ICCJ. Decizia nr. 1221/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1221/2010
Dosar nr.4145.1/30/2008
Şedinţa publică din 4 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 214 din 24 iunie 2009, a respins acţiunea formulată de reclamantul F.N., în contradictoriu cu pârâtul S.R.I., având ca obiect constatarea nulităţii absolute a deciziei de concediere, comunicată la data de 22 aprilie 2008 şi, pe cale de consecinţă, repunerea în situaţia anterioară constând în reintegrarea sa în postul deţinut anterior, precum şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale majorate şi indexate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat, în calitate de angajat al pârâtului, pentru perioada cuprinsă între data de 22 aprilie 2008 şi data reintegrării efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile Codului Muncii şi nici cele ale Legii nr. 188/1999, întrucât activitatea reclamantului se desfăşoară, exclusiv, sub incidenţa legislaţiei speciale reprezentată de Legea nr. 80/1995 şi Legea nr. 14/1992.
În acest context instanţa a mai reţinut că, datorită conduitei sfidătoare, exprimată, inclusiv, prin contestarea ordinelor primite, la data de 12 septembrie 2002, reclamantul a fost sancţionat cu mustrare scrisă, că urmare a rezultatului testărilor psihologice, la data de 10 iunie 2005 s-a hotărât schimbarea sa din funcţia şi numirea pe o funcţie echivalentă în cadrul altui birou, şi că, ulterior, prin caracterizarea psihologică nr. S/2190227 din 20 octombrie 2006, a fost declarat inapt psihologic, concluzie menţinută şi în urma reexaminării psihologice realizate la cererea reclamantului, iar ca o consecinţă a tuturor acestor aspecte şi urmare a cercetării efectuate în condiţiile O.D.S.R.I. nr. S/912 din 12 mai 2003, a rezultat necesitatea trecerii în rezervă a reclamantului, în temeiul prevederilor art. 85 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 80/205, pentru dezinteres în îndeplinirea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu, precum şi în perfecţionarea pregătirii militare şi de specialitate.
Instanţa de fond a mai constatat că reclamantul nu a negat, în general, aspectele reţinute de pârât şi nu a fost în măsură să indice, în mod concret, ce anume nelegalităţi s-au produs cu ocazia cercetării sale, neputând fi reţinute susţinerile acestuia în sensul că afecţiunea psihică de care suferă a fost determinată de funcţia exercitată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul invocând, în principal, necompetenţa materială a Curţii de Apel Timişoara în soluţionarea, în primă instanţă, a pricinii, iar în subsidiar, pe fondul cauzei, reiterând criticile formulate în acţiunea introductivă de instanţă.
Recursul este nefondat.
Cu privire la excepţia invocată se reţine că prevederile Codului muncii nu sunt aplicabile militarilor, întrucât activitatea acestora se desfăşoară, exclusiv, sub incidenţa statutului care reglementează drepturile şi obligaţiile cadrelor militare, iar calificarea militarilor, reţinută în literatura de specialitate, ca fiind funcţionari publici, cu statut special, nu îi conferă reclamantului posibilitatea de a beneficia atât de statutul funcţionarilor publici, reglementat prin Legea nr. 188/1999 cât şi de cel al cadrelor militare, regimul aplicabil în speţă fiind exclusiv, cel reglementat prin Legea nr. 80/1995, respectiv Statutul cadrelor militare şi Legea nr. 1471992 privind organizarea şi funcţionarea S.R.I., aspect, de altfel, corect reţinut de către prima instanţă.
Pe fondul cauzei se constată că Ordinul nr. DP 0303 din 21 aprilie 2008, de trecere în rezervă a fost emis în temeiul art. 85 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 80/1995, iar aducerea acestuia la cunoştinţă recurentului s-a făcut în conformitate cu prevederile legale incidente, prin adeverinţa nr. 5.675.714 din 6 mai 2008.
În acest sens se reţine, având în vedere înscrisurile depuse de părţi în dosarul cauzei, că recurentul a refuzat, în repetate rânduri să execute ordinele şefilor ierarhici, primite în executarea îndatoririlor specifice ce-i reveneau în conformitate cu dispoziţiile art. 7 şi 8 din Legea nr. 80/1995, cele patru rapoarte de sancţionare întocmite cu aceste ocazii fiind aduse la cunoştinţa recurentului, care le-a semnat şi nu a înţeles să le conteste la momentul emiterii lor.
De altfel, din cuprinsul Ordinului D.S.R.I. nr. DP 0303 din 21 aprilie 2008, rezultă că s-a dispus trecerea în rezervă ca sancţiune disciplinară pentru dezinteresul manifestat în îndeplinirea sarcinilor de serviciu şi în perfecţionarea pregătirii de specialitate, iar potrivit înscrisurilor de la dosar şedinţa Consiliului de judecată finalizată prin ordinul mai sus menţionat s-a desfăşurat cu respectarea dreptului la apărare al recurentului, acesta fiind asistat cu ocazia cercetării dosarului şi pe tot parcursul şedinţei, fiecare probă propusă fiind analizată de către Consiliu.
Aşa fiind, Curtea constată că ordinul de trecere în rezervă a recurentului a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legal, astfel cum corect a reţinut instanţa de fond şi, pe cale de consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.N. împotriva sentinţei civile nr. 214 din 24 iunie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1222/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
