ICCJ. Decizia nr. 1287/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1287/2010
Dosar nr. 8239/2/200.
Şedinţa publică din 5 martie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27 august 2009, reclamanta SC F.L.P.R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. şi Autoritatea Naţională a Vămilor suspendarea executării procesului verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul-verbal nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin Decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că începând cu data de 14 octombrie 2008, a fost efectuat un control cu privire la includerea în valoarea în vamă a redevenţelor şi bonusurilor pentru operaţiunile de import efectuate în perioada 2003 - 2008, în baza unui contract încheiat de reclamantă cu A.V.A. în anul 2001.
În urma acestui control s-a reţinut că reclamanta nu a inclus în valoarea în vamă redevenţa şi bunurile achitate în anul 2004 către A.V.A. şi R.M., acesta din urmă în calitate de prim distribuitor al produselor A.V.
Ca urmare a celor constatate, inspectorii au calculat diferenţe de drepturi vamale şi accesorii ale acestora, consemnate în procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 12 din 28 ianuarie 2009.
Aceste documente au fost ulterior modificate de procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 şi respectiv Decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2002.
În opinia reclamantei, executarea actelor menţionate mai sus i-ar produce pagube importante atât sub aspect patrimonial, cât şi din punct de vedere al imaginii.
Cererea de suspendare se întemeiază pe un caz bine justificat, în sensul Legii nr. 554/2004, întrucât organele de control au emis două procese verbale şi două decizii de impunere, în condiţiile în care organele fiscale nu au răspuns la niciuna din contestaţiile administrative formulate cu privire la aceste acte.
Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a solicitat respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, cu motivarea că nu este emitentul actelor administrative contestate.
Prin sentinţa civilă nr. 3071 din 6 octombrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC F.L.P.R. SRL şi a suspendat executarea procesului verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin Decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut faptul că existenţa a două procese-verbale de control, încheiate la 28 ianuarie 2009 şi respectiv la 1 aprilie 2009, dar în urma unui singur control efectiv, constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestor acte şi implicit cu privire la legalitatea deciziilor de impunere subsecvente.
Justificarea existenţei celui de-al doilea proces-verbal, prin existenţa unor erori materiale în cuprinsul primului act, nu a fost reţinută de instanţa de fond, întrucât aşa zisele erori constau de fapt în calcularea eronată a drepturilor vamale pe baza actelor furnizate de reclamantă şi reexaminate ulterior de către inspectorii fiscali.
Referitor la împrejurarea că organul de control impută reclamantei aceste erori, instanţa de fond a apreciat acest aspect nerelevant în raport de art. 105 alin. (1) C. proCod Fiscal, potrivit căruia inspectorii fiscali trebuiau, în momentul controlului, să aibă în vedere toate aspectele de fapt, respectiv documentele, relevante pentru impunere.
Cu privire la existenţa unei pagube iminente, prima instanţă a reţinut că executarea creanţei de 4.887.867 lei constituie neîndoielnic un prejudiciu material serios pentru orice agent economic, indiferent de cifra sa de afaceri, mai ales când legalitatea stabilirii debitului este pusă sub semnul îndoielii.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs A.N.A.F. şi Autoritatea Naţională a Vămilor prin Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când „hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Recurentele critică hotărârea pentru aplicarea greşită a legii, dat fiind că în speţă, nu erau îndeplinite cele două condiţii prevăzute expres de lege – cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente – pentru a dispune suspendarea actului administrativ.
Prin motivele invocate în susţinerea cererii, arată recurentele, reclamanta-intimată nu a demonstrat existenţa unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actelor administrative a căror suspendare a cerut-o.
Arată astfel că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat că existenţa a două procese verbale de control, încheiate la 28 ianuarie 2009 şi respectiv la 01 aprilie 2009,dar în urma unui singur control efectiv, constituie o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea acestor acte şi implicit cu privire la legalitatea deciziilor de impunere subsecvente, în condiţiile în care organul de control justifică existenta celui de-al doilea proces verbal prin existenţa unor erori materiale în cuprinsul primului act, erori care nu au putut fi remediate direct pe respectivul act, conform art. 48 C. proCod Fisca.
Susţin recurentele că din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă nici prejudiciul efectiv, cu atât mai puţin perturbarea activităţii contribuabilului reclamant, fiind prezentate doar actele a căror suspendare e solicitată iar argumentele reclamantei au vizat legalitatea actelor administrative fiscale, nu condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Faptul că s-a stabilit o obligaţie totală de plată în cuantum de 4.887.867 lei nu constituie în opinia recurentelor, îndeplinirea condiţiei referitoare la paguba iminentă.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă SC F.L.P.R. SRL a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală, apreciind că în mod corect prima instanţă a reţinut că există suficiente indicii de nelegalitate care să facă dovada existenţei unui caz bine justificat pentru suspendarea executării actelor administrativ-fiscale în discuţie.
