ICCJ. Decizia nr. 1019/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1019/2010
Dosar nr.833/2/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Sentinţa nr. 1860 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamantei CNSAS în contradictoriu cu B.M. şi în consecinţă a fost constatată calitatea de colaborator al securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii introductive a reţinut că, în cauza dedusă judecăţii, a fost identificat dosarul de reţea a cărui titulară este pârâta, iar analiza materialelor informative relevă faptul că pârâta a pus la dispoziţia organelor fostei securităţi, în mod voluntar, locuinţa sa, unde a fost introdusă reţeaua informativă formată din cadrele unităţii.
Instanţa a concluzionat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca pârâta să fie considerată colaborator al securităţii, înlăturând apărările formulate cu privire la faptul că nu a semnat niciun angajament.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 - art. 3041 C. proc. civ.
A arătat că instanţa a încălcat dreptul său la apărare, prevăzut de lege, întrucât a respins proba cu expertiză grafologică solicitată în cauză, ca inutilă şi neconcludentă, având în vedere starea de sănătate a pârâtei, respectiv faptul că recurenta este paralizată, în condiţiile în care se pot prezenta scripte de comparaţie.
A arătat că nu a fost niciodată colaborator al securităţii şi nu a pus niciodată casa sa la dispoziţia organelor de securitate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat în temeiul dispoziţiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond, pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenţie se apără drepturi concrete şi efective, iar orice ingerinţă în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.
Înalta Curte analizând actele dosarului a constatat că, pe întreg parcursul desfăşurării cauzei la instanţa de fond, recurenta-pârâtă a contestat calitatea de colaborator al securităţii ce i s-a atribuit de către intimată.
Faţă de împrejurarea că recurenta-pârâtă a negat permanent oferirea locuinţei pentru scopul incriminat de lege, Înalta Curte apreciază că probarea autenticităţii înscrisului ce se contestă, respectiv a angajamentului, este necesară, utilă şi pertinentă în cauză, asigurându-se astfel respectarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv a dreptului la un proces echitabil.
Pentru aceste considerente se impune ca probatoriul administrat să fie completat în sensul stabilirii fără nicio putinţă de tăgadă a faptului incriminat sau nu de reclamant, pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
De altfel, Înalta Curte are în vedere şi faptul că instanţa de fond nu a dat dovadă de rol activ în vederea aflării adevărului.
În practica judiciară, menţinută constant de Înalta Curte în această privinţă, se admite întotdeauna ideea că un înscris, care nu a fost recunoscut la interogatoriu sau verificat ca valabil, nu poate sta la baza unei hotărâri judecătoreşti de admitere a unei acţiuni.
În cauza dedusă judecăţii recurenta-pârâtă a declarat expres că nu recunoaşte angajamentul prezentat de intimatul-reclamant, a tăgăduit permanent acest lucru, iar instanţa de judecată are obligaţia de a proceda la efectuarea verificărilor necesare, nefiind acceptată teoria instanţei de fond cu privire la boala actuală a recurentei, întrucât verificarea înscrisului respectiv poate fi efectuată pe calea unei expertize grafice.
Pentru aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond pentru completarea probatoriului necesar în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de B.M. împotriva Sentinţei nr. 1860 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1018/2010. Contencios. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1020/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
