ICCJ. Decizia nr. 1207/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1207/2010
Dosar nr. 6509/2/2008
Şedinţa publică din 3 martie 201.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 28 octombrie 2008, reclamanta A.N.A.F. a chemat în judecată Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi pe D.V., solicitând anularea Ordinelor nr. 501/2001, 591/2001, 420/2003, 254/2004, 45/2005, 62/2005 şi 87/2007, precum şi a tuturor actelor subsecvente, înscrisuri emise de primul pârât, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună eliberarea celui de-al doilea pârât din funcţia publică de execuţie de consilier juridic superior şi din funcţia de preşedinte al comisiei de disciplină constituite la nivelul ministerului.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că la data de 23 iunie 2008 a fost sesizată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale despre încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la ocuparea funcţiei de execuţie de către D.V.
Urmare a controlului efectuat, reclamanta a constatat că acest pârât, la momentul numirii pe funcţia de inspector de specialitate I prin Ordinul nr. 501 din 27 septembrie 2001 deşi absolvise o facultate de drept, nu avea diplomă de licenţă, încadrarea efectuându-se cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.
Ulterior, a mai arătat reclamanta, D.V. a fost numit succesiv consilier principal, consilier juridic principal, consilier juridic I superior 2, consilier juridic I superior 1, pentru această ultimă funcţie fiind necesară o vechime în specialitatea studiilor juridice de 9 ani, pe care pârâtul nu o îndeplineşte, el promovând examenul de licenţă în februarie 2008.
Prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională din 20 ianuarie 2009, D.V. a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale respingerea acţiunii şi, pe cale de consecinţă, anularea Ordinului ministerului nr. 30 din 14 ianuarie 2009 prin care s-a constatat suspendarea de drept a Ordinului nr. 501/2001, a poziţiei nr. 37 din anexa la Ordinul nr. 420/2003, a poziţiei 36 din anexa la Ordinul nr. 254/2004, a poziţiei nr. 36 din anexa la Ordinul nr. 45/2005 şi a Ordinului nr. 87/2007, acte emise de minister.
Prin sentinţa civilă nr. 2840 din 1 iulie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea Ordinelor nr. 501/2001, 592/2001, 420/2003, 254/2004, 45/2005, 62/2005 şi 87/2007, respingând celelalte capete din acţiunea principală, precum şi cererea reconvenţională.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut în esenţă că, potrivit art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare în anul 2001, pentru funcţia de inspector de specialitate era necesar ca pârâtul D.V. să posede studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. Aceeaşi condiţie era necesară şi pentru funcţiile publice ulterioare în care a fost promovat pârâtul.
Or, acesta a susţinut şi promovat examenul de licenţă abia în februarie 2008, situaţie în raport de care ordinele a căror anulare s-a solicitat apar ca nelegale, instanţa de fond reţinând că nu prezintă relevanţă nici faptul că pârâtul şi-a îndeplinit atribuţiile specifice funcţiei publice deţinute şi nici absolvirea examenului de licenţă anterior introducerii acţiunii.
Referitor la cererea de eliberare din funcţie a pârâtului, instanţa a constatat că această măsură se poate dispune exclusiv de persoana care are atribuţia legală de numire, conform art. 97 din Legea nr. 188/1999, şi oricum, o asemenea soluţie nu se regăseşte între cele enumerate de art. 18 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la cererea reconvenţională, instanţa a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art. 119 C. proc. civ., pretenţiile vizând un act emis de al doilea pârât şi nu de reclamantă.
Împotriva sentinţei au declarat recurs atât reclamanta A.N.A.F. cât şi pârâtul D.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, reclamanta a invocat greşita respingere a cererii de eliberare a pârâtului din funcţia publică deţinută, învederând că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 permit instanţei de contencios administrativ ca, soluţionând acţiunea, să efectueze o anumită operaţiune administrativă, sintagmă în care se încadrează şi noţiunea de eliberare din funcţie.
În recursul declarat de pârâtul D.V. s-a criticat sentinţa sub aspectul aplicării greşite a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 întrucât normele legale în vigoare în anul 2001 prevedeau doar cerinţa absolvirii de studii juridice de lungă durată, pentru ocuparea funcţiei publice de inspector, condiţie îndeplinită.
De asemenea, pârâtul a arătat că în toată perioada după încadrarea sa, a depus o muncă corespunzătoare, fiind evaluat cu calificativul foarte bun sau excepţional şi anterior formulării acţiunii, a promovat şi examenul de licenţă, acoperindu-se astfel, cerinţa prevăzută de Legea nr. 188/1999.
Referitor la cererea reconvenţională, pârâtul a precizat că este îndreptăţit şi are interes de a solicita anularea Ordinului nr. 30 din 14 ianuarie 2009, prin care practic, a fost suspendat din funcţie urmare a cererii introductive de instanţă.
Prin cererea formulată la 26 ianuarie 2010, pârâtul D.V. a invocat excepţia de ordine publică a tardivităţii acţiunii, promovată de reclamantă cu depăşirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) cu referire la alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precizând că A.N.A.F. a cunoscut existenţa ordinelor de numire în funcţie încă de la data emiterii lor.
