ICCJ. Decizia nr. 1277/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1277/2010
Dosar nr. 7990/1/2009
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauze.
1. Hotărârea Curţii de ape.
Prin sentinţa civilă nr. 217/CA din 8 decembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la cererea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, având ca obiect anularea ordinelor nr. 5098/2005 şi nr. 5099/2005 emise de pârât şi a respins celelalte capete de cerere ca nefondate, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Autoritatea de lucru judecat a fost constatată în raport cu sentinţa civilă nr. 52/CA din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1972 din 16 mai 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant.
2. Prima decizie a instanţei de recur.
Împotriva sentinţei nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul C.C. a declarat recurs care, prin Decizia nr. 3941 din 29 septembrie2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost respins, ca nefondat.
În esenţă, soluţionând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat a fost întemeiat admisă de instanţa de fond, care a constatat identitatea de părţi, obiect şi cauză, între cele două litigii în condiţiile în care ambele cereri de chemare în judecată au fost formulate în baza Legii nr. 554/2004 şi au vizat anularea ordinelor nr. 5098 şi nr. 5099/2005 emise de Ministrul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi recunoaşterea dreptului de informare şi a dreptului de egalitate de şanse şi tratament.
Cu privire la celelalte cereri formulate de reclamant, instanţa de recurs a reţinut că acestea au fost soluţionate de minister şi, prin răspunsurile comunicate, nu i-a fost vătămat un drept recunoscut de lege sau un interes legitim şi nici nu i s-a cauzat un prejudiciu moral sau material, care să justifice acordarea daunelor solicitate.
3. Revizuirea formulată
Împotriva deciziei pronunţate în recurs de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recurentul C.C. a formulat cerere de revizuire în temeiul art. 322 pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, revizuentul a arătat că recursul a fost soluţionat la data de 29 septembrie 2009, când a fost în imposibilitate de a se prezenta, pentru că nu a cunoscut împrejurarea că protestul judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avea să înceteze exact în acea zi.
În dovedirea cererii, revizuentul a depus la dosar extrase din corespondenţa electronică purtată cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în perioada protestului judecătorilor.
Prin Decizia nr. 5944 din 18 decembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de revizuire formulată de C.C. şi a dispus continuarea judecării recursului.
Analizând motivul de revizuire invocat în raport cu prevederile legale aplicabile şi cu înscrisurile dosarului, Înalta Curte a constatat că demersul revizuentului este întemeiat.
Astfel, a reţinut că recursul a fost soluţionat în şedinţa publică din data de 29 septembrie 2009, după ce, cu numai o zi înainte, Adunarea Generală a Judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrunită la 28 septembrie 2009, hotărâse suspendarea protestului iniţiat la data de 1 septembrie 2009.
A constatat că revizuentul a luat cunoştinţă despre suspendarea protestului chiar în ziua şedinţei de judecată, la ora 949, când Biroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii a răspuns, prin poşta electronică, unei petiţii pe care partea o transmisese în acelaşi mod la data de 25 septembrie 2009.
În aceste condiţii, Înalta Curte a apreciat că împrejurările pe care s-a întemeiat cererea se încadrează în prevederile art. 322 pct. 8 C. proc. civ., revizuentul fiind în imposibilitate de a se mai deplasa până la sediul Înaltei Curţi în cursul aceleiaşi zile, având în vedere că acesta domiciliază în Municipiul Iaşi.
4. Prezentarea recursului declarat de C.C.
Recursul declarat de reclamantul C.C. împotriva sentinţei nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi a fost motivat în drept prin indicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9, precum şi ale art. 3041 C. proc. civ.
Recurentul a criticat soluţia primei instanţe sub următoarele aspecte:
4.1. Soluţionarea greşită a excepţiei autorităţii de lucru judecat
În cuprinsul acestui motiv recurentul a afirmat că în speţă nu se regăseşte tripla identitate necesară pentru admiterea excepţiei, considerând că cele două cauze au în comun doar părţile, atât obiectul, cât şi cauza fiind diferite. A mai indicat faptul că în dosarul nr. 1313/2006 s-a prevalat de dreptul la petiţionare solicitând „doar la modul implicit anularea – modificarea ordinelor criticate", în timp ce în prezentul dosar a formulat „o cerere explicită de revocare - modificare a Ordinelor nr. 5098/2005 şi 5099/2005 ale ministrului educaţiei şi cercetării".
4.2. Ignorarea dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004 în privinţa capetelor de cerere soluţionate pe fond.
Recurentul a susţinut că solicitarea sa de a primi clarificări în legătură cu criteriile de evaluare ori cu cotaţiile ISI era perfect justificată, acestea putând constitui „adevărate instrumente de selecţie absolut subiectivă şi abuzivă a dosarelor de concurs". A mai arătat că petiţia sa din data de 5 septembrie 2007 a fost rezolvată numai parţial de minister, care nu a prezentat nicio explicaţie referitoare la situaţia cadrelor didactice care au promovat în funcţiile didactice de conferenţiar universitar şi de profesor universitar pe vechile criterii dar care nu îndeplinesc noile criterii stabilite prin cele două ordine. În acest mod consideră că este discriminat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât şi sub toate aspectele, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte că este legală, aşa încât va fi menţinută.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante.
