.S. a emis Decizia nr.763 din 6 septembrie 2007, către A.O.F.M. Bucureşti, sector 3, iar prin Decizia nr. 186023 din 1 noiembrie 2007, a fost depensionată cu motivaţia sistării plăţii pensiei cu data de 1 noiembrie 2007, întrucât nu a mai fost încadrată în nici un grad de invaliditate.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei actele contestate şi înscrisurile cu caracter medical.
Prin întâmpinare, pârâtul I.N.E.M.R.C.M. a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că, la cererea Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, S.E.M.R.C.M. sector 3 s-a dispus internarea reclamantei în institut pentru consultaţii şi investigaţie, în urma cărora s-a stabilit că aceasta are capacitatea de muncă păstrată, nu se încadrează în grad de invaliditate şi poate lucra cu program integral. Susţine pârâta că a transmis raportul de expertiză medicală Casei de Pensii a Municipiului Bucureşti, S.E.M.R.C.M. sector 3, care a emis Decizia nr. 2232 din 10 octombrie 2007 de depensionare a reclamantei.
Pârâtul a respins contestaţia reclamantei, întrucât aceasta nu a depus documente medicale care să ateste agravarea stării de sănătate ulterior internării în institut.
Prin încheierea de la 1 aprilie 2008, a fost disjunsă cererea referitoare la anularea adresei nr. 763 din 6 septembrie 2007, emisă de intimat, formându-se prezentul dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 2805 din 1 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, arătând că actul juridic contestat, respectiv adresa nr. 763 din 6 septembrie 2007, a fost emis de C.N.P.A.S., I.N.E.M.R.C.M., instituţie publică centrală cu personalitate juridică, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din HG nr. 13/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2128 din 2 septembrie 2008, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile HG nr. 400/2001 şi ale HG nr. 1229/2005, cu rezultatele examenelor clinice, paraclinice şi de laborator efectuate în legătură cu starea de sănătate a reclamantei şi din care rezultă ca diagnostic al deficienţei funcţionale în cazul său boală, iar nu handicap, concluzii care nu au fost infirmate prin alte dovezi medicale ulterioare, de către petentă.
Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs în termenul legal, reclamanta N.A., solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată şi al obligării intimatului pârât la plata daunelor morale pricinuite, în sumă de 30.000 lei (RON).
Recurenta a susţinut, în esenţă, că, în mod eronat şi printr-o analiză superficială a diagnosticelor sale, stabilite prin acte medicale, după o perioadă de 7 ani cât a fost încadrată în gradul II de invaliditate şi a primit pensie corespunzătoare, intimatul pârât a decis depensionarea sa, fără nici o motivaţie reală.
A arătat că, greşit s-a stabilit că este aptă de muncă şi i s-a luat sursa de venit, în ciuda afecţiunilor multiple şi grave pe care le are şi care au determinat încadrarea sa timp de 7 ani în grad de invaliditate II, potrivit deciziei nr. 863 din 8 februarie 2007.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile recurentei, precum şi cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este legală şi temeinică, pentru considerentele care se vor expune în continuare.
Drepturile de pensie ale recurentei au fost stabilite începând cu data de 4 decembrie 2001, fiind pensionată cu gradul II de invaliditate.
La data de 30 iulie 2007, recurenta reclamantă a fost internată la I.N.E.M.R.C.M. iar, în urma verificării stării de sănătate şi a analizelor efectuate, s-a constatat că aceasta a redobândit capacitatea de muncă. Aceasta este motivul pentru care intimatul I.N.E.M.R.C.M. a emis Decizia nr. 763 din 6 septembrie 2007, urmând a o depensiona pe recurentă.
În urma deciziei menţionate, Comisia de Expertiză Medicală nr. 3 a decis încadrarea recurentei în gradul 0 de invaliditate, începând cu data de 1 noiembrie 2007, prin Decizia asupra capacităţii de muncă nr. 2232 din 10 octombrie 2007.
Ulterior, prin Decizia nr. 186023 din 1 noiembrie 2007, Casa de Pensii a sectorului 3, Bucureşti a sistat plata pensiei, întrucât reclamanta nu a mai fost încadrată în grad de invaliditate.
Potrivit dispoziţiilor art. 62 din Legea nr. 19/2000:
„(1) Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale, în funcţie de afecţiune, la intervale de 6-12 luni, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de casele teritoriale de pensii.
(2) După fiecare revizuire, medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul casei teritoriale de pensii emite o nouă decizie prin care se stabileşte, după caz.
a) menţinerea în acelaşi grad de invaliditate.
b) încadrarea în alt grad de invaliditate.
c) încetarea calităţii de pensionar de invaliditate, ca urmare a redobândirii capacităţii de muncă.
(3) Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis Decizia de revizuire medicală."
Având în vedere că, după efectuarea examenelor clinice, paraclinice şi de laborator efectuate conform HG nr. 1229/2005, s-a stabilit că recurenta are capacitate de muncă păstrată, putând lucra cu program integral şi întrucât aceasta nu a infirmat aceste constatări printr-o expertiză medicală de specialitate, singura soluţie pe care o putea pronunţa prima instanţă era de a menţine actele contestate. Aceasta deoarece, în contencios administrativ, controlul judecătoresc este limitat la analiza legalităţii actului constatat, instanţa neputând să cenzureze oportunitatea lui şi să se subroge în drepturile autorităţii publice de resort.
În cauză, în măsura în care expertizele medicale contestate nu au fost combătute, prin acte cu forţă probatorie egală, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, recursul de faţă urmând a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N.A. împotriva sentinţei civile nr. 2128 din 2 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 956/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 972/2009. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
