ICCJ. Decizia nr. 1241/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1241/2010
Dosar nr. 7051/2/2009
Şedinţa publică din 4 martie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3339 din 20 octombrie 2009 a respins excepţia lipsei de interes şi pe fond a admis acţiunea formulată de reclamanţii K.M., G.C., M.L.I., D.C., M.J. şi T.E., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, suspendând Decizia nr. 95 din 2 iulie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, prin actul atacat, s-a dispus suspendarea deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 prin care se acordase reclamanţilor sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică, context în care a apreciat că este neîntemeiată excepţia lipsei de interes, invocat de pârât prin întâmpinare, deoarece o astfel de cerere poate fi formulată la orice persoană vătămată prin actul administrativ, iar suspendarea se dispune în raport de îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fond s-a constatat că ambele condiţii, respectiv cazul bine justificat şi existenţa pagubei iminente, necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite.
De asemenea, s-a mai reţinut că dispoziţiile OUG nr. 71/2009 nu pot fi interpretate în sensul că s-ar referi la suspendarea plăţii unor drepturi viitoare, prin acest act normativ reglementându-se procedura de plată a unor drepturi restante, stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, singurele cu privire la care se poate concepe o procedură de eşalonare în considerarea efectuării plăţii sumelor acumulate în timp.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, prima instanţă a apreciat că actul a cărui suspendare se solicită are consecinţe patrimoniale negative asupra reclamanţilor, producându-le o diminuare a drepturilor salariale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism susţinând că prin sentinţa atacată au fost încălcate formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., constând în aceea că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu a fost citată în cauză şi nu i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată, aflându-se astfel în imposibilitate de a-şi exercita dreptul la apărare.
S-a mai invocat de asemenea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi excepţia lipsei de interes în promovarea cererii.
Pe fondul cauzei s-a susţinut, prin motivele de recurs că situaţiile de fapt invocate sunt lipsite de relevanţă sub aspectul existenţei unui caz bine justificat, pentru suspendarea executării actului administrativ cât şi sub aspectul producerii unei pagube iminente.
Recursul este nefondat.
Astfel, analizând cu precădere, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., excepţiile invocate de recurentă, se constat că procedura de citare cu pârâta Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost legal îndeplinită, din citativul dosarului de fond (fila 14), ca şi din procesul verbal de citare (fila 37) rezultând că citarea s-a făcut la adresa acestei instituţii din B-dul Libertăţii nr. 14 şi în considerarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 potrivit cărora Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, motiv pentru care a fost indicată, cu ocazia citării şi instituţia căreia i se subordonează.
Aşa fiind şi constatând că, pe de o parte, procesul verbal de citare conţine toate menţiunile prevăzute de art. 100 C. proc. civ., iar pe de altă parte recurenta nu neagă comunicarea hotărârii instanţei de fond care s-a făcut la aceeaşi adresă şi sub aceeaşi denumire, respectiv Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, instanţa urmează să respinsă excepţia încălcării formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, pentru considerente mai sus menţionate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes, Curtea constată că, atâta vreme cât nu s-a făcut dovada suspendării anterioare a efectelor actului juridic prin hotărâre opozabilă intimaţilor-reclamanţi şi această excepţie urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Pe fondul pricinii se constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că ambele condiţii necesare pentru suspendarea actului atacat sunt îndeplinite.
Astfel, în speţă, se constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat, în sensul reglementării date acestei noţiuni prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 în condiţiile în care, pe de o parte, printr-un act administrativ emis la data de 2 iulie 2009 s-a intervenit retroactiv în plata drepturilor băneşti cuvenite intimaţilor pe luna iunie 2009, încălcându-se astfel principiul consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, iar pe de altă parte, dreptul intimaţilor reclamanţi la acordarea sporurilor stabilite prin hotărâri judecătoreşti nu se circumscrie cadrului instituit prin OUG nr. 71/2009 care reglementează plata unor sume restante şi expres determinate, stabilite prin titluri executorii şi nu suspendarea plăţilor salariale viitoare.
Cu privire la îndeplinirea condiţiei existenţei unei pagube iminente, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ se reţine că şi aceasta este îndeplinită, în mod judicios instanţa de fond reţinând că actul atacat produce consecinţe negative în patrimoniul intimaţilor, provocându-le un prejudiciu material viitor şi previzibil, prin diminuarea veniturilor.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, împotriva sentinţei civile nr. 3339 din 20 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1240/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1242/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