Referitor la această cerere, reclamanta a precizat că a cunoscut existenţa actelor de numire în funcţie a pârâtului fără ca acesta să fi deţinut o diplomă de licenţă de-abia la 23 iunie 2008 când s-a primit adresa Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Pe parcursul anilor 2003 şi 2006, ministerul a comunicat date cu privire la pârâtul D.V. în format electronic, însă din informaţiile comunicate nu rezulta că acesta nu îndeplinea cerinţele legale pentru specializarea în care îşi desfăşura activitatea.
Reclamanta a mai arătat că nu a deţinut copii ale actele de studii ale pârâtului până la momentul efectuării activităţii de control în cadrul ministerului, iar cât priveşte cerinţa art. 25 din Legea nr. 188/1999 de a se întocmi un dosar profesional pentru fiecare funcţionar public, această obligaţie nu a fost stabilită în sarcina exclusivă a agenţiei, exceptând personalul propriu al acesteia.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că este fondat doar recursul pârâtului D.V., în limita şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, acţiunea a fost formulată de A.N.A.F. în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia are calitatea de a ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele autorităţilor publice centrale şi locale prin care se încalcă legislaţia privind funcţia publică, în condiţiile actului normativ susmenţionat şi ale Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată.
În conformitate cu art. 11 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în cazul acţiunilor formulate de această autoritate publică, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2), potrivit cărora în cazul în care se solicită anularea unui act administrativ, cererea poate fi introdusă nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoştinţă. Acest termen este calificat la art. 11 alin. (5) din lege ca fiind un termen de decădere; nerespectarea acestei condiţii procedurale, a termenului, determinând tardivitatea acţiunii.
Or, reclamanta a formulat acţiunea la 28 octombrie 2008, solicitând anularea unor ordine emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în perioada septembrie 2001 – martie 2007, sesizarea instanţei efectuându-se cu depăşirea termenului de decădere de 1 an.
Având în vedere atribuţiile ce revin reclamantei în domeniul managementului şi al monitorizării şi controlului activităţilor referitoare la funcţia publică şi la funcţionarii publici, stabilite prin Legea nr. 188/1999 şi HG nr. 1000/2006 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., aceasta a cunoscut existenţa actelor administrative în litigiu imediat după emiterea lor.
Reclamanta are sarcina expresă, potrivit art. 22 din Legea nr. 188/1999 republicată, de a controla modul de aplicare a legislaţiei privind funcţia publică şi funcţionarii publici în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, de a întocmi şi administra baza de date cuprinzând evidenţa funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, de a monitoriza recrutarea şi promovarea pentru funcţiile publice.
Potrivit aceleiaşi legi, reclamanta administrează evidenţa naţională a funcţiilor publice şi a funcţionarilor publici, pe baza datelor transmise de autorităţile şi instituţiile publice care întocmesc dosarul profesional pentru fiecare funcţionar public şi au obligaţia de a comunica agenţiei orice modificare intervenită în situaţia acestor persoane.
În raport de aceste dispoziţii legale, reclamanta, care a avut acces la datele cuprinse în evidenţele funcţionarilor publici din cadrul ministerului pârât, precum şi la dosarele profesionale ale acestora, nu poate susţine că nu a cunoscut situaţia profesională a pârâtului D.V., ce a promovat în anul 2001 concursul de ocupare a unei funcţii publice ce presupunea studii superioare juridice cu diplomă de licenţă.
De altfel, din actele dosarului rezultă că reclamanta a avut cunoştinţă de elaborarea ordinelor în litigiu imediat după emiterea lor, dându-şi chiar avizul pentru reîncadrarea pârâtului D.V. în anii 2005 şi 2007 (avizul nr. 852 din 25 ianuarie 2005 şi respectiv nr. 1011018 din 7 martie 2007).
Împrejurarea menţionată de reclamantă în sensul că nu ar fi cunoscut că prin ordinele în litigiu nu s-a respectat legislaţia în vigoare nu prezintă relevanţă în aprecierea termenului în care a fost promovată acţiunea, aceasta fiind introdusă mult peste termenul de decădere de 1 an.
În consecinţă, excepţia invocată de pârât este întemeiată, Curtea urmând ca, admiţând recursul, să modifice în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca tardivă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii.
Cea de-a doua critică adusă prin recursul pârâtului D.V., privind respingerea cererii reconvenţionale este nefondată, Ordinul nr. 30 din 14 ianuarie 2009, prin care s-a constatat suspendarea de drept a ordinelor a căror anulare s-a solicitat, fiind emis în conformitate cu art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia actul atacat de A.N.A.F. este suspendat de drept.
În raport de soluţia dată recursului declarat de pârât, Curtea nu va mai analiza criticile formulate în recursul reclamantei cu privire la respingerea unuia din capetele acţiunii, cererea introductivă de instanţă fiind depusă cu depăşirea termenului legal. În consecinţă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de A.N.A.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.V. împotriva sentinţei civile nr. 2840 din 1 iulie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de A.N.A.F., ca tardivă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1206/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1213/2010. Contencios → |
|---|