În ceea ce o priveşte, producerea unui prejudiciu patrimonial arată intimata că executarea intempestivă a actelor de control fiscal atacate prin Contestaţia înregistrată sub nr. 4151 din 25 februarie 2009, completată prin Contestaţia înregistrată sub nr. 14368 din 12 mai 2009 ar prejudicia-o în mod grav, din punct de vedere material, întrucât lipsirea acesteia, pe o perioadă foarte mare de timp, de folosinţa unei sume de aproape 1.300.000 EURO, la care se adaugă suma de aproape 3.500.000 EURO calculată pentru perioada 2005-2006, precum şi cea de aproape 1.800.000 EURO calculată pentru perioada 2007-2008, este de natură a-i micşora fondul de lichidităţi, care ar putea avea consecinţe deosebit de grave asupra activităţii societăţii, putând conduce chiar la insolvenţa acesteia, cu atât mai mult cu cât economia românească şi cea globală se află la acest moment în recesiune.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate şi cu prevederile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării procesului verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009, modificat prin procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 01 aprilie 2009 şi a deciziei pentru regularizarea situaţiei nr. 12 din 28 ianuarie 2009, modificată prin Decizia nr. 1375 din 01 aprilie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actelor administrative fiscale.
Prin Procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 28 ianuarie 2009 şi Decizia nr. 12 din 28 ianuarie 2009 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal s-a stabilit în sarcina SC F.L.P. România SRL, o obligaţie de plată în valoare totală de 4.875.529,00 RON. compusă din: 1.924.964,56 lei), reprezentând diferenţe de taxe vamale, comision vamal, accize şi TVA; 2.950.564, 44 lei, reprezentând dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere aferente sumei menţionate mai sus.
aceste acte de control fiscal au fost modificate prin Procesul verbal de control nr. 13236/2004 din 1 aprilie 2009 şi prin Decizia nr. 1375 din 1 aprilie 2009, documente, prin care autoritatea vamală a stabilit în sarcina intimatei-reclamante o obligaţie totală de plată de 4.887.867 lei, din care: 1.929.491 lei, reprezintă diferenţe de taxe vamale, comision vamal, accize şi TVA iar 2.958.376 lei, reprezintă dobânzi, majorări şi penalităţi de întârziere aferente sumei menţionate mai sus.
Din această sumă totală, intimata-reclamantă a achitat 1.932.469,11 RON.
Prin hotărârea pronunţată prima instanţă a reţinut că s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ:
(1) „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.".
Cele două condiţii cerute cumulativ de norma citată au fost analizate de Curtea de apel, care a dispus suspendarea actelor administrative, în baza prevederilor legale anterior citate.
Referitor la cazul bine justificat, în definiţia legală a acestei noţiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ se arată că vizează „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ" .
În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumţia de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.
Relevant în această privinţă este faptul că , referitor la aceeaşi problemă de drept fiscal şi ca rezultat al aceluiaşi control, organele fiscale au emis deja două procese verbale de control şi două decizii de impunere.
Cu privire la acest aspect, Curtea, reţine că recurenta-pârâtă A.N.A.F., justifică existenţa celui de-al doilea proces-verbal prin semnalarea unor erori materiale în cuprinsul procesului verbal încheiat la 28 ianuarie 2009, erori care nu au putut fi remediate direct pe respectivul act.
Aşa cum a reţinut şi prima instanţă aceste erori materiale constau în fapt în calcularea eronată a drepturilor vamale pe baza actelor furnizate de reclamantă şi examinate ulterior de organele fiscale.
În cuprinsul acţiunii şi întâmpinării depuse în recurs, SC F.L.P. România SRL a relevat o serie de aspecte referitoare la aparenţa dreptului pentru care a apreciat că în speţă există puternice indicii de nelegalitate pentru a calcula diferenţe de drepturi vamale de import pentru perioada supusă controlului (2004), reţinându-se diferenţe de taxe vamale, comision vamal, accize şi TVA, prin interpretarea contractului dintre FLP şi A.V.A., atât în privinţa intenţiei părţilor contractante, cât şi a clauzelor contractuale.
Astfel, contrar susţinerilor formulate în motivele de recurs de către recurentă, aceste considerente constituie, prin ele însele, un caz bine justificat pentru admiterea cererii de suspendare, fiind suficiente pentru a crea o prezumţie de nelegalitate a actelor atacate.
Concluzionând, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă a probat existenţa unor împrejurări de natură a crea îndoieli în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi, fără a tranşa această chestiune în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, urmează a reţine că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
Referitor la paguba iminentă, art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 o defineşte ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public".
În motivarea recursului, recurenta a arătat în esenţă că sentinţa civilă este nelegală întrucât condiţia pagubei iminente nu poate fi considerată întrunită doar pentru că a fost stabilită o obligaţie totală de plată în cuantum de 4.887.867 lei în sarcina FLPR.
Contrar celor susţinute prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că din cauza cuantumului foarte ridicat al debitelor supuse executării, diminuarea veniturilor societăţii cu suma respectivă va crea un dezechilibru major, punând în pericol blocarea întregii activităţi de tip „multi level marketing" şi, implicit generând disponibilizări ale salariaţilor.
Mai mult, astfel cum reţine intimata-reclamantă acest dezechilibru grav în activitatea societăţii ar putea avea ca efect neachitarea bonusurilor către distribuitori ceea ce ar putea conduce la retragerea acestora din relaţia de colaborare cu FLP şi respectiv la destabilizarea sau chiar la desfiinţarea sistemului de vânzări în reţea astfel cum acesta a fost gândit şi implementat.
În fine, în cauză s-a făcut şi dovada achitării cauţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, fiind plătită cu acest titlu suma de 591.079, 78 RON.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată, se vor respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.A.F. şi Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3071 din 6 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 128/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1304/2010. Contencios → |
|---|
