ICCJ. Decizia nr. 976/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 976/2009
Dosar nr. 391/46/2008
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 119/F-C din 3 septembrie 2008 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca tardiv formulată, acţiunea reclamantei L.R.D. împotriva pârâtei C.C.S.D., având ca obiect contestarea valorii imobilului din Piteşti, judeţul Argeş, indicate în Decizia nr. 1017 din 30 ianuarie 2007 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că reclamanta trebuia să formuleze acţiunea în termenul de 6 luni calculat de la data la care autoritatea avea obligaţia legală de a soluţiona plângerea prealabilă, adică, potrivit art. 7 alin. (4) coroborat cu art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, în termenul de 30 de zile de la primirea contestaţiei de către autoritate. În raport de dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din aceeaşi lege, rezultă, consideră prima instanţă, că ultima zi în care putea fi depusă contestaţia era 2 februarie 2008. Cum cererea de faţă a fost înregistrată la 16 mai 2008, ea este tardiv formulată.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat recurs, în termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 1 şi pct. 9, precum şi dispoziţiile cu caracter general cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
În esenţă, recurenta critică soluţia adoptată de prima instanţă sub următoarele aspecte:
1. Instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, deoarece din practicaua hotărârii reiese că la judecarea cauzei a participat un singur judecător, iar art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificat prin art. I pct. 15 din Legea nr. 262/2007 prevede expres că în litigiile de natura celui de faţă completul de judecată este format din doi judecători.
2. Hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004. Recurenta susţine că raţionamentul instanţei este greşit întrucât ignoră regula potrivit căreia „unde legea nu distinge nici interpretul nu trebuie să distingă", introducând restricţii neprevăzute de lege.
Prin întâmpinarea formulată, intimata C.C.S.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că Legea nr. 554/2004 a fost modificată prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea OUG nr. 100/2007, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, inclusiv dispoziţiile art. 10 alin. (1) invocate de recurentă, la data soluţionării cauzei în primă instanţă completul fiind legal constituit.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, intimata susţine că soluţia criticată este legală, fiind de acord cu interpretarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 în sensul celor reţinute de Curtea de apel. În plus, afirmă că recurenta era chiar decăzută din dreptul de a formula contestaţie împotriva Deciziei nr. 1017/2007, întrucât aceasta a fost emisă la data de 30 ianuarie 2007 iar acţiunea a fost înregistrată la data de 19 mai 2008, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, potrivit dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată prin prisma celor două motive de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Recurenta-reclamantă L.R.D. a atacat în contencios administrativ Decizia nr. 1017 din 30 ianuarie 2007 emisă de intimata-pârâtă C.C.S.D. în cadrul procedurii prevăzute de art. 13 alin. (1) şi art. 16 alin. (7) din Titlul VII – Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Această decizie i-a fost comunicată recurentei la data de 29 mai 2007. Plângerea prealabilă a fost formulată la data de 27 iunie 2007, în termenul legal prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrată la autoritate la data de 2 iulie 2007.
Intimata-pârâtă a soluţionat plângerea prealabilă la data de 22 noiembrie 2007, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (4) din aceeaşi lege.
Cererea de chemare în judecată a fost depusă la Curtea de Apel Piteşti la data de 16 mai 2008.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. a ) din Legea nr. 554/2004: „Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la.
a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă."
În speţă, din cele arătate anterior, rezultă cu claritate că acest termen a fost respectat (22 noiembrie 2007-16 mai 2008), deci acţiunea a fost formulată în interiorul termenului de prescripţie reglementat de legiuitor, dar şi cu respectarea termenului de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Prima instanţă şi-a fundamentat soluţia adoptată pe dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c), potrivit cărora termenul de 6 luni curge de la „data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii". Ca argument a reţinut că dacă s-ar aplica nediferenţiat dispoziţia de la lit. a) a textului de lege, s-ar putea ajunge la situaţia absurdă a formulării acţiunilor peste mulţi ani de zile.
Chiar dacă s-ar accepta teza Curţii de apel, a incidenţei dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. c), concluzia formulării acţiunii în termenul legal se impune în raport de prevederile cuprinse în art. 11 alin. (2) din lege, potrivit cărora:
„Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. 1, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului".
Or, este notorie practica intimatei C.C.S.D. de a soluţiona cu mare întârziere majoritatea cererilor care îi sunt adresate în procedura reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, invocând numărul mare de dosare şi complexitatea procedurii. Cunoscând această situaţie de fapt, care poate fi circumscrisă noţiunii generice de „motiv temeinic", recurenta a aşteptat soluţionarea plângerii sale administrative, chiar şi peste termenul legal de 30 de zile, iar această atitudine, în contextul special examinat, apare ca fiind legitimă.
Pe de altă parte, poziţia autorităţii publice intimate, de a invoca o atare excepţie fondată tocmai pe culpa sa, apare ca fiind o veritabilă aplicaţie a adagiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.
Cât priveşte argumentul de reductio ad absurdum utilizat de prima instanţă, Înalta Curte constată că acesta nu poate fi reţinut, câtă vreme alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 554/2004 stabileşte că, indiferent de momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 6 luni, cererea de chemare în judecată poate fi introdusă „nu mai târziu de un an de la data comunicării actului", iar alin. (5) califică acest din urmă termen ca fiind de decădere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) şi (5) C. proc. civ. se va admite recursul şi se va casa sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Primul motiv de recurs, referitor la compunerea completului de judecată este vădit nefondat.
Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, invocate de recurentă, au fost modificate prin art. VI1 din OUG nr. 100/2007, astfel cum a fost introdus prin Legea de aprobare nr. 97 din 15 aprilie 2008, aşa încât la data soluţionării cererii, 3 septembrie 2008, completul de judecată a fost legal constituit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta L.R.D. împotriva sentinţei civile nr. 119/F-C din 3 septembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 972/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 978/2009. Contencios → |
|---|
