ICCJ. Decizia nr. 969/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 969/2009
Dosar nr. 5046/2/200.
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 22 august 2008, reclamantul C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi cultelor, suspendarea executării ordinelor nr. 156 din 9 iulie 2008 şi nr. 170 din 11 iulie 2008, emise de autoritatea pârâtă şi a actelor premergătoare şi subsecvente acestora, în temeiul art. 15 din Legea nr. 156 din 9 iulie 2007.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin ordinul nr. 156 din 9 iulie 2007 s-a dispus încetarea, înainte de expirarea duratei prevăzute, a contractului de management nr. 20 din 30 ianuarie 2007, încheiat în calitate de manager al Teatrului Naţional din Târgu Mureş.
A mai arătat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actelor administrative, date fiind complexitatea actului de conducere, administrare şi gestionare a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, dificultăţile inerente interimatului funcţiei de manager, motivele temeinice de fapt şi de drept care susţin demersul său procesual faţă de actele atacate, necesitatea menţinerii continuităţii actului de conducere, pagubele iminente, cu consecinţe greu de cuantificat, ce s-ar putea produce pe diverse paliere şi vădita nelegalitate a actelor atacate.
Prin sentinţa nr. 2437 din 25 septembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aşa cum sunt definite în art. 2 lit. s) şi t) din Legea nr. 554/2004.
Sentinţa menţionată a fost atacată cu recurs, în temeiul prevăzut de art. 14 alin (4) din Legea nr. 554/2004, de către reclamant, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-reclamant a arătat că sentinţa atacată cuprinde o motivare succintă şi neconvingătoare, nu analizează mijloacele de probă prezentate în susţinerea cererii şi concluziile pe fondul cauzei.
În ceea ce priveşte condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea executării actelor administrative, a arătat că iminenţa producerii unei pagube rezultă din Ordinul nr. 170 din 11 iulie 2008, potrivit căruia pe data emiterii lui, contractul de management al recurentului-reclamant a încetat de drept, interimatul funcţiei urmând a fi fost asigurat pe o perioadă de maxim 60 de zile lucrătoare, până la data de octombrie 2008.
De asemenea, a arătat că intimatul-pârât nu a respectat actele normative care legiferează organizarea concursului pentru ocuparea postului în discuţie, suspendarea executării ordinului fiind necesară pentru menţinerea continuităţii actului de conducere, în scopul evitării unor efecte negative determinate de existenţa unei perioade de interimat.
În fine, recurentul-reclamant a arătat că vătămarea care i-a fost produsă rezidă în modul subiectiv şi tendenţios în care Comisia i-a evaluat performanţele manageriale şi din caracterul vădit ilegal al ordinelor atacate, în sensul considerentelor expuse pe larg în cererea de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului nr. 4223/2/2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a arătat că recursul este inadmisibil, de vreme ce art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanţa poate să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond, excluzând posibilitatea formulării unei căi de atac.
În altă ordine de idei, intimatul-pârât a arătat că sentinţa recurată este temeinică şi legală, pentru că instanţa de fond a analizat în mod corect motivele de fapt şi de drept invocate de ambele părţi în susţinerea interesului lor, precum şi materialul probator administrat în cauză, ajungând la concluzia că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aşa cum au fost definite prin lege şi interpretate în jurisprudenţă.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri, admisibilă conform art. 305 C. proc. civ., recurentul-reclamant depunând la dosar, în copie, adeverinţa nr. 1355 din 14 octombrie 2008, emisă de Teatrul Naţional Târgu Mureş , din care rezultă că începând cu data de 3 octombrie 2008 nu mai este angajatorul instituţiei, adresa nr. 2417/D.A.I. din 8 octombrie 2008, prin care Ministerul Culturii a nominalizat o altă persoană (directorul adjunct) pentru a asigura buna desfăşurare a activităţii teatrului, o notă de constatare întocmită de dirigintele de şantier care a efectuat lucrările de reparaţii şi modernizarea clădirii Teatrului Naţional Târgu Mureş în perioada 1 iunie-31 decembrie 2007 şi raportul de activitate al directorului general pentru perioada 1 ianuarie 2007-3 ianuarie 2008.
Înalta Curte constată, în prealabil, că recursul a fost exercitat în temeiul art. 14 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia hotărârea pronunţată asupra suspendării poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care suspendarea executării este solicitată concomitent sau ulterior sesizării instanţei cu acţiunea principală având ca obiect anularea actului administrativ, conform normei de trimitere cuprinse în art. 15 alin. (2) din aceeaşi lege.
Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Curte constată că recursul nu este fondat.
Sentinţa atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, expuse într-o manieră clară şi concisă, îndeplinind exigenţele impuse de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, hotărârea instanţei de fond reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 14 alin. (1), la care face trimitere art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte condiţiile în care poate fi dispusă măsura de protecţie provizorie a suspendării executării actului administrativ .
Actele administrative deduse judecăţii sunt ordinele nr. 156 din 9 iulie 2008 şi nr. 170 din 11 iulie 2008, prin care Ministrul Culturii şi Cultelor a aprobat rezultatul Comisiei de evaluare a performanţelor manageriale ale conducătorilor instituţiilor publice de spectacole sau concerte, aflate în subordinea Ministerului Culturii şi Cultelor, privind performanţele manageriale ale recurentului-reclamant, în calitatea sa de director general al teatrului Naţional Târgu Mureş şi a dispus încetarea contractului de management, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. c) şi OG nr. 26/2005, privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 15 lit. a) din contractul de management nr. 20 din 3 ianuarie 2007.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative pentru suspendarea actului administrativ: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Cazul bine justificat este definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.
În cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudiciat fondul litigiului, astfel că îndeplinirea condiţiei amintite mai sus trebuie să poată fi uşor sesizată, printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Cu privire la paguba iminentă, aşa cum este ea definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că probele cauzei nu sunt de natură să formeze convingerea instanţei în sensul existenţei unui risc de prejudiciu material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a activităţii instituţiei publice, greu sau imposibil de înlăturat în cazul în care în final ordinele contestate ar fi anulate.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat, neexistând motive de casare sau de modificare a sentinţei, conform art. 304 pct. 7, 8 şi 9 sau 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva sentinţei civile nr. 2437 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 968/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 971/2009. Contencios → |
|---|
