ICCJ. Decizia nr. 1015/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1015/2010
Dosar nr.943/57/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin Încheierea nr. 14/F/CA din 15 septembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamantul M.C.F. în contradictoriu cu Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General, în sensul că a fost suspendată Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa învestită cu soluţionarea cererii introductive, privind anularea actului administrativ atacat, a reţinut că reclamantul a solicitat şi suspendarea acestui act până la pronunţarea pe fond a cauzei, iar în urma analizării actelor şi lucrărilor dosarului a constatat că în cauza dedusă judecăţii sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului atacat.
Astfel, instanţa a reţinut existenţa cazului bine justificat raportat la faptul că prin ordinul atacat a fost eliberat reclamantul din funcţia deţinută şi apoi a fost numit într-o altă funcţie cu atribuţii de coordonare a activităţii unităţii pârâte, fără plata drepturilor salariale corespunzătoare funcţiei, dispoziţii care sunt de natură a crea o puternică îndoială asupra legalităţii actului.
Instanţa a reţinut îndeplinită în cauză şi condiţia pagubei iminente, apreciind că prin punerea în executare a actului atacat s-ar crea un prejudiciu important reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta a arătat că intimatul a fost numit să coordoneze activitatea Comisariatului Judeţean de Mediu Hunedoara, astfel încât, în cauza de faţă, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de lege, respectiv condiţia cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
Recurenta a precizat că actul administrativ atacat, obiect al cererii de suspendare de faţă, a fost emis ca urmare a apariţiei OUG nr. 37/2009 şi a respectat condiţiile de legalitate la data emiterii lui, astfel încât nu există motive care să determine cazul bine justificat, aşa cum este definit de norma legală.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat în temeiul dispoziţiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 şi art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât şi în faza sesizării instanţei cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.
Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia de autenticitate şi de veridicitate şi că acest act administrativ constituie el însuşi titlu executoriu.
A nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operaţie juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situaţie de excepţie, care poate fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituţie) sau judecătorească, dar în limitele şi condiţiile prevăzute de lege.
În cauza de faţă dedusă judecăţii ne aflăm în situaţia prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanţa având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
Dispoziţiile mai sus citate prevăd obligaţia îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiţii se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine faptul că reclamantul prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenţei unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia, fiind arătate şi diligenţele depuse de reclamant şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, iar Înalta Curte reţine că toate aceste situaţii sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Înalta Curte a constatat că instanţa de fond a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale atât în sistemul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecţie a drepturilor şi intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.
Simpla referire la instrumentele juridice naţionale şi internaţionale nu poate fundamenta însă, prin ea însăşi, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu intervine de drept.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.
Or, prin sentinţa recurată, instanţa a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ, reţinând existenţa în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică emitentă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a prezentat situaţia de fapt şi de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General împotriva Încheierii nr. 14/F/CA din 15 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 februarie 2010.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 1014/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1017/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
