ICCJ. Decizia nr. 1240/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1240/2010
Dosar nr. 6523/2/2009
Şedinţa publică din 4 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3409 din 21 octombrie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamanţii T.V., ş.a., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi, pe cale de consecinţă, a suspendat executarea actului administrativ, respectiv adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de pârât, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a dispus, sub aspect procedural, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (2) C. proc. civ. unirea cu fondul a excepţiilor inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei de interes în promovarea acesteia, invocate de pârât, apreciind că motivele expuse de acesta ţin de temeinicia cererii de chemare în judecată.
Pe fond, instanţa a reţinut că adresa nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de pârât, prin care s-a dispus achitarea salariilor fără includerea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 10 iulie 2009 şi pe viitor, reprezintă un act administrativ în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce priveşte drepturile salariale ale reclamanţilor.
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a reţinut existenţa cazului bine justificat constând în caracterul retroactiv al actului administrativ care, deşi emis la 3 iulie 2009, priveşte drepturi salariale aferente lunii iunie 2009, precum şi în împrejurarea că drepturile salariale, în prezent câştigate, nu pot intra sub incidenţa OUG nr. 71/2009 întrucât acest act normativ, deşi invocat în motivarea adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, se referă exclusiv la plata eşalonată a unor sume stabilite prin titluri executorii, respectiv prin hotărâri judecătoreşti privind acordarea unor drepturi salariale restante, aceasta în condiţiile în care, potrivit art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 drepturile salariale ale magistraţilor nu pot fi suspendate sau diminuate decât în condiţiile şi în cazurile prevăzute de această lege.
Instanţa de fond a apreciat îndeplinirea în cauză şi a condiţiei privind existenţa unei pagube iminente, constând în diminuarea retroactivă a salariului reclamanţilor cu sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, aceştia având o speranţă legitimă în ceea ce priveşte valoarea patrimonială pe care urmau să o primească pentru prestarea activităţii de magistrat în una iunie 2009.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că adresa a cărei suspendare se solicită nu constituie un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, fiind o simplă operaţiune de încunoştiinţare a ordonatorilor secundari şi terţiari de credite, realizată ca urmare a intrării în vigoare a unui act normativ, respectiv OUG nr. 71/2009, coroborat cu Legea nr. 18/2009 şi Legea nr. 500/2002, iar nu o manifestare de voinţă unilaterală a unităţii emitente, susceptibilă de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice şi s-a invocat lipsa de interes în promovarea acţiunii, în raport de dispoziţiile Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară.
Pe fondul pricinii s-a susţinut că, în mod eronat, instanţa de fond a apreciat îndeplinirea, în speţă, a condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În ceea ce priveşte critica referitoare la natura juridică a actului contestat, se reţine că este neîntemeiată, aşa cum, corect, a reţinut instanţa de fond.
Astfel, obiectul acţiunii îl constituie suspendarea executării, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a adresei nr. 76602 din 3 iulie 2009, emisă de conducătorul autorităţii recurente.
Prin acest act emitentul a dispus ca la data de 10 iulie 2009, drepturile salariale aferente lunii iunie 2009, să se achite fără a include sporul de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, modalitate de calcul ce se va păstra şi pentru viitor, plata urmând să se efectueze conform eşalonării prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Rezultă aşadar că, prin adresa în discuţie s-a adoptat o măsură de modificare a unui element esenţial al raportului de serviciu existent, respectiv s-a modificat cuantumul salariului cuvenit, măsura fiind luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv a OUG nr. 71/2009, în speţă fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 2 alin. (1) lit. c) raportate la cele ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei se reţine că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
În speţă, Curtea constată că este îndeplinită cerinţa cazului bine justificat faţă de împrejurarea că, printr-o adresă emisă la data de 3 iulie 2009, recurentul a intervenit cu privire la drepturi băneşti cuvenite pe luna iunie 2009, încălcând astfel principiul retroactivităţii legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţia României, potrivit căruia legea dispune numai pentru viitor.
Mai mult decât atât, în actul normativ în aplicarea căruia se pretinde că a fost emisă adresa în discuţie, respectiv OUG nr. 71/2009, după cum arată chiar titulatura sa, se referă la plata unor sume prevăzute în titluri executorii, având ca obiect acordarea de drepturi salariale, preambulul acestuia făcând trimitere la titluri executorii emise anterior intrării în vigoare a ordonanţei.
De asemenea, art. 3 din OUG nr. 71/2009 prevede faptul că plăţile restante la sumele aferente titlurilor executorii aflate sunt incidenţa prevederilor OUG nr. 75/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 76/2009 şi a dispoziţiilor ordinului Ministrului Justiţiei, al Ministrului Economiei şi Finanţelor, al Preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.859/C/2.484/26.659/131/3.774/C/2008 privind modalitatea de eşalonare a plăţii sumelor prevăzute în titlurile executorii emise până la intrarea în vigoare a OUG nr. 75/2008 se execută cu respectarea prevederilor art. 1 şi art. 2.
In plus, nu se poate pune problema incidenţei art. 1 alin. (1) din OUG nr. 71/2009, care menţionează faptul că plata sumelor prevăzute în hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare în perioada 2010-2012.
Un argument în acest sens îl reprezintă faptul că este vorba de plata drepturilor salariale aferente lunii iunie 2009, deci pentru o perioadă anterioară intrării în vigoare a acestei ordonanţe.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al autorităţii publice recurente, în sensul că sporul salarial aflat în discuţie a fost acordat pe cale jurisprudenţială, nu se poate concepe admiterea ideii de retroactivitate a unei norme cu putere de lege.
În concepţia instanţei de control judiciar este îndeplinită şi cerinţa existenţei unei pagube iminente, astfel cum este definită ea de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, în speţă fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale, acest prejudiciu material fiind viitor şi previzibil cu evidenţă, în contextul derulării raporturilor de serviciu dintre magistrat şi stat.
În ceea ce priveşte invocarea în speţă a incidenţei legii salarizării unitare, Curtea constată că susţinerile recurentului în acest sens sunt lipsite de temei legal, având în vedere principiul neretroactivităţii legii, în raport de data intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv 12 noiembrie 2009.
Faţă de cele arătate, apreciind că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru suspendarea actului administrativ, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3409 din 21 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1234/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1241/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
