ICCJ. Decizia nr. 971/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 971/2009
Dosar nr. 317/32/200.
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 mai 2008, reclamantul P.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Arhivele Naţionale ale României, anularea dispoziţiei nr. 236 din 29 aprilie 2009 a Directorului General al Arhivelor Naţionale, precum şi, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului administrativ menţionat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, în mod nelegal, prin dispoziţia contestată a fost sancţionat disciplinar cu retrogradarea din funcţia publică de conducere de director al Direcţiei Judeţene Neamţ a Arhivelor Naţionale, în funcţia publică de execuţie de consilier clasa I, gradul profesional superior, treapta I, pe o perioadă de un an.
A mai susţinut că, prin executarea dispoziţiei respective i se aduce atingere onoarei şi imaginii sale publice şi i se produce o pagubă materială iminentă, prin reducerea nejustificată a drepturilor salariale pe o perioadă de un an, în condiţiile în care actul administrativ atacat este lovit de nulitate, pentru nerespectarea dispoziţiilor HG nr. 1210/2003, iar el nu a comis abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal , prin încheierea pronunţată în şedinţa de la 7 iulie 2008 în dosarul nr. 317/32/2008, a respins cererea de suspendare a dispoziţiei nr. 236 din 29 aprilie 2008 emisă de pârâtă, ca nefondată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că, în cauză, nu au fost îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 15 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În esenţă, prima instanţă a apreciat că împrejurările de fapt şi de drept ale pricinii nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra dispoziţiei contestate, eventualul prejudiciu material suferit poate fi acoperit prin plata drepturilor salariale în cazul admiterii acţiunii, cât despre atingerea adusă onoarei şi imaginii publice, aceasta nu se circumscrie noţiunii de „pagubă iminentă" prevăzută de lege.
Împotriva sus-menţionatei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul P.C., invocând generic prevederile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., fără ca motivele expuse să poată fi încadrate într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Apreciază recurentul că modul în care s-a desfăşurat activitatea Comisia de disciplină care a finalizat cercetările la un singur termen este nelegal, pentru că nu a avut posibilitatea să fie prezent, fiind privat de dreptul de apărare prevăzut de lege.
Susţine recurentul că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară iar actul de sancţionare este nelegal datorită faptului că instituţia pârâtă nu a respectat prevederile art. 78 alin. (3), art. 79 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată privind Statutul funcţionarilor publici şi mai mult dispoziţii legale, enumerate de recurent din HG nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a Comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice.
Cu privire la pagubă, se arată că prin dispoziţia de sancţionare i s-au diminuat drepturile salariale cu cca. 1500 lei, ceea ce reprezintă o pagubă însemnată, în sensul procedurilor legale invocate.
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Arhivele Naţionale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul nu s-a conformat exigenţelor impuse de art. 3021 şi art. 303 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu a dezvoltat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., astfel că sub acest aspect recursul este nemotivat.
Se arată că prin sentinţa civilă nr. 110 din 17 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 317/2008 a fost respinsă ca nefondată acţiunea în contencios administrativ formulată de recurent.
Analizând hotărârea recurată sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 15 coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral instanţei competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat.
Analizând prima condiţie prevăzută de lege pentru admiterea cererii de suspendare a actului administrativ de sancţionare, în mod corect, prima instanţă a reţinut că împrejurările de fapt şi de drept ale cauzei nu sunt de natură să creeze o serioasă îndoială asupra legalităţii dispoziţiei nr. 236/2008 emisă de Directorul General al Arhivelor Naţionale.
Susţinerile recurentului că nu a săvârşit nici o abatere disciplinară nu reprezintă „împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Astfel cum s-a motivat prin întâmpinare acţiunea reclamantului prin care a solicitat anularea actului de sancţionare a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 110 din 17 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Înalta Curte constată că paguba iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu material viitor dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actul în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligaţii a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Nici această condiţie nu este îndeplinită în speţă, pentru că simpla susţinere potrivit căreia paguba iminentă constă în lipsirea reclamantului de drepturile salariale, nu satisface cerinţele art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., constatând că sentinţa atacată prin care s-a respins cererea de suspendare a actului administrativ de sancţionare, conform art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 este temeinică şi legală, recursul formulat de recurentul-reclamant a fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul P.C. împotriva încheierii pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, la termenul din 7 iulie 2008 în dosarul nr. 317/32/2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 969/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 973/2009. Contencios → |
|---|