Recurentul-reclamant C.C. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 5098 din 3 octombrie 2005 al ministrului educaţiei şi cercetării pentru aprobarea sistemului de evaluare privind conferirea titlului de profesor universitar şi Ordinul nr. 5099 cu aceleaşi dată şi emitent, pentru aprobarea Sistemului de evaluare privind Conferirea titlului de conferenţiar universitar.
În acelaşi timp a invocat refuzul intimatului-pârât de a-i soluţiona cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2007, afirmând că răspunsul comunicat cu adresa nr. 18187 din 5 octombrie 2007 rezolvă numai parţial problemele ridicate.
1.1. Referitor la modul de soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat
Potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ.: „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Prima instanţă a reţinut că în speţă se regăseşte tripla identitate, părţi, obiect, cauză, prin raportare la sentinţa civilă nr. 52/CA din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, irevocabilă.
Prin această sentinţă s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului având ca obiect anularea celor două ordine, nr. 5098 şi 5099/2005 ale ministrului educaţiei şi cercetării , reţinându-se, în esenţă, că nu există nicio dispoziţie legală care să îngrădească dreptul intimatului de a perfecţiona continuu sistemele de evaluare în vederea conferirii titlurilor didactice. În concret, s-a arătat că dezavantajarea recurentului de noile standarde stabilite prin cele două ordine, care nu îi mai permit ocuparea postului de conferenţiar sau de profesor universitar în condiţiile reglementate anterior prin OMEC nr. 4822 şi 4823/2004, nu este nici discriminatorie şi nici nelegală, întrucât organele administraţiei de stat au obligaţia de a asigura cadrul de funcţionare a instituţiilor în concordanţă cu noile exigenţe şi standarde de evaluare, în scopul apropierii de standardele şi performanţele sistemelor similare, adoptate de statele Uniunii Europene, pe care România şi le-a asumat prin Tratatul de Aderare.
Din această succintă prezentare a cadrului procesual anterior rezultă cu claritate că în cauză există putere de lucru judecat, regăsindu-se toate cele trei elemente enunţate.
Susţinerea recurentului referitoare la faptul că în primul proces anularea ordinelor a reprezentat o solicitare „implicită" în timp ce în dosarul de faţă obiectul este „explicit" formulat este lipsită de consistenţă din punct de vedere juridic, relevantă fiind împrejurarea că în ambele cauze s-a cerut anularea aceloraşi acte administrative pentru aceleaşi motive.
1.2. Referitor la capetele de cerere soluţionate pe fond
Recurentul reclamă la acest punct refuzul intimatului de a-i soluţiona cererea înregistrată la data de 5 septembrie 2007, considerând că răspunsul comunicat de intimat cuprinde doar o abordare fragmentară a problemelor supuse rezolvării.
Examinând susţinerile recurentului prin prisma solicitărilor cuprinse în cererea adresată autorităţii administrative şi răspunsului comunicat cu actul nr. 18187 din 5 octombrie 2007 (filele 13-15, dosar fond) Înalta Curte observă că nu există elemente care să contureze un refuz nejustificat, chiar şi parţial, de rezolvare a cererii, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
Astfel, recurentul-reclamant C.C., cadru didactic la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" Iaşi a solicitat intimatului-pârât „clarificarea" unor probleme legate, în esenţă, de semnificaţia clasificării ISI în ordinele acestuia nr. „1805/2007, 3548/2006, 5098 şi următoarele/2005" şi publicarea pe pagina de internet a ministerului sau a C.N.A.T.D.C.U. a tuturor dosarelor de concurs ale celor care aspiră la conferirea titlurilor de conferenţiar sau profesor universitar.
În răspunsul intimatului-pârât s-a indicat că ministerul nu dispune de o bază de date cu revistele de specialitate de circulaţie internaţională recunoscute, revenind fiecărei comisii de specialitate a C.N.A.T.D.C.U. dreptul de a prezenta, pe domenii de competenţă, revistele reprezentative; totodată ministerul a punctat că formulările criticate de recurent nu sunt de fapt, decât preluări ale limbajului specific pentru diferite domenii de specializare. Cât priveşte dosarele de concurs, intimatul-pârât i-a comunicat recurentului-reclamant că potrivit Ordinului ministrului nr. 5099/2005 fişa de prezentare şi lista de lucrări din dosarul candidatului la titlul universitar sunt publicate pe site-ul instituţiei care îl propune.
Ca urmare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, reiterate şi în motivele de recurs, concluzionând just că reclamantul nu a făcut dovada unei vătămări concrete într-un drept sau interes legitim prin modul de rezolvare a petiţiei sale.
În plus, instanţa de recurs nu poate face abstracţie de finalitatea demersului judiciar al recurentului-reclamant, care, pe calea ocolită a unei petiţii ce înglobează mai multe solicitări colaterale, urmăreşte de fapt lipsirea de efecte juridice a celor două ordine prezentate la pct. II.1.1. din decizie, ceea ce este nepermis, opunându-se puterea de lucru judecat.
II. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse la pct. II.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.C. împotriva sentinţei civile nr. 217/CA din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1269/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1279/2010. Contencios → |
|---|
